fbpx

A doua zi de anchetă în cazul incendiului din clubul Colectiv. Toate datele despre firma din spatele tragediei

Procurorii de la Parchetul General au delegal polițiști să ridice documente de la mai multe instituții pentru soluționarea cauzei. De asemenea, anchetatorii au identificat toate cele 26 de cadavre de la Institutul Național de Medicină Legală.

In continuarea cercetărilor în cauza privind incendiul produs în Clubul ,,Colectiv’’ din București, soldat cu decesul mai multor persoane și vătămarea corporală a altora, au fost desfășurate activități complexe pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul din seara de 30 octombrie.  Astfel, activitățile de identificare a persoanelor decedate și transportate la Institutul Național de Medicină Legală ,,Mina Minovici’’ au fost finalizate, toate cele 26 de persoane fiind identificate. Au fost efectuate, de asemenea, autopsiile medico-legale dispuse de procuror.

Cu privire la persoanele internate  în cele 12 unități sanitare, s-a stabilit cu certitudine identitatea a 38 de persoane, fiind continuate activitățile specifice pentru stabilirea identității unui număr de 29 persoane.

S-a continuat cercetarea la faţa locului de către o  echipă constituită din procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, experţi criminalişti ai Institutului Naţional de Criminalistică – I.G.P.R., precum şi ai Serviciului Criminalistic din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. La această activitate au participat, totodată, și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, ai Inspectoratul Teritorial de Muncă București, ENEL România și specialiști pirotehniști, cu precizarea că această activitate va continua și în zilele următoare.

În cadrul activităţilor desfăşurate au fost ridicate noi  mijloace materiale de probă ce urmează să fie folosite pentru lămurirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

De asemenea, în baza delegării, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București ridică de la sediile mai multor instituții publice şi private documentele apreciate ca fiind utile soluționării cauzei.

La sediul Poliției Capitalei, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, polițiștii Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei și ai Direcției Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. continuă audierile de martori. În continuare se verifică starea de sănătate a persoanelor internate în unitățile spitalicești, pentru a se stabili care dintre acestea pot fi audiate.

Toate datele despre societatea Colectiv Club SRL

fondatori:

1. ANASTASESCU GEORGE – ALIN, asociat, capital social total: 470 RON, integral vărsat, data vărsării: 01.01.2014, total părți sociale: 47 a câte 10 RON fiecare, cota de participare la beneficii: 47%, cota de participare la pierderi: 47%;

2. GANCEA PAUL – CĂTĂLIN, asociat, capital social total: 300 RON, integral vărsat, data vărsării: 01.10.2014, total părți sociale: 30 a câte 10 RON fiecare, cota de participare la beneficii: 30%, cota de participare la pierderi: 30%;

3. MINCU COSTIN, asociat, capital social total: 230 RON, integral vărsat, data vărsării: 01.10.2014, total părți sociale: 23 a câte 10 RON fiecare, cota de participare la beneficii: 23%, cota de participare la pierderi: 23%

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

Comments

comentarii

O ofertă a fost depusă în cadrul licitației pentru execuția celui de-al doilea tronson al centurii metropolitane.... Citește mai mult
O minoră de 13 ani din Cluj-Napoca a fost dată dispărută.... Citește mai mult

Lasă un răspuns