admin

Bilanț MAI de Untold ziua 2: 146 de sancțiuni, 11 permise reținute și 10 șoferi prinși băuți

Forțele Ministerului Afacerilor Interne au aplicat 146 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 58.000 de lei, în cadrul misiunilor desfășurate pe perioada festivalului Untold. Polițiștii au depistat 10 șoferi care au condus sub influența alcoolului, au reținut 11 permise de conducere și au întocmit două dosare penale, în timp ce echipajele SMURD au intervenit în 365 de cazuri medicale. Totodată, autoritățile au continuat controalele pentru depistarea persoanelor implicate în consumul sau comercializarea de substanțe interzise.   ”Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat eficient, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să …

Citește mai mult

Judecătorul care l-a arestat pe medicul Radu a ținut cont de ”comportamentul nedemn pe care medicul l-a manifestat faţă de pacienți”

Judecătorii Curții de Apel Cluj au confirmat, azi, mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Cluj pe numele medicului chirurg Horea Radu de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj. Judecătorul de la Tribunal a ținut cont de ”comportamentul nedemn pe care medicul l-a manifestat faţă de pacienți, acesta speculând problemele medicale pe care le prezentau pacienții pentru a obţine sume de bani sau alte foloase necuvenite”, după cum se arată în motivare. Soluția Curții de Apel Cluj: ”In temeiul art. 204 Cod de Procedura Penala, respinge ca nefondata contestatia formulata de inculpatul R.H., impotriva incheierii penale nr. 2172/31.07.2026 …

Citește mai mult

Peste 120.000 de participanți în prima zi a festivalului UNTOLD One

Cea de-a unsprezecea ediție UNTOLD a debutat cu succes, o zi plină de emoție pură și show-uri memorabile. Peste 120.000 de participanți din România și din întreaga lume au fost prezenți în prima zi de UNTOLD, top 3 festivaluri din lume, transformând Cluj-Napoca în capitala mondială a muzicii. Cele 9 scene din festival au oferit un line-up spectaculos, care a reunit legende ale muzicii, superstaruri EDM, artiști emblematici ai scenei techno și unele dintre cele mai apreciate nume din muzica urbană românească. Mainstage, Galaxy și Alchemy au găzduit show-uri speciale și seturi spectaculoase, care au marcat începutul celor patru zile …

Citește mai mult

Aeroportul Cluj avertizează: Dronele folosite ilegal pot pune în pericol siguranța zborurilor

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, împreună cu Consiliul Județean Cluj și instituțiile cu atribuții în domeniu, a lansat o campanie de informare privind utilizarea responsabilă a dronelor. Reprezentanții autorităților atrag atenția că operarea dronelor în apropierea aeroporturilor sau în zone cu restricții de zbor poate afecta traficul aerian, provoca întârzieri și pune în pericol siguranța pasagerilor, motiv pentru care utilizatorii sunt îndemnați să respecte legislația și regulile de operare. Demersul a fost inițiat în urma unei ședințe comune de lucru a Comitetului pentru situații de criză desfășurate la Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, în cadrul căreia reprezentanții instituțiilor competente au …

Citește mai mult

Un fost spațiu industrial devine o nouă scenă a Clujului, prin RIVUS, investiția de 550 milioane de euro în reconversie urbană

RIVUS, cel mai mare proiect de regenerare urbană aflat în construcție din țară, dezvoltat de companiile IULIUS și Atterbury Europe,  în valoare de peste jumătate de miliard de euro, este gândit ca o destinație urbană în care evenimentele și viața culturală fac parte din experiența de zi cu zi. Dincolo de funcțiunile comerciale, de birouri și de recreere, proiectul va integra și o infrastructură complexă dedicată organizării de evenimente în Cluj-Napoca, cu numeroase spații distincte concepute pentru activități desfășurate pe tot parcursul anului. Concerte, festivaluri, spectacole, expoziții de artă, proiecții de film, târguri tematice, activități pentru familii sau evenimente gastronomice …

Citește mai mult

Refugiul tău urban în cea mai vibrantă lună din Cluj-Napoca: Hotel, restaurant și Centru de Conferințe Univers

În august, Clujul trăiește la intensitate maximă. Fie că te lași purtat de energia inconfundabilă a festivalurilor, fie că redescoperi orașul într-un ritm mai așezat, simți la fiecare pas nevoia unui loc retras, o oază de umbră, răcoare și gust impecabil. Restaurantele și terasele Univers devin cadrul ideal pentru ultimele săptămâni de vară. Te invităm să te bucuri de atmosferă alături de o serie de beneficii create special pentru a-ți răsfăța timpul liber sau pentru a-ți eficientiza planurile de business ale toamnei. Un bun venit generos Cazarea la Hotel Univers nu înseamnă doar un somn odihnitor într-un ambient elegant, ci …

Citește mai mult

Un agent de la Penitenciarul Gherla a murit în accident de motocicletă

Un agent de politie penitenciară de la Penitenciarul Gherla și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier, astazi, pe DN1, în județul Sibiu. Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, se deplasa cu motocicleta dinspre Sibiu spre Brașov. În zona localității Avrig, acesta a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 34 de ani, din municipiul Cisnădie. Salvatorii l-au găsit pe motociclist în stop cardio-respirator și au început imediat manevrele de resuscitare. În ciuda eforturilor depuse de cadrele medicale, leziunile suferite au fost incompatibile cu viața, iar decesul …

Citește mai mult

Din 16 judecători pensionari înscriși la reîncadrare, au rămas 9

Dintre cei 16 judecători pensionari care s-au înscris la procedura de reîncadrare, au mai rămas doar 9 după testarea și reexaminarea psihologică. Trei au absentat, doi s-au retras la prima testare, iar doi s-au retras la reexaminare, după ce au fost respinși la testarea psihologică. Tabelul final cu judecătorii admiși să participe la procedura reîncadrării a fost următorul: La testarea psihologică, situația s-a prezentat în felul următor: Cei doi candidați respinși s-au retras la reexaminare. Urmează ca CSM să publice tabelul cu judecătorii care s-au pensionat în ultimii 3 ani și vor fi reîncadrați. Urmărește CLUJUST pe Google News

Citește mai mult

Opt persoane reținute după percheziții la un ocol silvic din Cluj. Anchetă pentru tăieri ilegale, fals și abuz în serviciu

Opt persoane, dintre care șapte bărbați și o femeie, au fost reținute de polițiști în urma celor 12 percheziții desfășurate în județul Cluj, inclusiv la sediul unui ocol silvic de stat, într-un dosar care vizează infracțiuni din domeniul silvic și de serviciu. Potrivit IPJ Cluj, ancheta vizează suspiciuni de abuz în serviciu, fals, delapidare, tăieri ilegale de arbori și introducerea unor date nereale în sistemul SUMAL, prin întocmirea unor documente care nu reflectau situația din teren. ”La data de 4 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj – Serviciul de Ordine Publică, Biroul pentru Protecția Fondului Forestier …

Citește mai mult

Medic din Cluj, ”înfierat” de procurori: ”mercantilizare a serviciului public”/ ”a deturnat rolul şi valoarea profesiei”

Medicul Horea Radu de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie Cluj a fost arestat preventiv pentru luare de mită. Procurorii susțin că primea bani și alte foloase de la pacienți. Comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, condus de procurorul Florin Panțiru, îl ”înfierează” pe medic. Acesta a contestat măsura arestului preventiv. Medicul primar chirurg din cadrul Institutului Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj că a săvârșit șase fapte de luare de mită. Anchetatorii susțin că …

Citește mai mult