Noua șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților a cerut fără succes daune de 110.000 lei pentru perioada de arest preventiv

Noua șefă a Comisiei juridice din Camera Deputaților, PSD-ista Laura Vicol, de profesie avocat, a cerut în proces cu Statul Român daune de 110.000 lei pentru cele 85 de zile de arest preventiv și arest la domiciliu în dosarul DNA finalizat cu achitarea ei. Numai că acțiunea civilă a deputatei a fost respinsă.

”Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Respinge cererea de chemare în judecată , ca fiind prescrisă.”, se arată în soluția pe scurt a Tribunalului București.

Extrase din Decizia nr. 450/2021 – Tribunalul Bucuresti, pretentii (Civil)

”Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.06.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a IV-a Civilă, sub nr.____, reclamanta Vicol Laura Cătălina în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat obligarea pârâtului la repararea pagubei suferită urmare a privării nelegale de libertate, pe care o evalueză provizoriu la suma de 110.000 lei reprezentând daune interese, materiale şi morale determinate de suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă prin măsura reţinerii luată în mod nelegal în cadrul procesului penal soluţionat definitiv prin Decizia 258/A din 15.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.___ şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamata a arătat că a avut calitatea de inculpat în dosarul cu nr.95/P/2015, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcția Naționala Anticorupție, dosar soluţionat prin trimitere în judecată pentru luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu, în baza rechizitoriului din data de 24.09.2015 întocmit de procuror şef G.P. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Pe perioada desfăşurării urmăririi penale în acest dosar, mai exact la data de 01.09.2015, reclamanta a fost reţinută în baza Ordonanţei Procurorului nr. 95/P/2015, pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior, în baza încheierii nr.635/02.09.2015 pronunţată în dosarul nr._ de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, fiind arestată preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

Menţionează că urmărirea penală s-a finalizat prin trimitere în judecată, cauza fiind înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, la data de 25.09.2015, dosar nr._____, iar la data de 28.09.2015, în procedura de cameră preliminară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală a dispus, prin încheiere, menţinerea măsurii arestării preventive până la data de 21.10.2015, fiind dispusă, în temeiul art. 348 alin. 2 rap. la art. 207 alin. 6 Cod procedură penală, art.242 alin. 2 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

La data de 10.11.2015, prin încheierea nr.865 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu, cu măsura preventivă a controlului judiciar, de la data rămânerii definitive a încheierii, măsura dispusă rămânând definitivă la data de 24.11.2015.

Precizează că dosarul a fost soluţionat în fond prin Sentinţa nr.42, pronunţată în şedinţă publică la data de 26.01.2017, în sensul schimbării încadrării juridice a faptelor reţinute prin rechizitoriu, infracţiunile de favorizarea făptuitorului şi condamnarea pentru săvârşirea faptelor în raport de noua încadrare.

Învederează că a formulat apel împotriva sentinţei menţionate, apelul fiind soluţionat prin Hotărârea nr.116/26.06.2018 pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sensul înlăturării din dispozitivul sentinţei apelate a dispoziţiei de schimbare a încadrării juridice a faptelor reţinute şi achitarea pentru faptele pentru care a fost trimisă în judecată, instanţa de apel constatând că nu există probe care să dovedească săvârşirea infracţiunii, precum şi că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, arată că pe parcursul soluţionării acestui proces, în diferite etape procesuale, a fost supusă privării de libertate în mod nelegal, prin reţinere, arestare preventivă şi arestare la domiciliu.

Reclamanta invocă dispoziţiile art. 539 din Codul de procedură penală, apreciind că ar putea fi angajată răspunderea statului, trebuie să existe un proces penal, iar în oricare dintre fazele acestuia o persoană să fie privată de libertate în mod nelegal. De asemenea, persoana respectivă trebuie să sufere o pagubă care să fie consecinţa acestei privări nelegale de libertate.

Rezultă astfel condiţiile impuse de lege pentru atragerea răspunderii statului, respectiv:

a) existenţa unui proces penal în cadrul căruia să fie luate măsuri privative de libertate împotriva unei persoane;

b) să se producă o pagubă persoanei supusă privării de libertate în mod nelegal;

c) măsurile privative de libertate să fie luate în mod nelegal, nelegalitatea fiind constatată prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei.

În ceea ce priveşte existenţa unei pagube suportată de persoana privată de libertate, pentru angajarea răspunderii statului, consideră că trebuie avute în vedere consecinţele directe ale acestei privări de libertate asupra persoanei, la data dispunerii începerii urmării penale şi a luării măsurilor privative de libertate reclamanta deţinând funcţia de procuror şef al Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Din acest punct de vedere, funcţia implică o responsabilitate şi răspundere sporită, precum şi încredere din partea publicului, având în vedere că DIECOT este o structură implicată în înfăptuirea actului de justiţie în societate. De asemenea, această funcţie este una ce atrage atenţia şi interesul publicului, lucru ce a determinat ca întregul proces să fie mediatizat şi urmărit de o mulţime de oameni. Ori, prin privarea de libertate, imaginea personală a fost în mod indubitabil deteriorată, demnitatea reclamantei a fost afectată prin aşezarea pe poziţii de egalitate cu persoane condamnate pentru săvârşirea de infracţiuni sau trimise în judecată de tocmai structura pe care o conducea.

Mai mult decât atât, prin simpla restrângere a libertăţii de mişcare astfel cum este protejată şi garantată de art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de dispoziţiile art. 25 din Constituţia României, a fost adus reclamantei un prejudiciu de ordin psihic, având în vedere starea de temere insuflată prin conndiţiile de viaţă la care am fost supusă în perioada de privare de libertate.

Apreciază că au fost încălcate drepturile reclamantei astfel cum sunt protejate de normele amintite, precum şi de dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Codul Civil, iar pentru repararea pagubei astfel cauzate, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 540 din Codul de procedură penală, solicitând ca pentru perioada de 85 de zile, să se dispună plata unor sume de bani evaluată provizoriu la suma de 110.000 lei.

Arată că din dispoziţiile art. 202 din Codul penal, se observă că pentru a putea fi dispusă în mod legal o măsură preventivă împotriva unei persoane, trebuie îndeplinite o ________ condiţii, printre care şi condiţia existenţei unor probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune, procesul fiind soluţionat în mod definitiv prin achitare tocmai pentru motivul inexistenţei probelor care să dovedească săvârşirea infracţiunii.

Din acest motiv apreciază că, la data dispunerii măsurilor privative, procurorul, respectiv completul de fond care au dispus luarea acestor măsuri nu au respectat exigenţele cerute de lege, au dispus luarea măsurilor privative fără să existe probe sau indicii temeinice care să conducă la concluzia că reclamanta a săvârşit infracţiunile de care a fost acuzată.

Având în vedere soluţia definitivă de achitare, consideră că este evident caracterul nelegal al măsurilor privative de libertate luate pe durata procesului penal, lucru ce atrage răspunderea Statului conform art. 539 şi următoarele din Codul Penal, răspundere ce operează în temeiul legii, nefiind necesară îndeplinirea altor condiţii precum existenţa intenţiei sau culpei a organelor care au luat măsurile preventive.

La data de 07.10.2019 pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

(….)

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, precizează că aceasta este definită ca fiind stingerea, după caz, fie a acelei componente a dreptului la acţiune care este posibilitatea titularului dreptului de creanţă de a obţine obligarea subiectului pasiv la executarea obligaţiei corelative sau la recunoaşterea dreptului subiectiv contestat, fie a însuşi dreptului real principal (sau a dreptului nepatrimonial) datorită neexercitării în termenul prevăzut de lege.

Învederează că în literatura de specialitate, prescripţia extinctivă a fost definită ca fiind „acel mod de înlăturare a răspunderii civile, constând în stingerea dreptului material la acţiune neexercitat în termenul stabilit de lege”, iar în practica judiciară (ÎCCJ, secţ. corn., dec. nr.5073/2005, www.legalis.ro) s-a apreciat că „prescripţia extinctivă reprezintă un mijloc de stingere a obligaţiilor şi a acţiunilor determinat de un interes de ordine publică şi de stabilitate socială ca situaţiile de fapt stabilite într-un timp anterior să nu mai poată fi schimbate.

Potrivit prevederilor art.2500 alin.(1) din Noul Cod Civil, “dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”.

Arată faptul că prin Decizia nr.258/A/15.10.2018 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr.___________, definitivă, anexată cererii de chemare în judecată, instanţa de judecată a dispus achitarea inculpatei reclamante pentru săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi.

Invocând dispoziţiile art.541 alin.2 din Noul Cod de procedură penală învederează faptul că, fiind sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate cu privire la termenul de 6 luni, Curtea Constituţională a arătat că este un termen de prescripţie a dreptului la acţiune, rezonabil, care asigură condiţiile optime celui prejudiciat pentru a exercita acţiune în justiţie în scopul obţinerii reparaţiilor legale. De altfel, exerciţiul niciunui drept fundamental recunoscut de Constituţie sau de tratatele internaţionale privind drepturile omului nu trebuie absolutizat, motiv pentru care instituirea prin lege a unor condiţii procesuale de valorificare a respectivului drept, cum este în speţă, instituirea unui termen de 6 luni pentru introducerea acţiunii, nu este incompatibilă cu exigenţele constituţionale care se circumscriu principiului liberului acces la justiţie.(D.C.C nr.788 din 17 noiembrie 2015) .

Astfel, consideră că termenul prevăzut de dispoziţiile Codului de procedură penală, în care reclamanta putea formula acţiunea pentru repararea pagubei s-a împlinit la data de 15.04.2019, acţiunea reclamantei fiind introdusă la data de 04.06.2019 solicită admiterea excepţiei prescripţiei.

Pe fond, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul invocă dispoziţiile art.539 din Codul de procedură penală, menţionând obligaţia instanţelor penale de a stabili caracterul nelegal al privării de libertate, însă prin Decizia nr.258/A/15.10.2018 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr._____ nu s-a constatat în mod expres caracterul nelegal al reţinerii reclamantei de către autorităţile române ci doar s-a constatat că aceasta a fost reţinută 24 h, începând cu data de 19.03.2015, ora 19,20 şi până la data de 20.03.2015 ora 19,20.

Arată faptul că într-o speţă similară, oglindită prin Sentinţa civilă nr.2065/15.10.2018 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr._____/3/2016, instanţa de judecată a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamant reţinând: “Prin actualele norme procesuale – respectiv art.539 alin.2 din Codul de procedură penală, legiuitorul a condiţionat repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate de stabilirea acesteia prin ordonanţa procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de camera preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei, după caz. Această condiţionare dă naştere, în sarcina organelor judiciare anterior menţionate, unei obligaţii de a se pronunţa încheieri definitive, conform textului criticat, cu privire la caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate dispuse pe parcursul procesului penal, inclusiv în etapele anterioare celei în care se pronunţă hotărârea definitivă (…) De asemenea, aceasta presupune obligaţia instanţei de judecată care se pronunţă prin hotărâre definitivă asupra cauzei de a stabili caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de liberate. (…) Aşadar, stabilirea caracterului nelegal al măsurilor restrictive de libertate, prin ordonanţă sau prin hotărâre judecătorească, reprezintă o condiţie absolut necesară pentru naşterea dreptului la repararea pagubei, or neîndeplinirea, în cauză, a cerinţei expuse cuprinsă în acest articol, vizând constatarea caracterului nelegal al măsurii în modalitatea permisă de text, conduce la concluzia neaplicării în prezentul litigiu a dispoziţiilor art.539 C. proc.pen”.

În ceea ce priveşte acordarea daunelor materiale, astfel cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr.949/21.03.2018, daunele materiale trebuie probate cu documente justificative, apreciind că pentru dovedirea daunelor materiale, reclamanta are obligaţia să depună la dosar înscrisuri justificative (facturi, chitanţe, bonuri, etc.) din care să rezulte existenţa prejudiciului material reclamat şi legătura de cauzalitate dintre acesta şi pretinsa faptă ilicită a Statului Roman_.

În ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, precizează că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art.249 din Codul de procedură civilă de a-şi susţine cererea de chemare în judecată cu probe pertinente şi concludente care să contureze dimensiunea pretinsului prejudiciu moral efectiv suportat de către aceasta.

Invocă şi prevederile alin.1 art.540 din Codul de procedură penală, considerând că din coroborarea celor două texte de lege, rezultă faptul că una din cerinţele prevăzute de lege şi care urmează a fi avută în vedere de către instanţa de judecată pentru a se stabili întinderea reparaţiei o reprezintă dovedirea consecinţelor produse asupra persoanei în caz de privare nelegală, însă în speţă nu s-a făcut dovada lezării persoanei reclamantei care să o îndreptăţească pe aceasta la plata unor eventuale daune.

În subsidiar, solicită constatarea caracterului nerezonabil al acestora.

Învederează faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, printr-o decizie a hotărât că, “pentru a-şi păstra caracterul de “satisfacţie echitabilei daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite”. (Decizia nr.320/1 februarie 2018).

Astfel, la cuantificarea daunelor morale, în situaţiile în care instanţele apreciază că acestea se cuvin a fi acordate, învederează că se are în vedere aspectul general ce se degajă din ansamblul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului care, în mod constant, a statuat faptul că, în privinţa daunelor morale, în lipsa unor criterii clare de evaluare a prejudiciului moral şi de determinare a cuantumului despăgubirilor necesare acoperirii acestuia, instanţa trebuie să manifeste prudenţă şi rezonabilitate în acordarea lor.

Tot astfel, în termenii Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.

Consideră că stabilirea cuantumului despăgubirilor nu trebuie să tindă la o îmbogăţire fără justă cauză ci este imperios necesar a se avea în vedere gradul de încălcare a dreptului afirmat, respectându-se însă, atât principiul proporţionalităţii cât şi principiul echităţii. (..)

 

La data de 18.11.2019, reclamanta a formulat cerere modificatoare a aspectelor de fapt şi a argumentelor de drept care au fost prezentate în cuprinsul cererii introductive de instanţă, solicitând ca prin hotărârea pronunţată să se dispună obligarea pârâtului la repararea pagubei suferită ca urmare a privării nelegale de libertate, pe care a evaluat-o la suma de 110.000 lei, reprezentând daune interese, materiale şi morale determinate de suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă prin măsura reţinerii luată în mod nelegal în cadrul procesului penal soluţionat definitiv prin Decizia 258/A din 15.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. ______.

Reiterează că prin Decizia 258A/15.10/2018 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penala, definitivă, a fost achitată pentru infracţiunile de favorizarea făptuitorului, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la săvârşirea infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, reluând astfel motivarea în fapt consemnată prin cererea de chemare în judecată.

Arată că prin Decizia nr.258A/15.10.2018 instanţa nu a stabilit caracterul nelegal al măsurii privative nelegale de libertate, ci prin cuprinsul încheierii dată în Cameră de Consiliu de la data de 20.03.2015, Judecătorul de drepturi şi libertăţi în cadrul dosarului nr._____ de pe rolul Curţii de Apel Bucureşti stabilind doar că nu se justifică măsura arestării preventive faţă de reclamantă nefiind îndeplinite condiţiile legale impuse de art. 223 alin. 2 Cod Procedură Penală, omiţând complet a se pronunţa cu privire la legalitatea măsurii de reţinere pentru o perioadă de 24h în vederea arestării preventive.

Menţionează că în cuprinsul Deciziei 258A/15.10.2018 instanţa de Control a reţinut doar faptul că reclamanta a fost reţinută 24h, începând cu data de 19.03.2015, ora 19.20 şi până la data de 20.03.2015 ora 19.20, fără însă a aprecia legalitatea sau nelegalitatea măsurii.

Apreciază faptul că, din analiza situaţiei de fapt expusă anterior, se află în prezenţa unei erori judiciare aşa cum aceasta a fost definită de prevederile art. 538Cod Procedură Penală, provocatoare de prejudicii severe.

Precizează faptul că, deşi nu au persistat în prelungirea măsurii privative de libertate luată, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor, nu au fost înlăturate prejudiciile suferite, evenimentul fiind unul traumatizant în primul rând, totodată afectând foarte grav imaginea şi integritatea profesională a reclamantei, cazul fiind unul intens mediatizat.

În ceea ce priveşte termenul de formulare al cererii de chemare în judecată apreciază că acesta se subscrie termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Codul Civil în cuprinsul art 2517, invocând şi prevederile art. 541 alin. (2) Cod Procedură Penală, termenul special de prescripţie de 6 luni prevăzut de legiuitor negăsindu-şi aplicabilitatea în prezenta cauză câtă vreme prin Decizia nr.258A/15.10.2018 instanţa nu a constatat eroarea judiciară limitându-se doar la a menţiona faptul că a fost reţinută pentru o perioadă de 24 ore.

Consideră că pentru a putea fi angajată răspunderea statului, trebuie să existe un proces penal, iar în oricare dintre fazele acestuia o persoană să fie privată de libertate în mod nelegal, iar persoana respectivă trebuie să sufere o pagubă care să fie consecinţa acestei privări nelegale de libertate.

În ceea ce priveşte existenţa unui prejudiciu, precizează că la data dispunerii începerii urmării penale şi a luării măsurilor privative de libertate, reclamanta exercita profesia de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, activitate desfăşurată şi în prezent, cu precădere în cauze penale, prin privarea de libertate, imaginea personală fiindu-i afectată în mod indubitabil câtă vreme profesia pe care o exercita presupune încrederea acordată de clienţi în ceea priveşte pregătirea profesională, integritatea şi abilitatea apărării drepturilor în cauzele penale, demnitatea fiindu-i afectată prin aşezarea pe poziţii de egalitate cu persoane condamnate pentru săvârşirea de infracţiuni, sau trimise în judecată.

Învederează că prin simpla restrângere a libertăţii de mişcare astfel cum este protejată de art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de dispoziţiile art. 25 din Constituţia României, a fost produs un prejudiciu de ordin psihic, având în vedere starea de temere insuflată prin condiţiile, considerând că au fost încălcate drepturile protejate şi de dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Codul Civil pentru repararea pagubei cauzate, trebuind avute în vedere dispoziţiile art. 540 din Codul de procedură penală.

Invocă şi dispoziţiile art. 202 din Codul penal, apreciind că pentru a putea fi dispusă în mod legal o măsură preventivă împotriva unei persoane, trebuie îndeplinită condiţia existenţei unor probe sau indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune, în cazul de faţă procesul fiind soluţionat în mod definitiv prin achitarea reclamantei tocmai pentru motivul inexistenţei probelor care să dovedească săvârşirea infracţiunii.

Din acest motiv apreciază că, la data dispunerii măsurii privative, procurorul care a dispus luarea acestei măsuri nu a respectat exigenţele cerute de lege. respectiv existenţa unor probe sau indicii temeinice care să conducă la justificarea măsurii reţinerii.

Având în vedere soluţia definitivă de achitare, consideră că este evident caracterul nelegal al masurii privative de libertate luate pe durata procesului penal, lucru ce atrage răspunderea statului conform art. 539 şi următoarele din Codul Penal, răspundere ce operează în temeiul legii, nefiind necesară îndeplinirea altor condiţii precum existenţa intenţiei sau culpei a organelor care au luat măsurile preventive.

Reclamanta invocă şi practică judiciară în materie, respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr.48/16.02.2016, Decizia nr.15/18.09.2018 în considerării Recursului în Interesul Legii referitor aplicarea dispoziţiilor art. 539 alin. (2), din acestea rezultând intervenţia erorii judiciare reclamată, respectiv nerespectarea obligaţiei de pronunţa asupra legalităţii măsurii preventive privative de libertate dispusă.

Precizează că pe calea acţiunii formulate nu solicită efectuarea unui examen asupra legalităţii măsurii privative de libertate, ci doar a se observa încălcarea unei obligaţii de a se pronunţa asupra legalităţii, ceea ce îngrădeşte liberul acces la justiţiei, garantat de art. 2 din Constituţie.

Arată că, în cauze similare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis, faptul că, atunci când se pune problema reparaţiei prejudiciilor suferite de către o persoană, ca urmare a încălcării articolului 5 din Convenţie obligaţia instanţelor naţionale nu este doar de a repara prejudiciul în mod efectiv, ci şi aceea de a interpreta dreptul naţional în spiritul Convenţiei Europene şi în mod special al Articolului 5 din aceasta.

 

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul reţine următoarele:

Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta , în temeiul art. 539 C.pr.pen., a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 110.000 lei cu titlu de daune materiale şi morale ca urmare a privării nelegale de libertate, constând în măsura reţinerii luată în mod nelegal faţă de aceasta în cadrul procesului penal soluţionat definitiv prin Decizia nr.258/A/15.10.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr._____.

Potrivit art. 248 alin.(1) C.pr.civ., „ Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.”

Faţă de aceste dispoziţii legale, tribunalul va examina cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

Astfel, potrivit disp. art. 541 alin.2 C.pr.pen., acţiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată, precum şi a ordonanţei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciare, respectiv privarea nelegală de libertate.

În speţă, se reţine că acţiunea pendinte a fost înregistrată la dat de 04.06.2019. Momentul de la care curge termenul de prescripţie de 6 luni este data rămânerii definitive a hotărârii de achitare, respectiv data când a fost pronunţată decizia nr.258/A de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. __, aceasta fiind 15 octombrie 2018.

În consecinţă, reţinând că termenul de prescriptie de 6 luni prevăzut de dispoziţiile legale citate în precedent s-a împlinit la data de 15.04.2019, iar acţiunea a fost înregistrată la 04.06.2019, instanţa va aprecia ca fiind întemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la actiune invocată prin întâmpinare, astfel încât cererea de chemare în judecată va fi respinsă ca fiind prescrisă.”

 

Comments

comentarii