Un bărbat din Vişeu de Sus, aflat la volanul unei mașini de teren, a intrat frontal în autoturismul în care se aflau soţia şi fiica sa de 9 ani.
Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, prezentate de Antena 3, se poate observa cum femeia, împreună cu fiica ei în vârstă de 9 ani, se aflau într-un autoturism marca Audi, iar la un moment dat, din sensul opus, a apărut soţul femeii, aflat într-un autovehicul de teren, care practic s-a urcat pe cealaltă mașină.
Poliţiştii din Vişeu de Sus au deschis un dosar penal, însă bărbatul este cercetat în stare de libertate.
“Polițiștii din Vișeu de Sus au intervenit pe 5 iunie 2023, la ora 20.05, pentru cercetarea unui eveniment rutier produs prin coliziunea a două autoturisme, pe strada Depoului din oraș.
Victima, o femeie, în vârstă de 31 de ani, din Vișeu de Jos le-a declarat polițiștilor că soțul său a provocat intenționat accidentul, întrucât se află în proces de divorț, iar după accident acesta a continuat să o agreseze fizic.
În urma accidentului, femeia și fiica ei, în vârstă de 9 ani, au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind zero.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru violență în familie și au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului.
În urma continuării cercetărilor și a administrării probatoriului, polițiștii din Vișeu de Sus au stabilit că fapta bărbatului conturează elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, motiv pentru care s-a declinat competența, în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, în vederea continuării cercetărilor si luării masurilor ce se impun”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.