Secția pentru procurori în materie disciplinară a suspendat, astăzi, cauza împotriva procurorului bihorean Cristian Ardelean (ex-DNA) până la soluționarea unui dosar de contencios în care judecătorul Dragoș Călin a atacat ordinul pentru aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție după care lucrează inspectorii Inspecției Judiciare.
”In baza art. 413 alin.(1) pct. 1 din Codul de procedură civilă suspendă judecata cauzei privind acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtului Ardelean Cristian Marius, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, cercetat sub aspectul săvârşirii abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. i) teza 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, până la soluţionarea în mod definitiv a cauzei care formează obiectul dosarului nr. 793/46/2021 al Curţii de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (stră mutat din data de 18.10.2021 la Curtea de Apel Alba lulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal).
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 ianuarie 2021.”, se arată pe ordinea de zi soluționată a secției pentru procurori în materie disciplinară din CSM.
Dosarul 793/46/2021 are ca obiect ”anulare act administrativ – Anularea Ordinului pt. aprobarea Regulamentului privind normele de efectuare a lucrarilor de inspectie nr. 136/11.12.2018 (completat si modificat succesiv prin Ordinele nr. 10,34,80 si 102 din 2020)”. Reclamant este judecătorul Dragoș Călin de la Curtea de Apel București, co-președinte al Formului Judecătorilor, iar pârâți sunt Inspecția Judiciară și inspectorul șef Lucian Netejoru.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

