Ajutor de urgență pentru victimele infracțiunilor sub formă de vouchere

Ministerul Justiției propune un ajutor de urgență victimelor infracțiunilor în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară.

Ministerul Justiției a inițiat, în 3 februarie 2023, procedura de consultare publică a Proiectului de H.G. privind aprobarea Metodologiei de emitere, distribuire și decontare a voucherelor destinate victimelor infracțiunii, pentru stabilirea cuantumului acestora, precum și a criteriilor de selectare a entităților publice și private înrolate în mecanismul de acordare și pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcționarea Ministerului Justiției.

Proiectul operaționalizează prevederile  Legii nr. 230/2022 de consolidare a ANABI, prin care a fost instituit Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii, un fond care reutilizează în interes social activele confiscate în cadrul procesului penal.

Conform proiectului, victimele infracțiunilor pot solicita un avans din compensația financiară sub formă de voucher pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară. Voucherele vor fi acordate  într-un termen de cel mult 72 de ore de la  aprobarea cererii.

”Introducerea acestui mecanism de compensare, sub formă de vouchere, va contribui la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor, de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente, materiale sanitare etc. Prin acest proiect este stabilită metodologia necesară pentru emiterea, distribuirea și decontarea acestor vouchere.”, a transmis MJ

Comments

comentarii

Numărul voturilor nule la alegerile din 9 iunie reprezintă 5,1% din voturile exprimate, faţă de 2019 când acesta a fost de 2,89%, fiind unul dintre procentele cele mai mari raportate la numărul de alegători care au participat la procesul electoral.... Citește mai mult
Gala de deschidere a ediției din 2024 a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) a fost anunțată ca fiind sold-out, promițând o seară plină de momente memorabile și surprize pentru toți participanții.... Citește mai mult

Lasă un răspuns