Decizie CA Cluj: Vânzarea unui copil nu este infracțiune dacă nu se urmărește exploatarea. Lacună legislativă

Un bărbat care a cumpărat un copil și mama acestuia au fost condamnați de Curtea de Apel Cluj pentru fals în declarații și participație improprie la fals intelectual, dar au fost achitați atât de tribunal, cât și de curte pentru infracțiunea de trafic de minori de care i-a mai acuzat DIICOT. Pentru fals, cei doi au primit câte 2 ani și 4 luni închisoare cu suspendare. Motivarea respingerii apelului DIICOT față de achitarea pe trafic de minori mai jos:

”Prioritar, Curtea de Apel constată că apelul DIICOT vizează, în latura penală a cauzei, exclusiv soluția instanței de fond cu privire la infracțiunea de trafic de minori pentru care s-a dispus achitarea. Soluțiile de condamnare pentru celelalte infracțiuni nu au fost contestate nici de către inculpați, de altfel aceștia recunoscând în materialitatea lor conduita apreciată ca fiind ilegală.

Cu referire la infracțiunea de trafic de minori, Curtea de Apel apreciază că în mod legal s-a dispus soluția de achitare de către instanța de fond, reținându-se că nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii.

Curtea de Apel reține în primul rând că răspunderea penală este subordonată principiului legalității. Acest principiu constituie baza sistemului juridic, iar în materie penală, principiul presupune ca niciun comportament să nu fie încriminat și nicio pedeapsă să nu fie stabilită sau aplicată în lipsa unei legi în vigoare la data actului de conduită.

În cauză, nu sunt îndeplinite elementele de tipicitate ale infracțiunii de trafic de minori, întrucât unul din elementele esențiale ale laturii obiective a infracțiunii este acela ca acțiunile alternative sau cumulative de recrutare, transport, transferare, adăpostire sau primire a unui minor să fie întreprinse în scopul exploatării minorului.

Această sintagmă de „exploatare a unei persoane” este explicitată în conținutul art. 182 Cod Penal și semnifică, în mod limitativ:

a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat;

b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;

d) obligarea la practicarea cerșetoriei.

Nu poate fi primită suspținerea Parchetului, potrivit căreia activitatea apreciată infracțională a inculpaților se subsumează cazului de exploatare prev. de art. 182 lit. b Cod Penal, pentru că probele administrate în cauză nu au relevat o asemenea stare de fapt, în sensul că traficarea minorului a avut drept scop exploatarea acestuia, în una din formele: sclavie, alt procedeu asemănător lipsirii de libertate sau aservire.

Faptul că „vânzarea unui copil” care nu este subsumată unuia dintre scopurile exploatării nu constituie în România infracțiune, a făcut obiect de dezbatere în mass media încă de câțiva ani și multe persoane vocale și-au exprimat indignarea față de această „lacună legislativă”, mai ales cu referire la cazurile de ocolire a procedurii legale de adopție, așa cum este de altfel și cazul în speța de față.

Ori, în lipsa unei legiferări exprese a acestei manopere de „vânzare a copilului” unei alte persoane, chiar prin obținerea unor foloase materiale de către tutorele copilului, dar în lipsa scopului de exploatare a copilului – care să fie și dovedit- instanța de judecată nu poate reține comiterea vreunei fapte penale.

Curtea de Apel a constatat că prin Legea nr. 470/20.09.2001, România a ratificat Protocolul facultativ la Conventia cu privire la drepturile copilului, referitor la vanzarea de copii, prostitutia copiilor si pornografia infantila, semnat la New York la 6 septembrie 2000.

Potrivit art. 1 al Protocolului, statele părți vor interzice vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, în conformitate ccu dispozițiile protocolului.

În conținutul acestui Protocol, la art. 2, este definită vânzarea de copii ca fiind „orice act sau tranzacție prin care un copil este transferat de orice persoana sau grup de persoane către o alta persoana ori către un alt grup contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale”.

Această definiție este independentă de noțiunile de “prostituția copiilor” care reprezintă folosirea copiilor pentru activități sexuale, contra cost sau contra oricăror alte avantaje materiale și de “pornografia infantile”, care înseamnă orice reprezentare, prin orice mijloace, a copiilor angajați într-o activitate sexuală explicita, reală ori simulata, sau orice alta expunere a organelor sexuale ale copiilor, în principal în scopuri sexuale.

Potrivit art. 3 din Protocol:

1. Orice stat parte va urmări ca cel puțin următoarele acte și activități sa fie pe deplin incriminate în dreptul său penal, indiferent dacă aceste acte sunt comise pe plan intern sau internațional, individual ori în mod organizat.

a) În ceea ce privește vânzarea de copii, astfel cum este definită la art. 2:

(i) oferirea, livrarea sau acceptarea unui copil, indiferent de mijloacele utilizate, în scopul:

– exploatării sexuale a copilului;

– transferului de organe de copil pentru profit;

– supunerii la munca forțată a copiilor;

(ii) obținerea consimțământului, în mod fraudulos, ca intermediar pentru adoptia copiilor, prin încălcarea instrumentelor juridice internaționale în materia adopției.

b) Oferirea, obținerea, procurarea sau furnizarea copiilor pentru prostituție, astfel cum este definită la art. 2.

c) Producerea, distribuirea, difuzarea, importul, exportul, oferirea, vinderea sau deținerea în scopurile menționate de materiale de pornografie, astfel cum este definită la art. 2.

2. Sub rezerva dreptului intern al statului parte, aceleași dispoziții vor fi în vigoare în caz de tentativa de comitere a oricăruia dintre aceste acte, de complicitate în săvârșirea sa sau de participare la acesta.

3. Statul parte va considera aceste infracțiuni pasibile de pedepse adecvate, în funcție de gravitatea acestora.

4. Sub rezerva prevederilor dreptului sau intern, fiecare stat parte va lua, dacă se considera necesar, toate măsurile care se impun în scopul de a stabili responsabilitatea persoanelor juridice pentru infracțiunile definite la paragraful 1. În conformitate cu principiile dreptului intern al statului parte, aceasta responsabilitate ar putea fi de natura penală, civilă sau administrativă.

5. Statele părți vor lua toate măsurile juridice sau administrative adecvate pentru a se asigura ca toate persoanele implicate în procedura de adopție acționează conform dispozițiilor instrumentelor juridice internaționale aplicabile.

Potrivit obligațiilor asumate conform acestui protocol, îi revine statului român obligația legiferării în dreptul penal, a actelor și activităților definite în art. 3 din protocol.

Ori, se constată că această legiferare nu a operat, cu referire la acțiunile frauduloase ce sunt definite ca “vânzare de copii” și care nu sunt legate în mod determinat de scopul unei exploatări a copilului. Situația poate fi interpretată fie ca o omisiune a legiuitorului, fie ca o opțiune de politică penală a statului.

Pe de altă parte, competența funcțională a judecătorului se limitează la aplicarea legii, nu la completarea ei.

Din perspectiva ambilor inculpați, inclusiv sub aspectul laturii subiective, ca element de tipicitate a infracțiunii de trafic de minori, faptele acestora trebuie să fie comise cu intenția directă necesară producerii scopului exploatării, deci inculpații să fi urmărit exploatarea copilului, în una din modalitățile determinate de art. 182 CP. Ori, probațiunea administrată, a cărei interpretare nu a fost contestată, nu a relevat dovada unui asemenea scop urmărit de inculpați.

În concluzie, nu poate fi primită interpretarea Parchetului potrivit căreia transferul minorului contra unor beneficii materiale de la inculpata -mama sa naturală, la un străin – inculpatul, echivalează cu o stare de lipsire de libertate asemănătoare sclaviei.

2.Apelul DIICOT este apreciat fondat, cu privire la critica vizând omisiunea instanței de fond de a desființa înscrisurile și mențiunile false din conținutul acestora, de vreme ce s-a reținut vinovăția inculpaților pentru comiterea infracțiunilor de fals în declarații și fals intelectual în forma participației improprii, cu consecința producerii unor acte de stare civilă cu mențiuni contrare realității.

Ca atare, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a CPP, se va admite apelul declarat de DIICOT  împotriva sentinței penale nr.312/23.10.2020 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. ….

Se va desființa în parte sentința penală apelată, numai sub aspectul nedesființării înscrisurilor și mențiunilor false din conținutul acestora și procedând la o nouă judecată în aceste limite:

În baza art. 25 alin. 3 Cod Procedură Penală, se va desființa integral declarația nr. 14.300 din 23.07.2019 semnată de numiții M.N și R.A, dată în fața ofițerului de stare civilă din cadrul Primăriei Huedin în 23.07.2019 și 24.07.2019.

În baza art. 25 alin. 3 Cod Procedură Penală, se va desființa parțial actul de naștere nr. 68/23.07.2019 și certificatul de naștere _____ cu privire la mențiunile false constând în înscrierea numitului M.N. ca tată al minorului R.V, născut în 20.07.2019 de către numita R.A și cu privire la numele de familie al minorului ca fiind „M.”.”!

Alte detalii despre caz pe Libertatea.ro

Comments

comentarii