Unul din cei cinci polițiști, pentru care Agenția Națională de Integritate a sesizat parchetul, se pricepe bine la jocurile de noroc, având în vedere că a câștigat peste 140.000 de lei.
Este vorba de Daniel Patrianu – Șef serviciu la Direcția Generală Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
”Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către PATRIANU DANIEL a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 142.617 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.”, se arată în comunicatul ANI.
Urmează un inspector de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către NICOLA SILVIU – COSTINEL a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 40.724 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
Apoi un agent șef de poliție în cadrul Formațiunii Rutiere a Poliției orașului Pantelimon – I.P.J. Ilfov
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de EPURE ELIODOR-ION a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile realizate din jocuri de noroc, dobânzi, dividende și salarii în cuantum de 35.604 Lei în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
De asemenea, EPURE ELIODOR-ION nu a menționat în declarațiile de interese depuse în perioada exercitării funcției publice, calitățile și funcțiile deținute în cadrul a două societăți comerciale.
Mai este un director în cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Centrul de Formare Inițială și Continuă
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Orăștie cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către BOGDAN ION a infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 326 din Codul Penal, întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 13.211 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
Și ultimul, cu o sumă mică, un agent de poliție din cadrul Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetul Marmației
Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către FLORIȘTEAN ADRIAN a infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal , întrucât nu a declarat veniturile încasate din jocuri de noroc în cuantum de 3.160 Lei, în declarațiile de avere depuse în perioada exercitării funcției publice.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


