Raiffeisen Bank, proces pierdut cu ANPC – 14.000 clienți afectați și un prejudiciu creat debitorilor de peste 10 milioane de euro

Raiffeisen Bank, acuzată de practici comerciale incorecte, pierde definitiv un proces cu Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor. Nu mai puțin de 14.000 clienți afectați și un prejudiciu creat debitorilor de peste 10 milioane de euro, potrivit estimărilor realizate de Raiffeisen în iulie 2020.

”Prin operațiuni de restructurare a unor contracte de credit încheiate anterior anului 2010, profitând de starea de vulnerabilitate a debitorilor aflați în dificultate de plată, Raiffeisen Bank a majorat semnificativ dobânzile pe toată perioada contractuală, sub promisiunea eliminării unor comisioane care, în fapt, au fost introduse în rata de dobândă aferentă creditului. Pe cale de consecință, pentru o facilitate acordată debitorului pe o perioadă scurtă de timp (6 luni), acesta urma să plătească o rata a dobânzii majorată cu 20% pentru toată perioada contractuală rămasă până la scadență.

Practica băncii a fost sancționată de către Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor prin Ordinul emis de Președintele ANPC nr. 280/09.07.2014, în conformitate cu Legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte. Raiffeisen Bank a contestat Ordinul respectiv, iar prin hotărâri succesive ale Curții de Apel București (sentința civilă nr. 952/17.03.2017), respectiv ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia civilă nr. 647/06.02.2020), instanțele de judecată au constatat caracterul legal al măsurii dispuse de ANPC, banca având obligația de a returna către debitorii afectați sumele de bani achitate în plus cu titlu de dobândă, de la momentul operațiunii de restructurare și până în prezent.”, a transmis asociația Credere, care apără consumatorii.

Reprezentanții asociației Credere au avut recent o întrevedere cu conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, primind asigurări că autoritatea va depune toate diligențele pentru implementarea de către Raiffeisen Bank a hotărârii definitive pronunțate de către instanța de judecată. Potrivit surselor oficiale, prejudiciul ar depăși semnificativ estimarea realizată de Raiffeisen la 10 milioane de euro, din moment ce Ordinul nr. 280/09.07.2014 se aplică tuturor celor 14.000 de clienți afectați, indiferent de statusul contractului de credit, activ sau inactiv.

Asociația Credere pentru Informarea, Consilierea și Educarea Consumatorilor a fost înființată în anul 2018, la inițiativa unui grup de consumatori care în ultimii 11 ani s-au implicat activ în demersuri ce au avut drept obiectiv protejarea intereselor consumatorilor de servicii financiar-bancare.

Motivarea ÎCCJ:

”Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta societatea A. S.A., a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat potrivit argumentelor care vor fi expuse în continuare:

2.1.1. Susţinerile recurentei reclamante referitoare la încălcarea prevederilor art. 31 alin. (1) şi (2) din Constituţia României şi art. 12 alin. (2) din Legea nr. 363/2007 sunt nefondate.

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 280/09.07.2014, act administrativ individual care face obiectul acţiunii în anulare cu care a fost învestită instanţa de fond, răspunde exigenţelor legale privitoare la motivarea sa, considerentele sale ample fiind apte de a îndeplini rolul ambivalent de informare a destinatarului deciziei administrative cu privire la temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza manifestării de voinţă a autorităţii pârâte şi de a permite instanţei învestite de a realiza un control eficient de legalitate al acesteia.

Astfel, în privinţa fiecărui client, emitentul ordinului atac a identificat toate elementele factuale extrase din relaţiile contractuale avute cu banca reclamantă, cu relevanţă în demonstrarea unei practici comerciale agresive, fiind prezentate succint, dar suficient, motivele pentru care s-a considerat că reclamanta a avut o practică incorectă la adresa clienţilor petenţi.

2.1.2. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurentul a formulat mai multe critici care se circumscriu acestui motiv de casare.

Sub acest aspect se susţine de recurentă pe de o parte că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit art. 4 şi 9 din Legea nr. 363/2007, întrucât în mod eronat a fost calificată conduita reclamantei ca fiind agresivă în raport cu clienţii a căror credite au fost restructurate, întrucât la baza realizării acestei operaţiuni nu stat un demers al băncii reclamante, nu a vizat un produs al acesteia iar conduita reclamantei nu a fost caracterizată de o influenţă nejustificată de natură să afecteze considerabil capacitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Pe de altă parte, se susţine că aspectele dezlegate de instanţele competente în dosarul nr. x/2014 în ambele faze procesuale parcurse, în care s-a statuat asupra legalităţii procesului-verbal de contravenţie nr. x/1295 din 09.07.2014 nu au putere de lucru judecat în prezenta cauză, din moment ce nu există, în opinia recurentei, o chestiune dezbătută şi dezlegată în litigiul contravenţional comună cu cea din prezentul litigiu.

Deşi în topica cererii de recurs, cele două aspecte ale motivului de nelegalitate invocat au fost expuse separat, instanţa de control judiciar le va analiza împreună, dând prevalenţă celui de-al doilea aspect de critică, întrucât verificarea şi validarea puterii de lucru judecat a dezlegărilor date de instaţele judecătoreşti în dosarul nr. x/2014, în măsura identităţii lor cu cele invocate în prezenta cauză, fac inutilă reanalizarea lor în speţă.

Aceasta întrucât, aşa cum s-a remarcat şi de judecătorul fondului şi s-a reţinut în practica constantă a instanţei supreme, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti, principiul puterii de lucru judecat împiedicând infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

În speţă, instanţa de control judiciar reţine că printr-o decizie irevocabilă a Tribunalului Bucureşti a fost validat procesul-verbal de contravenţie nr. x/1295 din 09.07.2014 prin care recurenta reclamantă a fost sancţionată cu amendă contravenţională de 50.000 RON. S-a statuat astfel că fapta reclamantei, la cererea clienţilor de restructurare a creditelor, de a capitaliza restanţele la soldul creditului existent, pentru care a calculat dobânzi nejustificat de mari, şi care a renunţat la comisionul lunar de administrare, însă a menţinut în continuare costurile ridicate, modificând marja dobânzii prin fiecare act adiţional, împovărând în continuare consumatorii, profitând de circumstanţele speciale în care s-au aflat consumatorii, şi anume imposibilitatea restituirii creditelor contractate, constituie constituie o practică comercială agresivă în sensul art. 4 şi art. 9 lit. c) din Legea 363/2007.

S-a mai reţinut, în calificarea ca atare a conduitei reclamantei, că banca a renunţat la încasarea comisionului de administrare, ceea ce a inoculat consumatorilor ideea că de la momentul semnării actelor adiţionale valoarea totală plătibilă va fi redusă cu valoarea acestui comision, fiind astfel influenţaţi în decizia de a tranzacţiona. În realitate, comisionul a fost inclus în valoarea marjei stabilite prin actele adiţionale, consumatorii nebeneficiind cu nimic de pe urma renunţării la comision.

Criticile reclamantei pe fondul cauzei sunt identice cu cele analizate de instanţele anterior menţionate, tinzând la înlăturarea concluziei organului administrativ instrumentator prin care conduita reclamantei a fost calificată ca fiind agresivă la adresa clienţilor săi şi, implicit, la înlăturarea statuărilor irevocabile ale instanţelor judecătoreşti sub acest aspect.

Aşadar, în mod corect instanţa de fond a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 23052/18.12.2014 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a deciziei nr. 527/26.01.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2014, întrucât procesul-verbal nr. x/05.05.2014 are ca obiect sancţionarea contravenţională a reclamantei pentru utilizarea de practici agresive la adresa clienţilor săi a căror credite le-a restructurat (scop punitiv), iar Ordinul ANPC nr. 280/09.07.2014 are ca obiectiv obligarea reclamantei la încetarea acestei practici incorecte (scop preventiv), în considerarea aceleiaşi conduite reţinute.

În această notă, considerentele instanţei de fond prin care este analizată conduita reclamantei din perspectiva întrunirii elementelor caracterizante unei practici agresive nu pot fi avute în vedere ca fiind considerente proprii ale judecătorului fondului, întrucât s-ar opune acestei conduite procesuale principiul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, analizat în precedent, ci o preluare într-o variantă subiectivă a aprecierilor instanţelor învestite cu plângerea contravenţională împotriva procesului-verbal nr. x/05.05.2014.

Din această perspectivă, nici reclamanta nu mai putea repune în discuţie prin cererea de recurs calificarea de altă manieră a conduitei sale decât cea stabilită printr-o hotărâre judecătorească definitivă.

Nu sunt fondate nici criticile recurentei reclamantei referitoare la încălcarea principiului disponibilităţii şi limitelor rolului activ al judecătorului (art. 9 şi 22 alin. (6) C. proc. civ.), întemeindu-se, totodată, pe motive străine de natura cauzei, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 şi 488 pct. 6 C. proc. civ.

Aprecierea ca abuzivă a unei clauze din contractele de credit analizate nu este străină de natura cauzei, fiind făcută în contextul demonstrării împrejurării inoculării consumatorilor petenţi a ideii unui “beneficiu”, susceptibil a-i determina pe aceştia să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, folosită în contextul prezentării reconfigurării/restructurării creditului ca un element de influenţă a deciziei într-o practică comercială incorectă, analiză cu care a fost învestită instanţa de fond şi care în mod evident are legătură cu natura cauzei.

Această calificare a fost făcută având în vedere înţelesul general şi comun al noţiunii de “abuziv”, iar nu în contextul specific al “clauzelor abuzive” când era necesară învestirea corespunzătoare a instanţei cu o astfel de cerere sau atunci când era invocată din oficiu era necesară a fi pusă în discuţia părţilor acest aspect juridic.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că din perspectiva criticilor formulate Ordinul Preşedintelui ANPC nr. 280/09.07.2014 este legal emis, astfel că hotărârea instanţei de fond care-l validează este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, urmare a unei motivări corespunzătoare şi cu respectarea normelor procesuale edictate pentru legala derulare a procesului civil.”

Comments

comentarii