admin

Motivarea condamnării procurorului ”Tablou”: ”Mituitorul a fost constrâns de o manieră insidioasă”

În motivarea deciziei judecătorilor Înaltei Curți privind condamnarea fostului procuror DNA Emilian Eva la 2 ani și 11 luni închisoare cu suspendare, se arată că inculpatul l-a constrâns ”de o manieră insidioasă” pe medicul Dan Tesloianu să-i remită mai multe tablouri de valoare pentru a-l ajuta într-un dosar. Redăm câteva fraze din motivarea deciziei ÎCCJ, publicate de Grupul de Investigații Politice: – „Eva Emilian a pretins și a primit de la martorul Tesloianu Dan Nicolae foloase necuvenite sub forma unor împrumuturi, precum și lucrări de artă plastică” – Foloasele necuvenite au fost primite „în legătură cu adoptarea unei soluții de …

Citește mai mult

Mama fetei ucise și ascunse într-o canepea a fost audiată 6 ore la Poliția Capitalei: ”sunt nevinovată”

Mama fetei de 12 ani al cărei cadavru a fost găsit în lada unei canapele, într-un apartament din Sectorul 4, a ajuns în ţară şi a fost audiată timp de 6 ore la Serviciul Omoruri din Capitală. „Luni seara am auzit că au găsit-o moartă la mine în pat. De aia am venit acasă, că sunt nevinovată”, a declarat femeia la sosirea în ţară, citată de Digi 24. Ea a susţinut că este nevinovată şi că nu are nicio legătură cu moartea copilei. Întrebată dacă suspectează că persoana care i-a făcut ceva rău fetiţei este iubitul ei, femeia a răspuns …

Citește mai mult

Polițele Euroins mai sunt valabile 90 de zile începând de astăzi

Tribunalul București s-a pronunțat în dosarul de faliment al Euroins, societate de asigurări care are încă peste 2 milioane de polițe RCA în vigoare. Magistrații au admis cererea ASF și s-a dispus deschiderea procedurii falimentului. Polițele RCA de la Euroins mai sunt valabile 90 de zile începând astăzi 9 iunie. „Admite cererea formulată de către AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, şi în temeiul art. 250 raportat la art.262 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei EUROINS ROMANIA ASIGURARE-REASIGURARE SA. Califică ca declaraţii de creanţă cererile următorilor creditori: – SC PROFI …

Citește mai mult

A început Congresul Avocaților 2023. Se alege un nou Consiliu UNBR

Congresul Avocaților a început, astăzi, la un hotel din București și ține două zile. Este congres electiv căci au trecut patru ani de la ultimele alegeri pentru Consiliul UNBR. Președintele Traian Briciu nu are contracandidat. Baroul Cluj este reprezentat la Congres de zece avocați, între care decanul Flavia Maier și trei candidați pentru Consiliul UNBR: prodecanul Victor Rusa, Voicu Sârb și Dan Chertes. Congresul nu se transmite nicăieri, iar în sală au acces doar delegații. Avocata Elena Radu din Baroul București a vrut să asiste la Congres, deși nu e delegat, și a fost dată afară. A posta ulterior: ”Am …

Citește mai mult

Mărturiile victimelor din dosarul Tate, de la o elevă la o educatoare de grădiniță

Cei de la RISE Project au obținut mărturiile victimelor din dosarul ”Tate” de la DIICOT, tinere din SUA, Republica Moldova și România. Apoi a luat urma începuturilor imperiului de videochat al fraților Tate din Marea Britanie, a adunat peste 50 de conturi de fete și femei aflate în proximitatea lor, din Praga până în Chișinău și Dubai. Patru femei au povestit în fața procurorilor cum au fost sechestrate și violate, agresate sau constrânse la muncă sexuală forțată. Irina* e o fată blondă cu ochi migdalați, elevă la un liceu din București. Iarna trecută i-a dat follow pe Instagram Tristan Tate (34 …

Citește mai mult

CITR filiala București a fost numit lichidatorul judiciar al Euroins

CITR filiala București a fost numit de către Tribunalul București lichidator judiciar al firmei de asigurări Euroins. „În acest proiect complex vom contribui cu tot know how-ul echipei acumulat în ultimii ani în gestionarea unor falimente din piața asigurărilor cu impact major în economia noastră. Pentru primele luni ale acestui proiect ne propunem să asigurăm cât mai multă stabilitate și claritate tuturor celor implicați. Vom fi atenți în mod particular la gestionarea costurilor, pentru bunul mers al procedurii. În al doilea rând, fiindcă vorbim de al doilea faliment pe piața de asigurări din ultimii doi ani, suntem conștienți de impactul …

Citește mai mult

Rolul important al UE în industria cazinourilor

Industria cazinourilor a reprezentat întotdeauna o sursă de divertisment și un mediu vibrant pentru pasionații de jocuri de noroc din întreaga lume care avea deja răspunsul la întrebarea “cum să faci bani de acasă ”. Însă, în contextul european, Uniunea Europeană (UE) a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării și reglementării acestei industrii, jucând un rol crucial în modelarea mediului de joc și asigurând transparența și protecția consumatorilor. Ca o țară membră a Uniunii Europene, România trebuie să se supună acestor reglementări, iar cazinourile au obligația de a informa toți jucătorii cu privire la schimbările impuse la nivel european. Protecția …

Citește mai mult

Culiță Sterp poate ieși liniștit din țară. Tribunalul Cluj a decis

Tribunalul Cluj a anulat obligația de a nu depăși granițele României fără încuviințarea instanței la care trebuia să se supună cântărețul Culiță Sterp, trimis în judecată după accidentul produs în Cluj-Napoca în iarna anului trecut. Solutia pe scurt: ”În baza art. 205 din C. proc. pen. rap. la art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Admite contestaţia declarată de către inculpatul Sterp Nicolae împotriva încheierii penale nr. 165/26.05.2023 a Judecătoriei Cluj-Napoca, desfiinţează în parte încheierea atacată doar cu privire la obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a României, fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar …

Citește mai mult

Incredibil! Un bărbat din Maramureș a intrat intenționat în mașina în care erau soția și fiica

Un bărbat din Vişeu de Sus, aflat la volanul unei mașini de teren, a intrat frontal în autoturismul în care se aflau soţia şi fiica sa de 9 ani. Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, prezentate de Antena 3, se poate observa cum femeia, împreună cu fiica ei în vârstă de 9 ani, se aflau într-un autoturism marca Audi, iar la un moment dat, din sensul opus, a apărut soţul femeii, aflat într-un autovehicul de teren, care practic s-a urcat pe cealaltă mașină. Poliţiştii din Vişeu de Sus au deschis un dosar penal, însă bărbatul este cercetat în …

Citește mai mult

Tatăl băiatului Gigi Becali din Cluj a fost arestat preventiv sub acuzații grave

Bărbatul de 45 de ani din Cluj, despre care vuia presa sportivă acum câțiva ani pentru că are un băiat botezat ”Gigi Becali”, a fost arestat preventiv pentru mai multe infracțiuni, între care viol și agresiune sexuală asupra unor minore. Judecătoria Turda a dispus în urmă cu câteva zile: ”Admite propunerea formulată în dosar nr. 658/P/2023 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda si în consecință: În temeiul art. 226 Cod procedură penală raportat la art. 223 alin. 1 lit. c) şi art. 223 alin. 2) Cod procedură penală coroborat cu art. 202 alin. 1 şi alin. 3 Cod Procedură …

Citește mai mult