Decizie ÎCCJ: ”motivele pentru care va lasă neaplicată Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curții Constituționale”

Un complet de 5 judecatori ICCJ explică în Decizia nr. 45/2022, prin care s-a dispus condamnarea fostului senator Alexandru Mazare la 3 ani cu executare pentru complicitate la luare de mita după ce fusese achitat la fond, de ce a lăsat neplaicată de decizia CCR 417/2019 privind completurile specializate.

Extras din motivarea citată de luju.ro: ”Constatand incidenta in cauza a hotararii CJUE, Inalta Curte, Completul de 5 Judecatori, va expune sintetic motivele pentru care va lasa neaplicata Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curtii Constitutionale, avand in vedere ca inculpatii nu au mai sustinut oral, cu ocazia dezbaterilor, motivul de apel vizand trimiterea cauzei spre rejudecare.

Preliminar, se noteaza ca prezenta cauza are ca obiect o acuzatie in materie penala vizand infractiuni de coruptie la nivel inalt, inculpatul Mazare Alexandru fiind senator la data la care se retine savarsirea faptelor.

Or, Curtea, reunita in Marea Camera, a confirmat jurisprudenta sa rezultata din hotararea pronuntata in cauzele conexate C-83/19, C-127/19, C-195/19, C-291/19, C-355/19 si C-397/19, potrivit careia MCV este obligatoriu in toate elementele sale pentru Romania, actele adoptate inainte de aderare de institutiile Uniunii fiind obligatorii de la data aderarii sale. Aceasta este situatia Deciziei 2006/928, care este obligatorie in toate elementele sale pentru Romania atat timp cat nu a fost abrogata. Obiectivele de referinta care urmaresc sa asigure respectarea statului de drept au de asemenea caracter obligatoriu, Romania fiind tinuta sa ia masurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, tinand seama de recomandarile formulate in rapoartele intocmite de Comisie.

Curtea a amintit ca, chiar daca normele care guverneaza organizarea justitiei in statele membre, in special cea referitoare la compunerea completurilor de judecata in materie de frauda si de coruptie, intra, de principiu, in competenta statelor respective, acestea sunt totusi tinute sa respecte obligatiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii.

Printre astfel de obligatii figureaza combaterea oricarei activitati ilegale, care cuprinde infractiunile de coruptie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii prin masuri disuasive si efective, obligatia mentionata fiind completata pentru statul roman de obligatia care rezulta din Decizia 2006/928, de a lupta in mod efectiv impotriva coruptiei si in special a coruptiei la nivel inalt.

In considerarea obligatiei ce incumba instantei nationale de a lasa neaplicate dispozitiile interne care impiedica aplicarea unor sanctiuni efective si disuasive, obligatie consacrata in jurisprudenta CJUE si reamintita in decizia antementionata, Inalta Curte constata ca, aplicarea Deciziei nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curtii Constitutionale ar avea drept consecinta rejudecarea in prima instanta a cauzei de fata, iar o astfel de rejudecare are in mod inevitabil ca efect prelungirea duratei procedurilor penale aferente. Or, pe langa faptul ca Romania s-a angajat sa reduca durata procedurii pentru cauzele de coruptie, Curtea de Justitie a reamintit ca, tinand seama de obligatiile specifice care ii incumba Romaniei in temeiul Deciziei 2006/928, reglementarea si practica nationale in aceasta materie nu pot avea drept consecinta prelungirea duratei anchetelor privind infractiunile de coruptie sau slabirea in orice alt mod a luptei impotriva coruptiei (par. 197 din decizie).

Pe de alta parte, in raport de reperele de interpretare a dreptului Uniunii necesare pentru solutionarea litigiului principal oferite de instanta de contencios european mentionate la paragrafele 200-202, aplicarea deciziei Curtii Constitutionale, prin actiunea conjugata cu normele nationale de prescriptie, este de natura a impiedica sanctionarea, in mod efectiv si disuasiv, a persoanelor care ocupa cele mai importante pozitii in statul roman si care au fost condamnate pentru savarsirea, in exercitarea functiilor lor, a unor fapte de frauda grava si/sau de coruptie grava. Avand un impact direct si generalizat asupra cauzelor solutionate de Inalta Curte si impunand o rejudecare a cauzelor de frauda si/sau de coruptie in discutie, decizia mentionata are ca efect imediat si inevitabil prelungirea duratei procedurilor penale aferente.

Or, reluarea ciclurilor procesuale data fiind complexitatea cauzelor si durata considerabila de timp a procedurii pana la pronuntarea unei hotarari definitive, face aproape inevitabil ca prin aceasta prelungire sa se depaseasca termenele de prescriptie aplicabile, riscul de impunitate devenind in acest fel sistemic fata de categoria de persoane mentionata. Prin urmare, riscul de impunitate ar deveni sistemic pentru aceasta categorie de persoane si ar repune in discutie obiectivul combaterii coruptiei la nivel inalt (par. 200-202 din decizie).

In alta ordine de idei, CJUE a statuat ca obligatia de a se asigura ca astfel de infractiuni fac obiectul unor sanctiuni penale care au caracter efectiv si disuasiv nu scuteste instanta nationala de verificarea respectarii drepturilor fundamentale garantate la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, fara ca aceasta instanta sa poata aplica un standard national de protectie a drepturilor fundamentale care sa implice un asemenea risc sistemic de impunitate. Or, cerintele care decurg din acest articol nu impiedica o eventuala neaplicare a jurisprudentei Curtii Constitutionale referitoare la specializarea si la compunerea completurilor de judecata in materie de coruptie (a se vedea par. 205-209 din decizie).

Astfel, cerinta specializarii care rezulta din Decizia nr. 417/2019 a Curtii Constitutionale a fost considerata ca indeplinita prin simpla adoptare a unui act formal precum hotararea din 23 ianuarie 2019 a Colegiului de conducere, imprejurare care nu face decat sa confirme ca judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au facut parte din completurile de judecata in materie de coruptie inainte de adoptarea acestei hotarari erau specializati in aceasta materie. Ca urmare, desi Curtea Constitutionala a statuat ca practica Inaltei Curti de Casatie si Justitie referitoare la specializarea completurilor de judecata in materie de coruptie nu era conforma cu dispozitiile nationale aplicabile, aceasta practica nu era viciata de o incalcare vadita a unei norme fundamentale a sistemului judiciar din Romania de natura sa puna in discutie caracterul de instanta „constituita in prealabil prin lege” al completurilor de judecata in materie de coruptie ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

De altfel, constituirea unor complete specializate la nivelul Inaltei Curti apare ca fiind o chestiune pur formala in considerarea specializarii judecatorilor din cadrul sectiei penale a instantei supreme, relevante in aceasta privinta fiind chiar considerentele Deciziei nr. 417/2019 a Curtii Constitutionale dintre care citam exemplificativ paragraful 147: „Faptul ca toti judecatorii sunt specializati nu inseamna decat ca alegerea componentei completurilor specializate se va face dintre toti acestia.”

In fine, in ce priveste principiul suprematiei dreptului comunitar, Curtea a stabilit in jurisprudenta sa ca instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptata de statele membre pe baza de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor mentionate de a face sa prevaleze, impotriva acestei ordini juridice, o masura unilaterala ulterioara sau de a opune dreptului nascut din Tratatul CEE norme de drept national, indiferent de natura acestora, existand altfel riscul ca acest drept sa isi piarda caracterul comunitar si ca fundamentul juridic al Comunitatii insesi sa fie pus in discutie. Curtea a considerat astfel ca, desi a fost incheiat sub forma unui acord international, Tratatul CEE constituie carta constitutionala a unei comunitati de drept, iar caracteristicile esentiale ale ordinii juridice comunitare astfel constituite sunt in special suprematia acesteia in raport cu dreptul statelor membre si efectul direct al unei intregi serii de dispozitii aplicabile statelor membre si resortisantilor lor.

Curtea a adaugat ca, intrucat articolul 4 alineatul (2) TUE prevede ca Uniunea respecta egalitatea statelor membre in raport cu tratatele, aceasta nu poate respecta o astfel de egalitate decat daca statele membre se afla, in temeiul principiului suprematiei dreptului Uniunii, in imposibilitatea de a face sa prevaleze, impotriva ordinii juridice a Uniunii, o masura unilaterala, indiferent de natura acesteia. In acest context, Curtea a aratat ca, in exercitarea competentei sale exclusive de a furniza interpretarea definitiva a dreptului Uniunii, acesteia ii revine sarcina de a preciza intinderea principiului suprematiei dreptului Uniunii in raport cu dispozitiile relevante ale acestui drept, intinderea mentionata neputand depinde nici de interpretarea unor dispozitii ale dreptului national, nici de interpretarea unor dispozitii de drept al Uniunii retinuta de o instanta nationala, care nu corespund interpretarii Curtii.

Potrivit Curtii, efectele asociate principiului suprematiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fara ca dispozitiile interne, inclusiv de ordin constitutional, sa poata impiedica acest lucru. Instantele nationale sunt tinute sa lase neaplicata, din oficiu, orice reglementare sau practica nationala contrara unei dispozitii de drept al Uniunii care are efect direct, fara a trebui sa solicite sau sa astepte eliminarea prealabila a acestei reglementari sau practici nationale pe cale legislativa sau prin orice alt procedeu constitutional (par. 245-252 din decizia amintita).

Ca atare, in aplicarea hotararii pronuntate de Curtea Europeana de Justitie, Marea Camera, la data de 21 decembrie 2021, in cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19, Inalta Curte, Completul de 5 Judecatori, va lasa neaplicata Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 a Curtii Constitutionale, aplicarea standardului instituit prin decizia ultim mentionata, relativ la notiunea de instanta constituita potrivit legii, fiind de natura a genera un risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infractiuni grave de frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de coruptie in general, cu incalcarea dispozitiilor mentionate de CJUE care prevad sanctiuni efective si disuasive pentru combaterea infractiunilor de aceasta natura, in conditiile in care viciul constatat nu este de natura sa afecteze dreptul la un proces echitabil potrivit standardelor europene“.

Comments

comentarii