fbpx

Accident infiorător pe un bulevard din Cluj-Napoca. Un tânăr de 25 de ani a murit

Tanarul a intrat in viteză cu masina intr-un stalp care efectiv a taiat masina pe lungime din fata spre spate.

“În jurul orei 06.00, pe strada Moţilor, din municipiul Cluj-Napoca s-a înregistrat un eveniment rutier soldat cu decesul conducătorului auto, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

Autoturismul se deplasa din direcția zonei centrale. “, a transmis IPJ Cluj

“Pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un grav accident rutier petrecut pe Calea Moților din Cluj-Napoca. Apelul de urgență a venit la ora 6:18, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, precum și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă. Ulterior, în sprijin a venit și o autospecială cu modul de descarcerare de la Detașamentul 1. În momentul în care pompierii au ajuns la fața locului, aceștia au găsit un autoturism puternic avariat. Înăuntru se afla un bărbat încarcerat, care prezenta leziuni incompatibile cu viața. Drept urmare, nu s-au mai putut aplica manevre de resuscitare. “, a transmis ISU Couj

Sunt continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment.

Tanarul decedat, Bogdan Lazăr, a fost student la Facultatea de Drept UBB Cluj, dar a fost exmatriculat in anul 1. Avea la activ doua condamnari pentru operatiuni cu substante psihoactive.

Comments

comentarii

La Cluj-Napoca a avut loc un fenomen atmosferic interesant - inversiunea termică. Astfel, am putut să vedem cum aerul rece coboară mai aproape de pământ.... Citește mai mult
Piața Avram Iancu se „îmbracă” în haine de sărbătoare. Pregătirile pentru 1 Decembrie, Ziua Națională a României, sunt în toi.... Citește mai mult

Lasă un răspuns

error: Alert: Conținut protejat !!