Acasă » DEZVĂLUIRI / ANCHETE » Anchetă penală pentru terasă-bar fără autorizație și aviz în zona de protecție a monumentelor istorice din Cluj

Anchetă penală pentru terasă-bar fără autorizație și aviz în zona de protecție a monumentelor istorice din Cluj

O firmă care deține un restaurant pe strada Clinicilor din Cluj-Napoca a amenajat o terasă-bar fără autorizație de construcție și fără aziv de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice (CZMI). Din acest motiv, beneficiarul s-a ales cu plângere penală din partea reprezentanților Primăriei, care au fost sesizați de vecinii sub balconul cărora a apărut terasa.

În spatele restaurantului cu specific unguresc de pe strada Clinicilor nr.23, ferit de ochii lumii, s-a construit o terasă interioară, cu un spațiu pregătit pentru bar. Nici vorbă de autorizație de construcție. Un vecin din imobilul alăturat, sub balconul căruia ar urma să funcționeze terasa, a depus plângere la Primărie și a primit răspuns spre sfârșitul lunii mai.

”Sesizarea dumneavoastră cu numărul 260341 / 16.05.2019 a fost închisa având rezoluția: Favorabil – Referitor la lucrările de construcții executate la imobilul situat pe str. Clinicilor, nr. 23, situat în zona de protecţie a municipiului Cluj-Napoca, cod CJ-II-a-A-07244 Ansamblul urban „Centrul istoric al oraşului Cluj”, vă comunicăm :

În urma verificărilor efectuate la adresa sus menționată de către polițiștii locali din cadrul Serviciului Control Urbanism și Disciplina în Construcții s-a constatat faptul că DIETMAR REISEN S.R.L., reprezentată prin Kovács Zsolt Ditmár în calitate de proprietar, beneficiar și investitor a executat lucrări de construcții, fără autorizație de construire, respectiv avizul CZMI Cluj-Napoca.

Pentru acest fapt a fost întocmit un referat în vederea sesizării organelor de urmărire penală, conform prevederilor art. 24, 24^1 coroborat cu art. 27 din Legea nr. 50/1991-republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii conform Legii nr. 50/1991-republicată.

Referitor la construcția din curtea imobilului, vă comunicăm faptul că instituția noastră nu poate dispune desființarea acesteia, imobilul fiind situat în interiorul zonei de protecție a monumentelor istorice.  Această măsură poate fi luată doar de către organele judiciare, în cadrul cercetării penale.”, se arată în răspunsul primăriei.

 Comisia Monumentelor Istorice, pe baza răspunsului Poliției locale, va înainta, la rândul ei, plângere penală.

După vizita autorităților, lucrările de finisare a terasei au continuat și arată precum în pozele de mai jos.

Contactat de Clujust.ro, investitorul Kovacs Zsolt ne-a spus că el doar reface ce a demolat. Întrebat de plângerea penală, acesta a replicat: ”Vedem ce v-a zice procurorul. Eu susțin că tot ce am făcut a fost că am decopertat, am avut o șură care s-a deteriorat, era și pericol”. Întrebat dacă va fi terasă-bar, acesta a spus că ”e spațiu comercial.” Deranjat de întrebări, Kovacs a întrerupt convorbirea, nu înainte de a precizat: ”Veți discuta cu avocatul meu sau mă căutați. Dacă vă dau drumul în curte, vă dau, dacă nu, nu!”

Comments

comentarii

Lasă un răspuns

error: Conținut protejat. Contactați-ne la office@clujust.ro dacă vreți să preluați! Apăsați CTRL+P dacă vreți să printați pagina