Instanța îl obligă pe un bărbat la scuze publice fostei soții pe Facebook și Whatsapp. Vezi motivarea!

Tribunalul Iași l-a obligat pe un bărbat la prezentarea de scuze publice pe Facebook și Whatsapp fostei soții pentru că i-a încălat onoarea, demnitatea, reputația și viața privată.

Soluția pe scurt: ”Constata încălcarea dreptului reclamantei la onoare, demnitate, reputatie, imagine si viaţă privată prin trimiterea de mesaje si imagini denigratoare de cate parat in numele reclamantei pe reţelele de socializare.

Obligarea paratului sa înceteze pe viitor, încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei .

Obligarea paratului la scuze publice pe contul său de facebook si whatsapp.

Obligarea paratului la plata de daune morale in cuantum de 1.000 de euro.

Respinge cererea de acordare de daune materiale

Obligă paratul la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 180 de lei taxa de timbru si 7000 de lei onorariu de avocat .

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare”

Despre caz, au scris în premieră colegii de la Ziarul de Iași, iar Clujust vă prezintă mai jos motivarea instanței:

”În prezenta cauză, instanţa reţine că, pe fondul divorţului dintre părţi, paratul a decis, fără a o informa si pe reclamantă, sa transfere numarul de telefon la acesteia, de pe cartela pre pay , pe abonament, moment de la care reclamanta nu a mai putut folosi numarul sau de telefon . Reţine instanţa ca in perioada 16 noiembrie – 26 decembrie , reclamanta nu a mai avut acces al numarul sau de telefon- ________ . Tot in acesta perioada pe contul de whatsapp si facebook, comun al celor doua părţi , au fost postate discuţii cu caracter indecent ca fiind purtate de reclamanta cu persoane de sex masculin.

In contextul relaţiilor tensionate dintre părţi, aşa cum reiese din plângerile penale înregistrate la politie , coroborat cu faptul ca paratul a înţes sa dispună in mod unilateral , de numarul de telefon privat, având in vedere discuţiile cu caracter indecent , daca ar fi fost purtate de reclamanta, in mod obiectiv, acestea nu ar fi fost postate in fişierul cu caracter public, ci in cel privat , având in vedere ca paratul a recunoscut ca avea ştiinţa de parola reclamantei de pe cele reţelele ,instanţa reţine ca exista certitudine ca paratul este autorul mesajelor denigratoare.

De altfel, instanţa reţine că şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în Decizia nr. 153 din 27 ianuarie 2016 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală ) a hotărât că, la stabilirea existenţei prejudiciului moral, definit în doctrina dreptului şi în jurisprudenţă ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală, pe care le resimte victima, trebuie avute în vedere caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc. (…)

În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, Înalta Curte a precizat că este suficientă proba faptei ilicite, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă.

În aprecierea acestui cuantum, instanţa are în vedere, pe de o parte, împrejurarea că prin acordarea daunelor morale se urmăreşte a se da reclamantei, ca persoană prejudiciată, o satisfacţie echitabilă iar, pe de altă parte, că acestea constituie şi o sancţiune pentru pârât, ca autor al faptei ilicite, în scopul de a contribui la prevenirea eficientă a unor fapte similare în viitor.

Instanţa apreciază că despăgubirile civile acordate cu titlu de daune morale nu sunt destinate să repună reclamanta în situaţia anterioară săvârşirii faptei delictuale, ci reprezintă o compensare patrimonială adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de aceasta din urmă, şi nefiind vorba nici de o reparare integrală, atâta timp cât nu se poate repara integral ceea ce nu are corespondent pecuniar.

Recunoaşterea în patrimoniul reclamantei a unui drept de despăgubire se justifică prin aceea că instanţa a dorit să ofere acesteia o satisfacţie care să compenseze efectul vătămării suferite, fără a-l face însă să dispară.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, având în vedere împrejurarea că aceste sume nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite şi nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, observând şi principiul potrivit căruia stabilirea indemnizaţiei destinate reparării prejudiciului moral se face în funcţie de gravitatea prejudiciului moral şi în conformitate cu principiul echităţii, instanţa apreciază suma acordată cu titlu de daune morale ca fiind o satisfacţie echitabilă a prejudiciului moral suferit de reclamantă.

In acest sens, instanţa reţinând mesajele denigratoare au expus persoana reclamantei atât in mediul virtual public cat si in reţelele de socializarea ale copiilor reclamantei, instanţa apreciază ca dincolo de recunoaşterea faptei si de obligarea paratului la expunerea de scuze publice , sancţionarea paratului trebuie sa fie si pecuniara, astfel ca instanţa îl va obliga la plata de daune morale in cuantum de 1000 de euro .

In ce priveşte cererea reclamantei de obligare a paratului la plata de daune materiale in cuantum de 1 lei, instanţa reţine ca cererea nu a fost motivată in fapt si in drept, că nu au fost administrate probe care sa susţină aceasta cererea , fapt pentru care in temeiul art 249NCPC , va respinge acest capăt de cerere”

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns