admin

CSM a aprobat pensionarea lui Danileț și a încă 15 judecători

Secția de judecători din CSM a aprobat, în ședința de astăzi, cererea de pensionare a vestitului judecător Cristi Danileț de la Tribunalul Cluj și a încă 15 magistrați, din care trei de la ÎCCJ. Urmează ca președintele Iohannis să semneze decretele de eliberare din funcție. Judecătorul Danileț are 48 de ani și gradul profesional de tribunal. A început cariera de judecător în 1998 la Judecătoria Vatra Dornei, după care s-a transferat la Judecătoria Cluj-Napoca. Între 2005 și 2007 a fost consilier al fostului ministru Monica Macovei, iar între 2011 și 2017 a fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii. După …

Citește mai mult

Un român care a dat mai multe spargeri în sudul Italiei a fost arestat din nou la Cluj

Istoria se repetă. Același hoț este prins și arestat la Cluj în baza unui mandat european de arestare emis de un parchet italian, după cinci ani de la arestarea precedentă. Românul, originar dintr-o comună clujeană, a făcut parte dintr-o grupare care a dat mai multe spargeri la societăți și oficii poștale din sudul Italiei. Solutia Curții de Apel Cluj pe scurt: ”În temeiul art. 109 alin. (1) şi art. 104 alin. (5), (6) şi (10) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, admite sesizarea şi dispune arestarea preventivă în baza mandatului european de arestare nr. SIEP …

Citește mai mult

Decizie obligatorie a ÎCCJ: Autoritățile nu pot cere în instanță anularea propriilor acte administrative

Decizia ÎCCJ, prin care s-a stabilit că autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ nu poate cere instanţei anularea acestuia, a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 12 din data de 8 ianuarie, devenind obligatorie. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ a admis sesizarea Curţii de Apel Constanţa şi a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ nu poate solicita instanţei anularea acestuia”. Curtea de Apel Constanţa a solicitat completului …

Citește mai mult

Primarul din Odorheiu Secuiesc, urmărit penal pentru contractele încheiate cu un avocat

Primarul din Odorheiu Secuiesc, Galfi Arpad, este urmărit penal de DNA Târgu Mureș pentru abuz în serviciu după ce a semnat „în mod nelegal” 5 contracte de asistență cu un cabinet de avocatură care să apere în instanță Primăria, deși instituția avea deja un jurist, relatează Digi24. Astfel, acesta a semnat 5 contracte de asistență juridică în 2019 cu Cabinetul individual de avocatură Moldovan-Horvath Istvan, prejudiciul fiind de 5.000 de lei în cazul fiecărui contract. Anchetarea sa are loc la aproape o lună de la tragedia din Odorheiu Secuiesc în care au murit doi minori după ce un internat la care se efectuau lucrări s-a prăbușit. În …

Citește mai mult

Gala Premiilor Grammy 2024 – ce artiști au șanse la trofee?

Industria muzicii și fanii din întreaga lume așteaptă cu maxim interes decernarea trofeelor la Gala Premiilor Grammy 2024, programată a se desfășura la Los Angeles pe data de 4 februarie. Este a 66-a ediție anuală a acestui eveniment de referință, iar nominalizările au fost deja anunțate. Celebra cântăreață Taylor Swift, care împlinește 34 de ani, a doborât un record la Grammy cu cea mai recentă nominalizare pentru cântecul ultimului an. Selecția hitului Anti-Hero face ca Taylor Swift să se bucure de un statut aparte: a devenit primul compozitor care obține șapte nominalizări la această categorie, devansându-i pe doi dintre cei …

Citește mai mult

Scrisoare dură a Consiliului Baroului Cluj către magistrați și grefieri. Se cere ”încetarea imediată a formelor de protest”

Consiliul Baroului Cluj a emis o scrisoare deschisă prin care le cere magistraților și grefierilor care mai protestează să înceteze și să înfăptuiască justiția. ”În atenția magistraților și personalului auxiliar a instanțelor de pe raza teritorială a județului Cluj, care la data prezentei continuă formele de protest. Consiliul Baroului Cluj, în calitate de reprezentant al corpului profesional al avocaților membri ai Baroului Cluj, vă solicită pe această cale să procedați la încetarea imediată a formelor de protest constând în refuzul de înfăptuire a justiției și să reluați activitatea de judecată în condițiile legii. Considerăm că apărarea drepturilor patrimoniale sau de …

Citește mai mult

Decizia ÎCCJ în RIL cu privire la imobilele Eparhiei Reformate din Ardeal a devenit obligatorie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a unificat practica în ce priveşte retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, motivarea deciziei instanţei supreme fiind publicată în Monitorul Oficial al României, astfel că aceasta a devenit obligatorie. Concret, întrucât s-a constatat divergenţă de practică cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor legale în litigiile dintre Eparhia Reformată din Ardeal şi Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, judecătorii Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei supreme au iniţiat formularea recursului în interesul legii (RIL) cu privire la interpretarea …

Citește mai mult

Amendă usturătoare pentru un clujean care nu și-a mai primit câinele în curte

Un bărbat din Gherla s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei după ce și-a abandonat câinele în fața casei. Imaginile cu câinele sărind pe poartă și scheunând au devenit virale pe rețelele sociale. „La data de 7 ianuarie a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu, în urma unor informații apărute în mediul online și s-au deplasat la fața locului. Din verificările efectuate la acea locație a rezultat că exemplarul canin a fost adoptat de o altă persoană, aflându-se în afara pericolului. Polițiștii au continuat activitățile în acest caz, fiind identificat proprietarul animalului, un bărbat de …

Citește mai mult

Doliu la Penitenciarul Aiud. Un agent SASS a murit subit la ieșirea din tură

Un tânăr agent de la structura de intervenţie de la Penitenciarul Aiud a sfârşit subit, la doar 31 de ani. Alex Dreghici a murit luni, după ce i s-a făcut rău în fața penitenciarului timp ce ieşea din tură. Colegii îl plâng și scriu mesaje emoționante în social media. “Unul dintre tinerii mei colegi, un tânăr care a crescut sub ochii mei, un tânăr pe care l-am îndrumat şi sfătuit, alături de care am participat la zeci de misiuni, împreună cu care am mâncat la aceeaşi masă ani de zile, unul dintre copiii mei, a plecat la ceruri! Azi dimineaţă, …

Citește mai mult

Judecătorii de la Judecătoria Cluj-Napoca nu se lasă și continuă protestul!

În timp ce Curtea de Apel Cluj a renunța la proteste, Tribunalul l-a suspendat o lună și mai multe curți din țară și-au reluat activitatatea, judecătorii de la Judecătoria Cluj-Napoca au decis să continue protestul pentru salariile neplafonate pe perioadă nedeterminată! Adunarea generală a judecătorilor de la Judecătoria Cluj-Napoca a hotărât în 8 ianuarie următoarele: ”Art. 1. Continuarea formei de protest a amânării judecării cauzelor, pe perioadă nedeterminată, solicitând respectarea și punerea în plată a ordinelor de salarizare emise (neplafonate), urmare a hotărârilor judecătorești definitive, alocarea şi plata sumelor stabilite cu titluri de natură salarială, pentru personalul din sistemul justiției …

Citește mai mult