Dezbatere aprinsă la TV pe tema cheltuielilor UNBR în anul pandemic 2020

Avocata Cosmina Cerva, delegat la Congresul Avocaților 2021, a vorbit în emisiune la Realitatea Plus TV despre cheltuielile exagerate ale UNBR aferente anului pandemic 2020, care trebuie aprobate în Congres. Peste 1 milion de lei sunt cheltuieli de protocol și cu ședințele Consiliului UNBR și Comisiei permanente, care au fost online!

”Sunt cheltuieli foarte mari pentru un an 2020, an în care activitatea avocaților a fost blocată, ca de altfel a întregii țări, la fel și activitatea organelor noastre de conducere s-a desfășurat în principal online. Și atunci să vii cu cheltuieli atât de mari pentru trei ședinței de Consiliu, pentru câteva ședințe de Comisie permanentă, să vii să ceri să decontezi cazare, transport, băutură, mâncare deja este prea mult. Știți bine că în anul 2020 și avocații, ca alte categorii sociale, au fost loviți de criza financiară. Guvernul chiar a acordat niște ajutoare avocaților. Și atunci este cumva pentru noi deranjant să apelăm la ajutorul Guvernului, iar noi în interior să facem niște cheltuieli care nu se justifică. Mâine eu voi merge la Congres în calitate de delegat. Am solicitat UNBR-ului să-mi pună la dispoziție documentele justificative pentru aceste cheltuieli, dar din păcate nimeni nu mi-a răspuns. Eu mâine voi merge să votez un buget și o descărcare de gestiune fără să știu ce se află în spatele acestor cheltuieli. ”, a spus Cosmina Cerva.

Vicepreședintele UNBR Daniel Fenechiu a intervenit telefonic și a spus că respectivele cheltuieli au fost votate în Congres și sunt avizate de cenzorii Uniunii. ”Doamna Cerva poate să ceară lămuriri de la cenzorii care au fost aleși de către delegații la Congres. Nicio cheltuială de acolo nu este o cheltuială iluzorie. Haideți să nu ne lăsăm pe o fentă!”, a spus Fenechiu.

 

Înregistrarea emisiunii

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns