CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Judecătorii Curții Constituționale arată în motivara Deciziei nr.55/2022 că prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016, au fost acordate președintelui Î.C.C.J./judecătorului anume desemnat de către acesta competențe ce revin, potrivit Constituției, Parlamentului, fiind încălcat astfel principiul separației și echilibrului puterilor în stat.
CCR a decis în 16 februarie: Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum și dispozițiile art.I pct.1 fraza a doua, ale art.II pct.1, ale art.IV pct.1 fraza a treia și ale art.IV pct.2 fraza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal sunt neconstituționale.
”Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 a fost introdusă pentru prima dată în legislația României sintagma „Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații”, deși anterior emiterii acestei ordonanțe nu a existat niciun act normativ public prin care să fi fost înființat acest C.N.I.C.”, se arăta în sesizare.
Extras din motivarea decizie:
”161. Examinând critica de neconstituționalitate referitoare la competența președintelui Î.C.C.J. sau a unuia dintre judecătorii anume desemnați de către acesta de a verifica modul de punere în aplicare, în cadrul C.N.I.C., a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală, Curtea observă că prin art.II pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 a fost introdus un nou articol, 301, în cadrul Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.827 din 13 septembrie 2005, prin care se prevede că „Semestrial sau ori de câte ori este nevoie, președintele Î.C.C.J. sau unul dintre judecătorii anume desemnați de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul C.N.I.C. prevăzut de art.8 alin.2 din Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I., cu modificările și completările ulterioare, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală”. Totodată, potrivit art.IV pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016, „verificarea modului de punere în aplicare în cadrul C.N.I.C. a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art.301 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare”. Această verificare se face în condițiile prevăzute prin Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Î.C.C.J., republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.121 din 17 februarie 2020.
Potrivit art.12 din acest Regulament: „(1) Președintele Î.C.C.J. sau un judecător anume desemnat de către acesta, prin ordin, verifică modul de punere în aplicare în cadrul C.N.I.C. prevăzut de art.8 alin.2 din Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I., cu modificările și completările ulterioare, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală.
(2) Verificarea prevăzută la alin.(1) se realizează semestrial sau ori de câte ori este nevoie, din oficiu.
(3) Verificarea modului de punere în aplicare a supravegherilor tehnice se realizează prin:
a) verificarea măsurilor generale care au ca scop asigurarea respectării dispozițiilor legale privind punerea în aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală în cadrul C.N.I.C.;
b) verificarea, prin sondaj, a respectării dispozițiilor legale privind punerea în aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală în cadrul C.N.I.C..
(4) După efectuarea fiecărei verificări, președintele Î.C.C.J. sau judecătorul anume desemnat care a efectuat verificarea întocmește un raport în care sunt prevăzute constatările, măsurile și autoritățile sau instituțiile sesizate. Raportul se publică pe pagina de internet a Î.C.C.J..”
162. Referitor la susținerea potrivit căreia prin norma criticată se reglementează un control al judecătorilor asupra unei instituții din afara puterii judecătorești care nu este jurisdicțional, ci administrativ, Curtea observă că activitatea judecătorilor are atât o componentă jurisdicțională, care se circumscrie soluționării cauzelor aflate în competența de judecată a instanțelor judecătorești, cât și o componentă administrativă, care se circumscrie acelor atribuții care, potrivit legii, vizează buna desfășurare a activității administrative a instanței.
163. Referitor la atribuțiile jurisdicționale, Curtea reține că, potrivit art.126 alin.(1)-(3) din Constituție, justiția se realizează prin Î.C.C.J. și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege; competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege; Î.C.C.J. asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale. De asemenea, conform art.1 alin.(1) teza întâi din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.826 din 13 septembrie 2005, judecătorii desfășoară activitate judiciară în scopul înfăptuirii justiției. Interpretând dispozițiile art.126 alin.(1) din Constituție, Curtea Constituțională a constatat că instanța de judecată beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio și imperium, adică de puterea de a „spune” dreptul și de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunțate, în materie penală, precum și executarea forțată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă (Decizia nr.23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.240 din 31 martie 2016, paragraful 23; Decizia nr.895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.84 din 4 februarie 2016, paragraful 23).
164. În ceea ce privește componenta administrativă, Curtea observă că, potrivit art.43 din Legea nr.304/2004, „fiecare instanță judecătorească este condusă de un președinte care exercită atribuțiile manageriale în scopul organizării eficiente a activității acesteia; președinții curților de apel și ai tribunalelor exercită, de asemenea, atribuții de coordonare și control ale administrării instanței unde funcționează, precum și ale instanțelor din circumscripție; președinții judecătoriilor și ai tribunalelor specializate exercită și atribuții de administrare a instanței”. Atribuțiile președintelui și vicepreședinților instanțelor, a colegiilor de conducere și a președinților de secții sunt dezvoltate la nivel normativ prin art.7-24 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Pe de altă parte, potrivit art.47 din Legea nr.304/2004, „președinții instanțelor desemnează judecătorii care urmează să îndeplinească, potrivit legii, și alte atribuții decât cele privind activitatea de judecată”. Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Î.C.C.J. reglementează atribuțiile președintelui acestei instanțe, la art.12 fiind dezvoltată atribuția de verificare a modului de punere în aplicare în cadrul C.N.I.C. a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală. Pe de altă parte, potrivit art.64 din același regulament, „în afară de activitatea de judecată, judecătorii duc la îndeplinire orice alte atribuții stabilite de Colegiul de conducere, de președintele și vicepreședinții Î.C.C.J., precum și de președinții de secții, potrivit legii și prezentului regulament”.
165. În ceea ce privește natura procedurii de verificare a modului de punere în aplicare în cadrul C.N.I.C. a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală, în primul rând se observă că dispozițiile art.301 din Legea nr.304/2004, care normează la nivel legislativ primar această competență, sunt așezate în capitolul referitor la conducerea Î.C.C.J.. Acest capitol, pe lângă nominalizarea organelor de conducere ale Î.C.C.J., indică și o serie de atribuții ale acestora, atribuții a căror îndeplinire vizează buna desfășurare a activității administrative a instanței. Cu alte cuvinte, atribuțiile prevăzute în acest capitol fac parte din componenta administrativă a desfășurării activității de către judecători, neintrând în activitatea judiciară desfășurată în scopul înfăptuirii justiției. Așa fiind, concluzia ce se desprinde este aceea că atribuția de verificare a modului de punere în aplicare în cadrul C.N.I.C. a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală are un caracter administrativ, neputând fi calificată ca o atribuție ce intră în sfera activității judiciare.
166. În ceea ce privește persoanele în sarcina cărora incumbă obligația realizării verificării prevăzute de dispozițiile art.301 din Legea nr.304/2004, Curtea observă că acestea sunt nominalizate expres de textul legii, în persoana președintelui Î.C.C.J. sau a unui judecător anume desemnat de către acesta. Curtea reține că îndeplinirea obligației prevăzute de textul de lege menționat nu se realizează în cadrul exercitării unei funcții distincte de cea de președinte al Î.C.C.J. sau de judecător la această instanță. Dimpotrivă, îndeplinirea acestei obligații este condiționată expres de deținerea, concomitent cu realizarea verificării, a acestor funcții. Cu alte cuvinte, realizarea verificării prevăzute de dispozițiile art.301 din Legea nr.304/2004 este configurată de către legiuitor ca o atribuție specifică funcției de președinte al Î.C.C.J., respectiv celei de judecător la această instanță. Astfel, cele două elemente, funcția deținută și atribuția prevăzută de dispozițiile art.301 din Legea nr.304/2004, sunt intrinsec legate între ele și aflate într-un raport de subsidiaritate, pierderea calității respective determinând imposibilitatea realizării atribuției prevăzute de dispozițiile art.301 din Legea nr.304/2004.
167. În fine, din analiza dispozițiilor legale criticate, Curtea constată că legiuitorul a reglementat obiectul acestui control, precum și persoanele îndrituite cu realizarea sa, însă în ceea ce privește efectele sale nu există nicio reglementare, singura prevedere fiind cea regăsită în art.12 alin.(4) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Î.C.C.J.. Potrivit acesteia, „după efectuarea fiecărei verificări, președintele Î.C.C.J. sau judecătorul anume desemnat care a efectuat verificarea întocmește un raport în care sunt prevăzute constatările, măsurile și autoritățile sau instituțiile sesizate. Raportul se publică pe pagina de internet a Î.C.C.J.”.
168. Plecând de la aceste premise, Curtea reține că prin art.IV pct.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 s-a prevăzut că, la cererea organelor de urmărire penală, C.N.I.C. din cadrul S.R.I. asigură accesul nemijlocit și independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art.138 alin.(1) lit.a) din Codul de procedură penală.
169. Curtea observă că, potrivit Adresei nr.317888 din 15 decembrie 2021, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr.10181 din 16 decembrie 2021, S.R.I. a comunicat faptul că C.N.I.C. a fost înființat prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr.0068 din 17 iulie 2002 privind dezvoltarea Sistemului Național de Interceptare a Comunicațiilor destinat punerii în aplicare a actelor de autorizare emise în temeiul art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare. S-a precizat faptul că C.N.I.C. este o unitate din structura S.R.I., în conformitate cu dispozițiile art.25 din Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I., potrivit căruia, în componența S.R.I. intră unități și subunități, în concordanță cu specificul activității sale, echivalente structurilor din ministere, iar structura, efectivele, mobilizarea rezerviștilor S.R.I., precum și Regulamentul de funcționare a acestuia se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării. De asemenea, s-a menționat că, potrivit art.1 din Legea nr.415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, acesta este autoritatea administrativă autonomă învestită, potrivit Constituției, cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională, iar hotărârile acestuia sunt obligatorii pentru membrii săi, conform art.13 din aceeași lege. Totodată, potrivit art.4 lit.f) pct.23, Consiliul Suprem de Apărare a Țării aprobă structura organizatorică, efectivele și regulamentele de funcționare ale S.R.I..
170. Plecând de la cele anterior menționate, Curtea observă că Legea nr.14/1992, în capitolul 2, reglementează organizarea și funcționarea S.R.I.. Potrivit acestor dispoziții, conducerea S.R.I., în funcție de anumite specificități, se exercită prin Consiliul director, Biroul executiv al Consiliului director și directorul S.R.I.. Reglementarea acestei categorii în structura S.R.I. se realizează exclusiv prin acte normative cu caracter de lege organică. Spre deosebire de reglementarea organelor de conducere, structurile aflate în subordinea acestora nu sunt stabilite prin lege, ci, potrivit art.25 și 26 din Legea nr.14/1992 și art.4 lit.f) pct.23 din Legea nr.415/2002, acestea se stabilesc în urma aprobării de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării a structurii organizatorice, efectivelor și regulamentelor de funcționare ale S.R.I.. Așa fiind, Curtea constată că înființarea C.N.I.C., ca unitate din structura S.R.I., prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării este făcută în acord cu prevederile legale anterior menționate.
171. Curtea constată că înființarea și definirea C.N.I.C. ca unitate din structura S.R.I. produc consecințe și în ceea ce privește modalitatea de control al activității acesteia.
172. Referitor la acest aspect, Curtea constată că, prin Decizia nr.26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.193 din 12 martie 2019, paragrafele 178-181, instanța de contencios constituțional a reținut că acolo unde legea prevede expres controlul parlamentar asupra unei autorități publice, acesta se va realiza în formele prevăzute de lege, prin intermediul comisiilor permanente de control al activității autorităților publice, reglementate concret de lege, respectiv prin intermediul rapoartelor de activitate pe care autoritățile publice sunt obligate să le prezinte periodic (anual) în fața celor două Camere, în ședință reunită, după caz (Decizia nr.206 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.351 din 23 aprilie 2018, paragraful 79).
173. Potrivit art.65 alin.(2) lit.h) din Constituție, „(2) Camerele își desfășoară lucrările și în ședințe comune, potrivit unui regulament adoptat cu votul majorității deputaților și senatorilor, pentru: [..] h) numirea, la propunerea Președintelui României, a directorilor serviciilor de informații și exercitarea controlului asupra activității acestor servicii”. În esență, textul constituțional stabilește un control civil asupra serviciilor secrete ale statului, exercitat de organul reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul, întrunit în ședință comună. Această reglementare constituțională este în sine o aplicare a dispozițiilor constituționale ale art.1 alin.(3), care consacră caracterul democratic al statului român. Curtea a reținut că exercitarea acestei atribuții trebuie să fie efectivă și realizată într-un mod care să reflecte un standard înalt de protecție a drepturilor și libertăților fundamentale. La nivel legal, art.1 alin.(2)-(4) din Legea nr.14/1992 prevede, de asemenea, că activitatea S.R.I. este controlată de Parlament; anual sau când Parlamentul hotărăște, directorul S.R.I. prezintă acestuia rapoarte referitoare la îndeplinirea atribuțiilor ce revin S.R.I., potrivit legii, iar, în vederea exercitării controlului concret și permanent, se constituie o comisie comună a celor două Camere. Rezultă că, pe de o parte, există un control permanent realizat de Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității S.R.I., iar, pe de altă parte, există un control anual asupra activității acestuia prin prezentarea de rapoarte.
174. Pe de altă parte, Curtea observă că în urma controlului exercitat în baza normelor legale supuse controlului de constituționalitate în prezenta cauză de președintele Î.C.C.J. sau de către unul dintre judecătorii anume desemnați de către acesta au fost identificate un număr de cinci rapoarte, publicate pe site-ul Î.C.C.J. în datele de 8 ianuarie 2020, 14 august 2020, 5 februarie 2021, 31 august 2021 și 7 februarie 2022.
175. Curtea constată că, potrivit rapoartelor din 5 februarie 2021 și 31 august 2021, activitatea de verificare a urmărit, de exemplu: (i) existența în perioada de referință a unor incidente de securitate informatică; (ii) existența unor avarii tehnice sau erori procedurale (inclusiv cele cauzate de operarea aplicațiilor informatice de către membrii personalului) în ceea ce privește activitatea de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică și modul în care acestea au fost abordate și soluționate/remediate; (iii) asigurarea instruirii prealabile a personalului în condițiile upgradării echipamentelor/aplicațiilor informatice folosite; (iv) existența unor proceduri de auditare a modului de răspuns a sistemelor informatice în condițiile de suprasolicitare tehnică sau de atac informatic; (v) monitorizarea modului de funcționare a instrumentelor automatizate de limitare a erorilor; (vi) stabilitatea cadrului legislativ și operațional și asigurarea unui nivel adecvat de transparență pentru informațiile cu caracter general legate de aceste activități; (vii) existența unor proceduri operaționale unitare, precum și a unor garanții adecvate în situația punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică cu sprijinul structurilor Poliției Române (DOS); (viii) evaluarea relațiilor instituționale dintre beneficiarii-organele de urmărire penală și C.N.I.C. și existența unor dificultăți sau disfuncționalități de orice natură în ceea ce privește punerea în aplicare a solicitărilor formulate de către organele de urmărire penală, în conformitate cu legea; (ix) existența vreunei revizuiri a protocoalelor prevăzute la art.8 alin.(3) din Legea nr.14/1992 (strict în ceea ce privește organele judiciare); (x) modalitățile concrete în care se asigură separarea circuitelor de date (sub aspectul echipamentelor, al aplicațiilor informatice și al persoanelor implicate), astfel încât datele interceptate să fie disponibile exclusiv organului de urmărire penală care a solicitat interceptarea și care este autorizat să le acceseze în condițiile legii, cu excluderea posibilității stocării, accesării sau modificării acestora de către orice alte instituții sau persoane terțe, inclusiv personalul C.N.I.C.. Aspecte similare au fost analizate și prin ultimul raport, din 7 februarie 2022.
176. Așa fiind, din enumerarea anterioară, Curtea observă că verificarea efectuată de președintele Î.C.C.J. vizează o componentă tehnică și o componentă umană.
177. În ceea ce privește componenta tehnică, aceasta vizează, spre exemplu, verificarea existenței eventualelor incidente de securitate informatică; existența unor avarii tehnice sau a unor erori procedurale (inclusiv cele cauzate de operarea aplicațiilor informatice de către membrii personalului) în ceea ce privește activitatea de punere în executare a măsurilor de supraveghere tehnică și modul în care acestea au fost abordate și soluționate/remediate; monitorizarea modului de funcționare a instrumentelor automatizate de limitare a erorilor etc.
178. Din perspectiva componentei tehnice, Curtea observă că, potrivit art.2 din Protocolul privind cooperarea între S.R.I. și Ministerul Public pentru stabilirea condițiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale C.N.I.C., S.R.I.: a) asigură Ministerului Public sau organelor de cercetare penală delegate de acesta accesul direct, nemijlocit și independent la sistemul tehnic de interceptare, în scopul punerii în aplicare, în sistem centralizat, a mandatelor de supraveghere tehnică; b) pune la dispoziția Ministerului Public aplicațiile informatice deținute de C.N.I.C. pentru a solicita operatorilor de comunicații electronice direct/independent/nemijlocit datele de trafic, în condițiile legii speciale; c) acordă sprijinul necesar pentru soluționarea problemelor tehnice apărute cu ocazia desfășurării activităților prevăzute la literele a) și b) potrivit competențelor prevăzute de lege.
179. Totodată, potrivit art.4 din același protocol, S.R.I.: a) acordă sprijin tehnic, prin compartimentele specializate, constând în managementul și întreținerea aplicațiilor informatice și a echipamentelor, în vederea remedierii deranjamentelor software sau hardware apărute cu ocazia desfășurării activităților tehnice; b) acordă suportul tehnic necesar instalării și configurării de aplicații specifice pe terminalele de exploatare tehnice aflate în proprietatea/administrarea Ministerului Public, inclusiv cele amplasate în sediile aparținând Ministerului Public, întreținerea și depanarea echipamentelor de criptare produse de S.R.I. și utilizate de Ministerul Public revenind S.R.I.; c) acordă suportul tehnic și instruirea personalului Ministerului Public în vederea realizării rețelelor LAN aferente spațiilor destinate acestuia; d) stabilește politici, strategii și proceduri de securitate și protecție ce trebuie implementate pe terminalele și echipamentele din compunerea rețelei locale instalate în spațiile destinate Ministerului Public.
180. În lumina celor expuse, Curtea constată că o verificare ce are ca obiectiv buna funcționare a componentei tehnice nu poate fi realizată decât prin examinarea parametrilor tehnici ai sistemului care aparține C.N.I.C. care, astfel cum s-a menționat anterior, este o unitate din structura S.R.I..
181. Referitor la componenta umană, aceasta vizează, spre exemplu, evaluarea relațiilor instituționale dintre beneficiari; modalitățile concrete în care se asigură separarea circuitelor de date (sub aspectul persoanelor implicate), astfel încât datele interceptate să fie disponibile exclusiv organului de urmărire penală care a solicitat interceptarea și care este autorizat să le acceseze în condițiile legii, cu excluderea posibilității stocării, accesării sau modificării acestora de către orice alte instituții sau persoane terțe, inclusiv personalul C.N.I.C..
182. În acest context, Curtea reamintește că punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică se circumscrie activității de strângere a probelor necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată, aspect ce ține, potrivit art.3 alin.(4) din Codul de procedură penală, de exercitarea funcției de urmărire penală. Cu alte cuvinte, punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică va fi realizată, întotdeauna, de organul de urmărire penală, în exercitarea funcției de urmărire penală, fiind exclus ca această competență să aparțină altor persoane/entități. Așa fiind, Curtea conchide că, din perspectiva componentei umane, verificarea efectuată, în temeiul art.301 din Legea nr.304/2004, de președintele Î.C.C.J. sau de judecătorul anume desemnat de către acesta vizează, de fapt, activitatea organului de urmărire penală care pune în executare mandatul de supraveghere tehnică. Însă, Curtea constată că o verificare a îndeplinirii parametrilor (tehnici și umani) specificați în rapoartele întocmite de către președintele Î.C.C.J. nu poate fi realizată prin verificarea exclusivă a activității organelor de urmărire penală care pun în aplicare în cadrul C.N.I.C. supravegherile tehnice.
183. Curtea observă că verificarea îndeplinirii anumitor parametri esențiali, ce țin de activitatea factorului uman, specificați în rapoartele întocmite de către președintele Î.C.C.J., precum modalitatea concretă în care se asigură separarea circuitelor de date sub aspectul persoanelor implicate, nu poate fi realizată fără a analiza activitatea personalului C.N.I.C., adică și a acelor persoane care nu au calitatea de organe de urmărire penală.
184. Prin urmare, în cadrul verificării efectuate în temeiul art.301 din Legea nr.304/2004, președintele Î.C.C.J. sau judecătorul anume desemnat de către acesta va exercita atribuții de control și verificare atât asupra organului de urmărire penală, cât și a personalului S.R.I..
185. Așa fiind, Curtea constată că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016, au fost acordate președintelui Î.C.C.J./judecătorului anume desemnat de către acesta competențe ce revin, potrivit Constituției, Parlamentului, fiind încălcat astfel principiul separației și echilibrului puterilor în stat consacrat de art.1 alin.(4) din Constituție.
186. În continuare, Curtea constată că instanța de contencios constituțional a reținut că activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică prevăzută la art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală este realizată prin acte procesuale/procedurale. Cu alte cuvinte, art.142 alin.(1) din Codul de procedură penală nu vizează activitățile tehnice, acestea fiind prevăzute la art.142 alin.(2) din același cod, care face referire la persoanele obligate să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, respectiv la furnizorii de rețele publice de comunicații electronice sau furnizorii de servicii de comunicații electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare. Curtea a conchis că actele îndeplinite de organele prevăzute la art.142 alin.(1) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activității de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art.55 alin.(1) din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale (Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, precitată, paragrafele 33 și 34).
187. Totodată, prin Decizia nr.55 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.517 din 17 iunie 2020, paragrafele 43, 46 și 47, în ceea ce privește înregistrările ce rezultă din aplicarea sistemului reglementat de Codul de procedură penală, Curtea a constatat că procedura de contestare a legalității acestor mijloace de probă, precum și criteriile ce trebuie avute în vedere de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestui demers judiciar se desprind din dispozițiile procesual penale. Atunci când analizează legalitatea mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările, în cazul sistemului reglementat de Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară are în vedere, pe de o parte, condițiile impuse de dispozițiile legale pentru autorizarea unor asemenea măsuri, iar, pe de altă parte, organul competent să emită această autorizare. În acest context, Curtea a constatat că analiza legalității mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările, în cadrul sistemului prevăzut de Codul de procedură penală, se raportează la condițiile prevăzute de acest act normativ. Curtea a reținut că în cadrul procedurii de cameră preliminară se pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cadrul procedurii de cameră preliminară, în măsura în care se formulează cereri și excepții referitoare la nelegalitatea probelor obținute prin procedeul supravegherii tehnice, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei va putea verifica îndeplinirea tuturor condițiilor legale relative la procedura supravegherii tehnice (Decizia nr.372 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.822 din 9 octombrie 2019, paragraful 44).
188. Or, având în vedere, pe de o parte, aspectele verificate de președintele Î.C.C.J./de judecătorul anume desemnat de către acesta în cadrul controlului exercitat conform art.301 din Legea nr.304/2004, iar, pe de altă parte, competența funcțională a judecătorului de cameră preliminară, în componenta referitoare la verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, Curtea constată că nu poate fi realizată o distincție clară și neechivocă între cele două elemente.
189. Din această perspectivă, Curtea observă că în rapoartele publicate se precizează că nu este „rolul președintelui Î.C.C.J. de a verifica legalitatea procedurilor sau a probelor obținute prin mijloace tehnice de supraveghere, atribut exclusiv al judecătorului de cameră preliminară sau, după caz, al instanței de judecată”, respectiv că „legalitatea mijloacelor de probă obținute prin folosirea măsurilor de supraveghere tehnică este cenzurată, în fiecare caz în parte, după caz, de către judecătorul de cameră preliminară sau de instanța judecătorească”. Cu toate acestea, Curtea reține că dispozițiile art.301 din Legea nr.304/2004 precizează expres că președintele Î.C.C.J./judecătorul anume desemnat de către acesta „verifică modul de punere în aplicare […] a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală”. Totodată, dispozițiile art.12 alin.(3) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Î.C.C.J. prevăd expres că verificarea modului de punere în aplicare a supravegherilor tehnice se realizează prin: „verificarea măsurilor generale care au ca scop asigurarea respectării dispozițiilor legale privind punerea în aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală în cadrul C.N.I.C.”, respectiv „verificarea, prin sondaj, a respectării dispozițiilor legale privind punerea în aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală în cadrul C.N.I.C.”. Așa fiind, Curtea observă că înseși dispozițiile legale specifică drept obiect al verificării „punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică”, respectiv verificarea „dispozițiilor legale privind punerea în aplicare a supravegherilor tehnice”.
190. Or, Curtea constată că singurele dispoziții care reglementează punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică sunt cele ale art.142 din Codul de procedură penală. Totodată, punerea în executare a măsurilor de supraveghere tehnică se circumscrie activității de strângere a probelor necesare pentru a se constata dacă există sau nu temeiuri de trimitere în judecată, aspect ce ține, potrivit art.3 alin.(4) din Codul de procedură penală, de exercitarea funcției de urmărire penală.
191. Curtea reține că norma criticată dă dreptul președintelui Î.C.C.J. ori unui judecător anume desemnat să exercite un control asupra anumitor elemente ce țin de activitatea de urmărire penală, în condițiile în care, potrivit art.55 alin.(6) din Codul de procedură penală, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului. În acest context, Curtea constată că este dificil de distins între aspectele ce țin de competența de verificare a președintelui Î.C.C.J./judecătorului anume desemnat de către acesta și aspectele ce țin de competențele organelor de urmărire penală ori ale judecătorului de cameră preliminară.
192. Pentru toate motivele arătate mai sus, Curtea constată că reglementarea competenței președintelui Î.C.C.J. sau a unuia dintre judecătorii anume desemnați de către acesta de a verifica modul de punere în aplicare, în cadrul C.N.I.C., a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală încalcă art.1 alin.(4) și (5), art.124, 126, 131 și 132 din Constituție.
193. În concluzie, Curtea constată că dispozițiile art.II pct.1 și ale art.IV pct.1 fraza a treia din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal încalcă prevederile art.1 alin.(4) și (5), art.124, art.126, art.131 și art.132 din Constituție.
194. În continuare, Curtea urmează să analizeze critica referitoare la introducerea, prin actul normativ criticat, pentru prima dată în legislația română, a C.N.I.C. în condițiile în care C.N.I.C. nu a fost înființat niciodată printr-un act normativ public.
195. Cu titlu preliminar, în ceea ce privește modul de autorizare a mandatelor din care pot rezulta înregistrări, Curtea reține că, prin Decizia nr.55 din 4 februarie 2020, precitată, paragraful 42, a constatat că legislația în vigoare normează două sisteme diferite, și anume un sistem reglementat de Codul de procedură penală și un sistem reglementat de Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României. De asemenea, în jurisprudența sa (a se vedea Decizia nr.91 din 28 februarie 2018, precitată), Curtea a subliniat diferențele ce decurg din reglementarea separată a acestor două sisteme, atât în ceea ce privește activitățile derulate de organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale și de organele de urmărire penală, cât și în ceea ce privește scopul în care sunt utilizate activitățile întreprinse în domeniul securității naționale și în cel al activității procesual penale. Astfel, Curtea a constatat că Legea nr.51/1991 și Codul de procedură penală au finalități diferite, care se reflectă și în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului/măsura supravegherii tehnice.
196. Curtea observă că C.N.I.C. a fost înființat prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr.0068 din 17 iulie 2002 privind dezvoltarea Sistemului Național de Interceptare a Comunicațiilor destinat punerii în aplicare a actelor de autorizare emise în temeiul art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, C.N.I.C. este o unitate din structura S.R.I., desemnat cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității naționale. Curtea observă că referiri la C.N.I.C. au fost făcute în rapoartele de activitate ale S.R.I. din anii 2007 – 2014.
197. Primele mențiuni la nivel normativ referitoare la C.N.I.C. sunt cele din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016, și anume în art.II pct.1 referitor la introducerea art.301 în cuprinsul Legii nr.304/2004, respectiv în art.IV pct.1 referitor la introducerea alin.(2), în cuprinsul art.8 din Legea nr.14/1992. Ca urmare a modificărilor aduse de ordonanța de urgență, C.N.I.C. din cadrul S.R.I. i s-a atribuit o dublă funcționalitate.
198. Curtea reține că, pe de o parte, C.N.I.C. este desemnat cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității naționale, iar, pe de altă parte, prin intermediul acestuia se pun în executare mandatele de supraveghere tehnică.
199. Așa fiind, Curtea observă că C.N.I.C. a fost creat, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, ca unitate din structura S.R.I., desemnat cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității naționale. Prin urmare, Curtea constată că, din perspectiva necesității realizării securității naționale, este justificată modalitatea de înființare și de funcționare a C.N.I.C., fapt ce decurge din interpretarea coroborată a dispozițiilor art.25 și 26 din Legea nr.14/1992 și ale art.4 lit.f) pct.23 din Legea nr.415/2002, astfel cum s-a demonstrat anterior.
200. În ceea ce privește punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, Curtea observă că legiuitorul a optat pentru un sistem dualist. Pe de o parte, reglementează posibilitatea realizării unui sistem de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică integrat fiecărei unități de parchet, iar, pe de altă parte, reglementează un sistem extern acestor unități, bazat pe existența unei singure entități prin intermediul căreia să poată fi puse în executare mandatele de supraveghere tehnică.
201. Existența primului sistem este relevată de modificarea, prin art.II pct.2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016, a alin.(1) al art.66 din Legea nr.304/2004, în sensul că „Ministerul Public este autorizat să dețină și să folosească mijloace adecvate pentru obținerea, verificarea, prelucrarea, stocarea și descoperirea informațiilor privitoare la infracțiunile date în competența parchetelor, în condițiile legii”. De altfel, și în nota de fundamentare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 s-a precizat că „prin reformularea art.66 din Legea nr.304/2004 se urmărește asigurarea unui temei legal pentru toate unitățile de parchet în baza căruia acestea să-și poată asigura mijloacele tehnice necesare realizării nemijlocite a punerii în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. De lege lata, un astfel de temei legal există doar pentru parchetele specializate, respectiv pentru Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și pentru Direcția Națională Anticorupție”.
202. În ceea ce privește cel de-al doilea sistem, Curtea observă că legiuitorul român a ales să grefeze activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pe activitatea principală a C.N.I.C., aceea de a pune în executare actele de autorizare emise în temeiul art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României. Această opțiune a legiuitorului a avut ca temei situația extraordinară existentă la data adoptării ordonanței de urgență, generată de publicarea Deciziei nr.51 din 16 februarie 2016 a Curții Constituționale. De altfel, în chiar nota de fundamentare la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016, se preciza că acest „act normativ este destinat să ofere, într-o primă etapă, o soluție de urgență pentru activitatea organelor judiciare”. Cu alte cuvinte, dispozițiile referitoare la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică prin intermediul C.N.I.C. sunt norme adoptate pentru a reglementa o situație tranzitorie. Astfel, acestea au concurat la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică pe perioada imediat următoare publicării Deciziei nr.51 din 16 februarie 2016, în scopul adoptării unei reglementări precise în domeniu care că respecte exigențele constituționale. Curtea constată că actul criticat a oferit o soluție de urgență, temporară, pentru activitatea organelor judiciare, pe de-o parte, iar, pe de altă parte, a oferit legiuitorului timpul necesar luării măsurilor adecvate în ceea ce privește punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică. Cu toate acestea, Curtea reține că, deși au trecut 6 ani de la adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2016, legiuitorul, prin legea de aprobare a acesteia, s-a limitat să aprobe „soluția de urgență” fără a reglementa o procedură conformă normelor constituționale și a stabilit C.N.I.C. ca singura entitate ce pune în executare atât actele de autorizare emise în temeiul art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, cât și mandatele de supraveghere tehnică emise potrivit Codului de procedură penală.
203. Curtea constată că C.N.I.C. a fost înființat, în 2002, ca structură în cadrul S.R.I. cu rolul de a obține, prelucra și stoca informații în domeniul securității naționale, și a păstrat această caracteristică, chiar și după intervenția legislativă operată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016. Din perspectiva domeniului securității naționale în care funcționează și a legislației aplicabile, existența unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării este suficientă pentru înființarea și funcționarea acestei structuri. Aceasta rezultă, cu evidență, din faptul că, potrivit legii, înființarea/desființarea unei unități/subunități ce face parte din structura S.R.I. reprezintă chestiuni reglementate prin hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, și, subsecvent, prin ordine ale directorului S.R.I.. Având în vedere modalitatea de înființare/desființare a unităților/subunităților ce fac parte din structura S.R.I., precum și specificul domeniului de funcționare a acestora, este justificat ca actului de înființare și funcționare a unei astfel de structuri să i se aplice legislația privind protecția informațiilor clasificate, acesta fiind accesibil, însă, celor interesați, potrivit legii.
204. În ceea ce privește însă reglementarea unui sistem prin intermediul căruia să poată fi puse în executare mandatele de supraveghere tehnică emise potrivit Codului de procedură penală, Curtea constată că nu este suficientă indicarea numelui unei structuri/entități/instituții sau al unui organism care nu beneficiază de o reglementare la nivelul legii. Astfel cum s-a arătat, în cazul de față, deși accesibilă anumitor persoane, potrivit legii, hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării rămâne un act cu caracter clasificat, care nu poate fi cunoscut de publicul larg, inclusiv de persoanele față de care se dispun măsuri de supraveghere tehnică. Or, deși, potrivit art.285 alin.(2) din Codul de procedură penală, procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, aceasta nu are semnificația de caracter secret al procedurii, ci doar a faptului că în această fază a procesului penal nu există publicitatea specifică fazei judecății.
205. De altfel, Curtea a reținut anterior că, având în vedere caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, este obligatoriu ca acestea să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis și previzibil, atât pentru persoana supusă unei astfel de măsuri, cât și pentru organele de urmărire penală și pentru instanțele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării unor drepturi fundamentale esențiale într-un stat de drept: viața intimă, familială și privată și secretul corespondenței. Este îndeobște admis că drepturile prevăzute la art.26 și 28 din Constituție nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art.1 alin.(5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor și noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura drepturilor fundamentale limitate. Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private și a secretului corespondenței impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile ce constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor (Decizia nr.51 din 16 februarie 2016, precitată, paragraful 48).
206. Așa fiind, Curtea apreciază că în domeniul supravegherii tehnice, reglementat de Codul de procedură penală, simpla indicare a unei structuri/entități/instituții menită să pună în executare mandatele emise, fără consacrarea sa legală, încalcă principiul legalității, deoarece este fundamental ca înființarea, organizarea și funcționarea instituțiilor sau a altor structuri organizatorice să se realizeze potrivit cadrului constituțional conferit de Legea fundamentală. Intenția legiuitorului de a reglementa o asemenea entitate necesită identificarea arhitecturii interne și configurarea fizionomiei sale juridice prin intermediul unui act normativ de nivelul legii, simpla nominalizare a acesteia, fie ea și expresă, nu complinește lipsa unei reglementări de nivelul legii care să cuprindă elementele de bază care definesc natura juridică a acesteia/acestuia, atribuțiile sale generale și specifice, modalitatea de organizare, dispoziții referitoare la personal, actele emise (dacă este cazul), modalitatea de control/verificare/auditare și efectele produse de aceasta etc.
207. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că „o […] autoritate nu ființează numai prin simplul fapt al existenței sale, ci prin atribuțiile și actele pe care le emite, acestea din urmă fiind cele care produc consecințe juridice. Așadar, atunci când legiuitorul constituant s-a referit la înființarea unei autorități […] a avut în vedere atât dispoziția de înființare propriu-zisă, cât și pe cele ce sunt asociate în mod intrinsec acesteia, respectiv cele prin care se stabilesc atribuțiile, categoriile de acte […] emise și efectele acestora” (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.52 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.206 din 7 martie 2018, paragraful 36). Or, analiza dispozițiilor ordonanței de urgență și a legii de aprobare a acesteia relevă omisiunea legiuitorului de a adopta o reglementare care să respecte exigențele constituționale, cu consecința persistenței în legislație a unei carențe legislative reflectate în absența, chiar și după 6 ani, a unei reglementări complete a autorității/instituției/organismului îndrituită/îndrituit să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică emise potrivit Codului de procedură penală.
208. În concluzie, Curtea constată că dispozițiile art.II pct.1 și ale art.IV pct.1 fraza a treia din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal încalcă prevederile art.1 alin.(4), art.1 alin.(5), art.26, art.28, art.124, art.126, art.131 și ale art.132 din Constituție.
