Un clujean s-a plâns la Autoritatea Națională de Supraveghere după ce Primăria Cluj-Napoca nu i-a furnizat imagini cu un eveniment în care a fost implicat. În cadrul investigației, Autoritatea a descoperit că practic e imposibil ca oamenii să primească imagini de pe camerele primăriei și a sancționat instituția, cerându-i un plan de remediere.
Zoltan D. a cerut în 8 octombrie 2020 imagini pentru un eveniment care se întâmplase cu două zile în urmă, însă răspunsul Primăriei Cluj-Napoca a fost negativ. Oficialii primăriei au oferit însă mai multe explicații celor de la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Astfel, în 25 aprilie, ANSPDCP a comunicat clujeanului: ”Referitor la plăngerea dumneavoastră, inregistrată la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sub nr.4810ădin 04.11.2020, vă informăm că, în urma demarării investigaţiei la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, privind modul de solutionare a unei cered de acces, ni s-a precizat că la data furnizării răspunsului către dvs., nu mai existau imagini din perioada solicitată, intrucăt acestea sunt stocate pentru maximum 7 zile de la inregistrare şi că “Primăria Municipiului Cluj-Napoca nu are soluţii tehnice de a blura imaginile”. De asemenea, s-a mentionat faptul că in spațiile unde sunt stocate imaginile accesul este restrictionat, neputănd intra persoane străine pentru vizionarea de imagini; în plus, dacă ati fi vizionat acele imagini, ar fi fost necesară informarea celorlalte persoane, “ceea ce era aproape imposibil”.
Vă mentionăm că la finalizarea investigatiei, vă va fi comunicat un răspuns.”
”Pentru orice cerere zilele se calculează de la data primirii si nu de “la data furnizării răspunsului către dvs., nu mai existau imagini din perioada solicitată, întrucât acestea sunt stocate pentru maximum 7 zile.” Totuși la ce data ar trebui sa formulez cererea ca acele imagini sa existe?!
Din mai 2018 si pana astăzi, la cați cetățeni a fost refuzat dreptul de acces sub acest pretext? Pentru ca situația descrisa mai sus te pune in imposibilitatea de a obține orice, pt. ca nu treci “cerințele”, nelegale desigur.”, se întreabă reclamantul.
În 12 octombrie a venit răspunsul final de la Autoritatea de Supraveghere, în care se arată că instituțiile primesc mai întâi avertisment:
”Refetitor la plăngerea dvs. nr. din 04.11.2020, vă informăm că, in urma investigaţiel efectuate la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, s-a dispus sanctionarea contraventională a operatorului (avertisment şi plan de remediere) pentru contraventia prevăzută de art. 12 şi 14 alin. (5) lit b) din Legea nr. 190/2018, prin raportare la dispoziţiile enumerate la art. 83 alin. (5) lit b) din RGPD, pentru încălcarea art. 12 şi 15 din RGPD. Fată de mentiunile din ultima dvs. petitie, vă aducem la cunostință că amenzile prevăzute de art. 83 din RGPD se aplică entitătilor din sectorul privat, autoritățile şi organismele publice din Romănia, definite la art. 2 Iit. a) din Legea nr. 190/2018, putând fi sanctionate contraventional în conditiile art. 12-14 din această lege, initial, cu avertisment, amenzile fiind reglementate la art. 14.
Potrivit art. 78 din RGPD şi art. 21 din Legea nr. 102/2005, republicată, impotriva autorităţii de supraveghere “persoana vizată se poate adresa secţiei de contencios administrativ a tribunalului competent, după parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004. cu modificările şi completările ulterioare. Recursul se judecă de curtea de apel competentă. in toate cazurile, instanţele competente sunt cele din România.”
De asemenea, vă puteti adresa în mod direct instantelor judecătoreşti impotriva operatorului reclamat, in condibile ait. 24 din Legea nr. 102/2005, republicată.”
”Unii dintre angajatii cheie al Primariei Cluj abuzeaza de drepturile noastre, cetatenii care platesc taxe si impozite locale din care salariile si incompetenta nesimtita al unor functionari este finantata”, a precizat clujeanul nemulțumit.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.




