La inițiativa Consiliului Baroului Cluj, cu sprijinul UNBR, a fost realizat un clip de promovare a profesiei de avocat cu actori cunoscuți din Cluj-Napoca.
Clipul se adresează cetățenilor și are scopul de a-i conștientiza cu privire la rolul și importanța avocaților în apărarea drepturilor și libertăților lor.
”Astăzi , mai mult ca oricând , având in vedere criza socială, politică si economică cu care se confruntă societatea româneasca, rolul avocatului in apărarea statului de drept este unul decisiv.
In acest context, Consiliul Baroului Cluj apreciază că este esențială conștientizarea cetățenilor cu privire la importanța profesiei de avocat ca partener indispensabil al actului de justiție și a activității avocaților in apărarea drepturilor și intereselor lor.
Inițiativa noastră, care a beneficiat și de sprijinul UNBR, s-a concretizat in realizarea videoclipului în care mesajul de mai sus este transmis intr-o notă umoristică, care să aducă un zâmbet pe chipul celor care ne urmăresc, fără insă a diminua prin aceasta seriozitatea demersului făcut pentru promovarea profesiei.”, a declarat pentru Clujust decanul Baroului Cluj, Flavia Maier.
În clipul amuzant apar actorii din echipa ”Epic Show” – Bogdan Bob Rădulescu, Tiberiu Codorean, Dragoș Stan și Adrian Cucu, alias ”meșterul” din multe video-uri virale de pe internet.
Un reporter întreabă mai multe personaje: ”E bine sau nu e bine să ai avocat?”
”E bine, doar nu-s nebun să-mi citesc singur contractele”, ”Dacă nu știi bătaie, e bine să ai avocat. Dacă știi bătaie, e bine să ai mai mulți avocați”, ”Cu cât e avocatul mai scump, cu atât ieși tu mai ieftin, pe termen lung”, sunt doar trei din numeroasele variante de răspuns pe care le puteți auzi urmărind clipul de mai jos.

