Marian Budă în stânga și Bogdan Mateescu în dreapta

Judecătorul Marian Budă este noul președinte al CSM

CSM are în sfârșit președinte plin, după patru luni de interimat al fostului președinte Bogdan Mateescu. Președintele CSM pe anul 2022 este judecătorul Marian Budă, membru interimar al Consiliului, provenit din rândul magistraților de la ÎCCJ. Acesta a fost ales de plenul CSM cu 10 voturi „pentru”, 5 voturi „împotrivă” și două abțineri.

”Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a ales în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii pe domnul judecător MARIAN BUDĂ, începând cu data de 13.05.2022 până la data de 06.01.2023. (majoritate: 10 voturi DA, 5 voturi NU, 2 voturi NULE)”, se arată pe ordinea de zi soluționată.

Judecătorul Marian Budă a fost numit șef al Secției a II-a Civile de la ÎCCJ în ianuarie 2020 pentru un mandat de 3 ani de către Secția de judecători a CSM controlată de judecătoarea Lia Savonea.

Este originar din Dolj, din comuna Leu, unde potrivit declarației de avere, deține o vilă și terenuri.

Potrivit declarației de interese, judecătorul Marian Budă este membru al Asociației Magistraților din România, o asociație vocală împotriva DNA.

Judecătorul Budă a declarat ca este și membru al asociației L.R. Constantin Brâncoveanu Craiova. Într-o declarație de interese din 2016, judecătorul arăta că este membru al asociației L.R. Cetatea Băniei Craiova. Inițialele L.R. provin de la Loja regulară, potrivit G4media.ro, Loja Regulară Cetatea Băniei se află pe lista lojelor masonice din România. Potrivit unei decizii CSM din 2013, magistrații au dreptul să facă parte din masonerie, dar trebuie să declare acest lucru.

În ședința plenului CSM din 28 februarie, desfășurată online, judecătorul Budă s-a ”remarcat” prin limbajul folosit în replicile date colegelor Andrea Chiș și Gabriela Baltag.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns