Legea care prevede că hotărârile penale se redactează înainte de pronunțare a fost trimisă la promulgare. Vezi forma finală

Legea de modificare a Codului de procedură penală, ca urmare a deciziei istorice a CCR, a trecut repede prin cele două camere ale Parlamentului.

Camera Deputaților, în calitate de cameră decizională, a adoptat proiectul cu 244 voturi pentru, 3 contra și 40 de abtineri. Proie

Modificări esențiale:

Art. 391. ‒ (1) Deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii se fac într-un termen de maximum 60 de zile de la închiderea dezbaterilor.

(2) La închiderea dezbaterilor, preşedintele completului informează părţile şi persoana vătămată prezente asupra datei şi modalităţii de pronunţare a hotărârii.

(3) În cazuri temeinic justificate, dacă deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc în termenul prevăzut la alin. (1), instanța poate amâna succesiv pronunțarea, fiecare amânare neputând depăși 30 de zile. În toate cazurile, deliberarea, redactarea și pronunțarea hotărârii nu pot avea loc mai târziu de 120 de zile de la închiderea dezbaterilor.

Art. 405. ‒ (1) Hotărârea se pronunţă, după redactare, în şedinţă publică de către preşedinte sau de către alt membru al completului de judecată desemnat de preşedinte, asistat de grefier, care va citi dispozitivul hotărârii sau se pronunţă prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

Forma trimisă la promulgare

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns