CEDO aduce critici dure instanțelor care au eșuat să-și motiveze hotărârile de luare și de prelungire a măsurii arestului preventiv.

În hotărârea din 18 februarie 2021, în cauza Azizov și Novruzlu contra Azerbaijan, printre altele Curtea reține și următoarele:

,,Curtea observă că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au folosit un model standard. În special, instanțele naționale s-au limitat la repetarea mai multor motive generale de arestare într-un mod abstract și stereotip, fără a oferi niciun motiv pentru care au considerat aceste motive relevante pentru cazurile reclamanților. De asemenea, acestea au eușat să menționeze orice fel de fapt concret relevant în cauză și să-și fundamenteze hotărârile pe motive relevante și suficiente.”

,,Curtea notează că instanțele naționale au invocat și motive irelevante atunci când au prelungit arestul preventiv al reclamanților. În special, acestea au menționat că este nevoie de mai mult timp pentru finalizarea anchetei. Cu toate acestea, Curtea reiterează faptul că, în temeiul articolului 5 § 3, motive precum necesitatea implementării unor măsuri de anchetă suplimentare sau faptul că procedurile nu au fost încă finalizate, nu corespund niciunui motiv acceptabil pentru deținerea unei persoane în cursul procesului.”

CEDO a constatat și că, în speță, a existat o încălcare a articolului 18 din convenție, luată coroborat cu articolul 5 § 3, în acest sens reținând: ,,Curtea este convinsă că scopul ulterior al restricționării libertății reclamanților, care a dus la detenția preventivă continuă a acestora, a constituit scopul predominant, care a fost să pedepsească și să-i facă să tacă pe membrii NIDA pentru implicarea lor activă în demonstrațiile desfășurate împotriva guvernului cu privire la moartea soldaților care serveau în armată.”

Redăm fragmentele relevante din hotărâre.

CAUZA AZIZOV ȘI NOVRUZLU împotriva AZERBAIJANULUI

(Cererile nr. 65583/13 și 70106/13)

Hotărârea din data de 18 februarie 2021

INTRODUCERE

Bazându-se pe articolul 5 § 3 al Convenției, reclamanții susțin că instanțele naționale nu și-au motivat hotărârile privind arestarea preventivă a lor și că nu au existat motive relevante și suficiente pentru prelungirea detenției. Aceștia susțin, de asemenea, în observațiile lor, bazându-se pe articolul 18 al Convenției, că drepturile lor din Convenție au fost restricționate în alte scopuri decât cele prevăzute în Convenție.

FAPTE. INFORMAȚII GENERALE

Primul solicitant era student la Universitatea de Stat din Baku, iar al doilea solicitant era student la Universitatea Odlar Yurdu la momentul evenimentelor în cauză. Erau membri ai mișcării civice NIDA, o organizație neguvernamentală înființată de un grup de tineri în februarie 2011. Conform manifestului său, NIDA milita pentru libertate, dreptate, adevăr și schimbări în Azerbaidjan, respingând violența și folosind doar metode non-violente de protest.

După o serie de decese ale unor soldați din armata azeră în situații non-combatante, din ianuarie până în martie 2013 au avut loc o serie de demonstrații la Baku. Demonstrațiile au avut o largă acoperire mediatică și au atras atenția publicului asupra problemei morții soldaților care serveau în armată, pentru care guvernul a fost aspru criticat. Demonstrațiile au fost organizate prin intermediul rețelelor sociale și informațiile despre acestea au fost diseminate prin intermediul rețelelor sociale și al presei. Solicitanții au participat activ la aceste demonstrații, iar NIDA a jucat un rol cheie în organizarea și conduita lor. Deși demonstrațiile au fost pașnice, poliția a împrăștiat pe cei care s-au adunat și un număr de manifestanți au fost arestați (a se vedea, printre multe alte cazuri referitoare la aceste evenimente, Mehtiyev și alții împotriva Azerbaidjanului, nr. 20589/13 și alți 7, 6 aprilie 2017; Bayramov împotriva Azerbaidjanului, nr. 19150/13 și 52022/13, 6 aprilie 2017; și Hajili și alții împotriva Azerbaidjanului, nr. 44699/13 și alții 2, 29 iunie 2017). O astfel de demonstrație fusese programată pentru 10 martie 2013.

INSTITUIREA DE PROCEDURI PENALE ÎMPOTRIVA SOLICITANȚILOR ȘI REȚINEREA LOR ÎN CUSTODIE

În ceea ce privește primul solicitant

La 7 martie 2013, primul reclamant a fost arestat de către ofițerii Ministerului Securității Naționale („MNS”) și Procuratura Generală. În aceeași zi a fost efectuată o percheziție în apartamentul în care locuia. La percheziția apartamentului s-ar fi descoperit 174,54 grame de substanțe narcotice și douăzeci și opt de pliante cu cuvântul „democrație urgentă necesară, tel: + 994, adresa: Azerbaidjan” .

În ciuda cererii explicite a Curții către Guvern de a prezenta copii ale tuturor documentelor legate de procedurile interne, Guvernul nu a furnizat Curții o copie a înregistrării acelei percheziții.

La 9 martie 2013, primul reclamant a fost acuzat de o infracțiune conform articolului 234.1 (deținerea ilegală a unei cantități de substanțe narcotice care o depășește pe cea necesară pentru uz personal fără intenția de a vinde) din Codul penal.

În aceeași zi, Judecătoria Nasimi a dispus ca primul reclamant să fie reținut pentru o perioadă de două luni. Instanța a justificat detenția primului reclamant în așteptarea procesului, citând gravitatea acuzațiilor care i se aduc și probabilitatea ca, dacă ar fi eliberat, ar încerca să fugă și să obstrucționeze ancheta.

Primul reclamant nu a contestat decizia Curții Districtuale Nasimi din 9 martie 2013.

Cu privire la al doilea reclamant

La 7 martie 2013, cel de-al doilea reclamant, care era minor la acea vreme, a fost arestat și dus la sediul MNS. În aceeași zi, a fost efectuată o percheziție în apartamentul celui de-al doilea reclamant, unde ar fi fost găsite 252,27 grame de substanțe narcotice și trei cocktailuri Molotov. În ciuda cererii explicite a Curții către Guvern de a prezenta copii ale tuturor documentelor referitoare la procedurile interne, Guvernul nu a furnizat Curții o copie a înregistrării acelei percheziții.

La 9 martie 2013, al doilea reclamant a fost acuzat de infracțiuni în temeiul articolului 228.3 (deținerea ilegală de arme, comisă de un grup organizat) și a articolului 234.1 (deținerea ilegală a unei cantități de substanțe narcotice care depășește pe cea necesară pentru uz personal fără intenție de a vinde) din Codul penal. Faptele care i-au fost atribuite în mod specific au fost că a obținut în mod ilegal substanțe stupefiante și că, prin crearea unui grup infracțional organizat cu un alt membru al NIDA (B.G.), a obținut în mod ilegal trei cocktail-uri Molotov și le-a păstrat apoi la locul de reședință.

În aceeași zi, Judecătoria Nasimi a dispus arestarea preventivă a celui de-al doilea reclamant pentru o perioadă de trei luni. Instanța a justificat detenția celui de-al doilea reclamant în așteptarea procesului, invocând gravitatea acuzațiilor și probabilitatea ca, dacă va fi eliberat, ar putea să fugă și să obstrucționeze ancheta.

Al doilea reclamant nu a contestat decizia Curții Districtuale Nasimi din 9 martie 2013.

DECLARAȚIE PUBLICĂ COMUNĂ A AUTORITĂȚILOR DE APLICARE A LEGII ȘI DEZVOLTĂRI SUPLIMENTARE

La 8 martie 2013, Procuratura Generală și MNS au emis o declarație publică comună presei, afirmând că „încercările ilegale de a submina stabilitatea social-politică stabilită în țară au fost făcute recent de unele forțe distructive radicale”. Declarația a confirmat, de asemenea, că reclamanții și B.G. au fost arestați pentru intenția de a incita la violență și tulburări civile în timpul demonstrației ilegale programate pentru 10 martie 2013. De asemenea, s-a spus că au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamanților și a BG, deoarece s-au găsit substanțe narcotice în apartamentele lor, că nouăsprezece cocktail-uri Molotov au fost găsite în apartamentul lui BG și trei în apartamentul celui de-al doilea reclamant, și că douăzeci și opt de pliante cu cuvântul „democrație este urgentă, tel: + 994, adresa: Azerbaidjan” fuseseră găsite în apartamentul primului reclamant. Declarația a mai menționat după cum urmează: „s-a stabilit în timpul anchetei preliminare că, începând cu mijlocul anului 2012, toate cele trei persoane, dependente de substanțe narcotice și devenind membri ai NIDA prin Internet, participaseră activ la o serie de activități ilegale ale organizației și a pregătit [sticle care conțin] lichid inflamabil cunoscut sub numele de „cocktailuri Molotov”, [care au fost] găsite în apartamentele lor ”.

În aceeași zi, NIDA a emis o declarație publică, spunând că arestarea reclamanților și a B.G. fusese motivată politic și că își propusese să reducă la tăcere protestatarii prin crearea unui sentiment de teamă printre ei înainte de demonstrația planificată pentru 10 martie 2013.

După arestarea reclamanților, la diferite date din martie și aprilie 2013, patru din cei șapte membri ai consiliului de administrație ai NIDA au fost, de asemenea, arestați în cadrul aceleiași proceduri penale. Procedurile interne referitoare la arestarea și arestarea preventivă a membrilor consiliului de administrație al NIDA au făcut deja obiectul hotărârii Curții în cazul Rashad Hasanov și alții împotriva Azerbaidjanului (nr. 48653/13 și alți 3, 7 iunie 2018).

PRELUNGIREA ARESTULUI PREVENTIV A SOLICITANȚILOR

În ceea ce privește primul solicitant

La 15 martie 2013, primul reclamant a depus o cerere la Judecătoria Nasimi pentru a fi pus sub arest la domiciliu, mai degrabă decât în ​​arest preventiv. El a afirmat, în special, că nu există niciun risc ca el să se sustragă sau să obstrucționeze ancheta și că instanțele judecătorești nu au luat în considerare situația sa personală, întrucât avea un loc de reședință permanent și era student.

La 18 martie 2013, Judecătoria Nasimi a respins această cerere, constatând că nu era nevoie să se utilizeze o măsură preventivă alternativă la arestarea preventivă.

La 27 martie 2013, Curtea de Apel Baku a confirmat decizia primei instanțe.

În urma unei cereri a procurorului, la 2 mai 2013, Judecătoria Nasimi a prelungit arestarea primului reclamant în așteptarea procesului cu două luni, până la 7 iulie 2013. Instanța a invocat complexitatea cazului, posibilitatea fugii primului reclamant, necesitatea unui timp suplimentar pentru a se desfășura acțiuni de investigare ulterioare, modul său de viață și legăturile sale cu state străine. Prin aceeași decizie, instanța a respins, de asemenea, o cerere formulată de primul reclamant de a fi arestat la domiciliu, în locul ​​arestului preventiv.

La 4 mai 2013, primul reclamant a contestat această decizie. El a susținut în mod special că Judecătoria Nasimi nu a reușit să justifice prelungirea arestului preventiv.

La 13 mai 2013, Curtea de Apel Baku a respins recursul, considerând că decizia primei instanțe a fost justificată.

La 2 iulie și 29 august 2013, Judecătoria Nasimi a prelungit din nou arestul preventive al primului reclamant pentru perioade de două și respectiv trei luni. Instanța s-a bazat pe aceleași motive, și anume, gravitatea acuzațiilor, complexitatea cazului, existența unui risc de fugă și necesitatea unui timp suplimentar pentru a se întreprinde acțiuni de investigare ulterioare.

Deciziile de prelungire ale Curții Districtuale Nasimi au fost confirmate în apel de către Curtea de Apel Baku la 10 iulie și, respectiv, la 6 septembrie 2013.

În dosarul cauzei nu au fost incluse alte decizii de prelungire.

Cu privire la al doilea reclamant

În urma unei cereri a procurorului, la 30 mai 2013, Judecătoria Nasimi a prelungit arestarea preventive a celui de-al doilea reclamant cu trei luni, până la 7 septembrie 2013. Instanța a citat gravitatea acuzațiilor, complexitatea cazului, riscul de fugă și de necesitatea unui timp suplimentar pentru a se întreprinde acțiuni de investigație ulterioare.

La 3 iunie 2013, al doilea reclamant a făcut recurs împotriva acestei decizii, susținând că instanța de fond nu a justificat prelungirea detenției sale. El a afirmat că nu există niciun risc de fugă sau de obstrucționare a anchetei și că instanța de fond nu a luat în considerare situația sa personală. În această privință, el a menționat că instanța inferioară a ignorat faptul că este minor, că nu are antecedente penale și că are un loc de reședință permanent.

La 6 iunie 2013, Curtea de Apel Baku a respins apelul, constatând că prelungirea detenției preventive a celui de-al doilea reclamant a fost justificată. Curtea de apel nu a abordat niciunul dintre argumentele invocate de cel de-al doilea reclamant.

La 3 iulie 2013, al doilea reclamant a depus o cerere la instanță prin care solicita să fie arestat la domiciliu, în locul arestului preventiv, reiterând argumentele sale.

La 4 iulie 2013, Judecătoria Nasimi a respins cererea, constatând că nu era nevoie să se utilizeze o măsură preventivă alternativă la arestarea preventivă. Nu a examinat plângerile concrete ale celui de-al doilea reclamant.

La 8 iulie 2013, al doilea reclamant a făcut recurs împotriva acestei decizii, reiterând argumentele sale anterioare.

La 11 iulie 2013, Curtea de Apel Baku a respins acest recurs, constatând că decizia primei instanțe a fost justificată.

La 29 august 2013, Judecătoria Nasimi a prelungit din nou detenția celui de-al doilea reclamant în așteptarea procesului pentru o perioadă de trei luni. Instanța s-a bazat pe aceleași motive, și anume, gravitatea acuzațiilor, complexitatea cazului și necesitatea unui timp suplimentar pentru a întreprinde acțiuni de investigație suplimentare.

La 2 septembrie 2013, al doilea reclamant a contestat această decizie, reiterând plângerile sale anterioare.

La 5 septembrie 2013, Curtea de Apel Baku a confirmat decizia Curții Districtuale Nasimi din 29 august 2013, considerând-o justificată. Al doilea reclamant era încă minor în acel moment.

În dosarul cauzei nu au fost incluse alte decizii de prelungire.

DEZVOLTĂRI SUPLIMENTARE

În septembrie 2013, primul reclamant a fost acuzat suplimentar de noi infracțiuni conform articolului 28 (pregătirea unei infracțiuni), articolului 220.1 (dezordine în masă) și articolului 228.3 (deținerea ilegală de arme, comise de un grup organizat) din Codul penal .

În plus, se pare că, în septembrie 2013, al doilea reclamant a fost acuzat suplimentar de noi infracțiuni în temeiul articolului 28 (pregătirea unei infracțiuni) și a articolului 220.1 (tulburări de masă) din Codul penal.

La 6 mai 2014, Curtea pentru crime grave din Baku i-a găsit pe reclamanți vinovați din toate punctele de vedere și l-a condamnat pe primul reclamant la șapte ani și jumătate de închisoare și pe al doilea reclamant la șase ani de închisoare.

La 16 decembrie 2014, Curtea de Apel Baku a confirmat această hotărâre.

La 2 iunie și la 15 octombrie 2015, Curtea Supremă a confirmat hotărârea instanței de apel cu privire la al doilea și, respectiv, la primii reclamanți.

La 17 octombrie 2014, al doilea reclamant și, la 17 martie 2016, primul reclamant au fost eliberați de la executarea restului pedepsei, după ce au fost grațiați prin decretele prezidențiale.

Două cereri separate sunt pendinte în fața Curții (a se vedea cererile nr. 57334/15 și 22334/16) referitoare la corectitudinea procedurilor penale împotriva reclamanților, în care au fost ridicate diferite plângeri în temeiul articolelor 6, 10, 11 și 18 din convenție.

CONEXAREA CERERILOR

Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze împreună într-o singură hotărâre, în conformitate cu articolul 42 § 1 din Regulamentul Curții.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 5 § 3 AL CONVENȚIEI

Bazându-se pe articolul 5 § 3 din Convenție, reclamanții s-au plâns că instanțele naționale nu au justificat necesitatea arestării preventive și nu au motivat detenția lor continuă. Articolul 5 § 3 din Convenție are următorul cuprins:

„Orice persoană arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alineatului (1) litera (c) din prezentul articol va fi adusă cu promptitudine în fața unui judecător sau a altui ofițer autorizat prin lege să exercite puterea judiciară și va avea dreptul la proces într-un termen rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată de garanții de a se prezenta la proces. ”

Admisibilitate

Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. În plus, aceasta menționează că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.

Observațiile părților

Reclamanții au susținut că instanțele naționale nu au furnizat motive relevante și suficiente care să justifice arestarea preventivă. În special, au susținut că instanțele naționale au citat doar dispozițiile legale relevante, fără a evalua circumstanțele lor particulare.

Guvernul a contestat afirmațiile reclamanților, subliniind că instanțele naționale au evaluat corect situația reclamanților și au pronunțat decizii motivate cu privire la arestarea preventivă a acestora. În plus, au susținut că instanțele naționale au furnizat motive relevante și suficiente care justificau necesitatea prelungirii arestării preventive a reclamanților.

Aprecierea Curții

Curtea face trimitere la principiile generale stabilite în jurisprudența sa și enunțate în hotărârea Buzadji împotriva Republicii Moldova [GC] (nr. 23755/07, §§ 84-91, 5 iulie 2016), care sunt la fel de pertinente în cazul de față.

În ceea ce privește perioada care trebuie luată în considerare în sensul articolului 5 § 3, Curtea constată că această perioadă a început la 7 martie 2013, când reclamanții au fost arestați, și s-a încheiat la 6 mai 2014, când Curtea pentru crime grave din Baku i-au condamnat. Astfel, reclamanții au fost amândoi reținuți preventiv timp de un an, o lună și douăzeci și nouă de zile în total.

Curtea constată că arestarea preventivă a reclamanților a fost prelungită printr-o serie de decizii pronunțate de către Judecătoria Nasimi și Curtea de Apel Baku, care au respins, de asemenea, cererile reclamanților de a fi arestați la domiciliu, în locul arestării preventive.

În acest sens, Curtea observă că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au folosit un model standard. În special, instanțele naționale s-au limitat la repetarea mai multor motive generale de arestare într-un mod abstract și stereotip, fără a oferi niciun motiv pentru care au considerat aceste motive relevante pentru cazurile reclamanților. De asemenea, acestea au eușat să menționeze orice fel de fapt concret relevant în cauză și să-și fundamenteze hotărârile pe motive relevante și suficiente (a se vedea Farhad Aliyev împotriva Azerbaidjanului, nr. 37138/06, §§ 191-94, 9 noiembrie 2010; Muradverdiyev împotriva. Azerbaidjan, nr. 16966/06, §§ 87-91, 9 decembrie 2010; și Zayidov împotriva Azerbaidjanului, nr. 11948/08, §§ 64-68, 20 februarie 2014).

Curtea consideră, de asemenea, izbitor faptul că instanțele naționale s-au bazat pe modul de viață al primului reclamant și pe legăturile cu statele străine ca temei pentru detenția sa continuă, fără a oferi explicații sau informații în sprijinul raționamentului acestora.

Curtea notează că instanțele naționale au invocat și motive irelevante atunci când au prelungit arestul preventiv al reclamanților. În special, acestea au menționat că este nevoie de mai mult timp pentru finalizarea anchetei.

Cu toate acestea, Curtea reiterează faptul că, în temeiul articolului 5 § 3, motive precum necesitatea implementării unor măsuri de anchetă suplimentare sau faptul că procedurile nu au fost încă finalizate, nu corespund niciunui motiv acceptabil pentru deținerea unei persoane în cursul procesului.(a se vedea Allahverdiyev împotriva Azerbaidjanului, nr. 49192/08, § 60, 6 martie 2014 și Mammadov și alții împotriva Azerbaidjanului, nr. 35432/07, § 99, 21 februarie 2019).

De asemenea, Curtea nu poate trece cu vederea faptul că instanțele naționale au ignorat complet vârsta celui de-al doilea reclamant în deciziile sale de prelungire a arestării sale preventive. În acest sens, Curtea constată că arestarea preventivă a celui de-al doilea reclamant ca minor ar fi trebuit considerată drept o măsură de ultimă instanță și pentru cea mai scurtă perioadă de timp adecvată, în conformitate cu obligațiile internaționale ale Azerbaidjanului și articolul 434.2 din CCrP.

Cu toate acestea, instanțele naționale nici măcar nu au încercat să elaboreze în deciziile lor motivul pentru care ar fi trebuit luată această măsură excepțională cu privire la al doilea reclamant (comparați Nart împotriva Turciei, nr. 20817/04, § 33, 6 mai 2008; Korneykova v. Ucraina, nr. 39884/05, § 46, 19 ianuarie 2012; și Mahmut Öz împotriva Turciei, nr. 6840/08, § 36, 3 iulie 2012).

Având în vedere considerațiile de mai sus, Curtea concluzionează că, utilizând o formulă standard, doar enumerând motivele de detenție fără a aborda faptele specifice ale cazurilor reclamanților și invocând motive irelevante, autoritățile nu au dat „relevanță” și motive „suficiente” pentru a justifica necesitatea prelungirii arestului preventiv al reclamanților.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 18 DIN CONVENȚIE, LUAT ÎN CONJUNCȚIE CU ARTICOLUL 5 § 3 DIN CONVENȚIE

Reclamanții au susținut în temeiul articolului 18 din convenție că drepturile lor din convenție au fost restricționate în alte scopuri decât cele prevăzute în convenție.

Articolul 18 prevede:

„Restricțiile permise în temeiul [Convenției] drepturilor și libertăților menționate nu vor fi aplicate în alte scopuri decât cele pentru care au fost prescrise.”

Admisibilitate

Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție. În plus, aceasta menționează că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.

Observațiile părților

Reclamanții au susținut că arestarea și detenția lor au fost motivate politic și au fost aplicate cu intenția de a-i pedepsi și a-i reduce la tăcere ca membri ai NIDA. În acest sens, ei au susținut că au participat activ la proteste împotriva morții soldaților din armata azeră și că un număr de membri ai NIDA au fost arestați și reținuți în ultimii ani din cauza activităților lor.

Prezentările guvernului au fost exact aceleași cu cele pe care le-au prezentat în Rashad Hasanov și alții împotriva Azerbaidjanului (nr. 48653/13 și alți 3, §§ 114-15, 7 iunie 2018).

Aprecierea Curții

Curtea va examina plângerea reclamanților în lumina principiilor generale relevante stabilite de Marea Cameră în hotărârile sale în Merabishvili împotriva Georgiei ([GC], nr. 72508/13, §§ 287-317, 28 Noiembrie 2017) și Navalnyy împotriva Rusiei ([GC], nr. 29580/12 și 4 altele, §§ 164-165, 15 noiembrie 2018), precum și în lumina concluziilor Marii Camere în hotărârea din Selahattin Demirtaș v. Turcia (nr. 2) ([GC], nr. 14305/17, §§ 425, 429 și 436, 22 decembrie 2020).

Curtea consideră de la început că, în prezenta cerere, plângerea în temeiul articolului 18 constituie un aspect fundamental al cauzei care nu a fost abordat mai sus în legătură cu articolul 5 § 3 și merită o examinare separată.

În plus, Curtea observă că circumstanțele prezentei cauze și plângerea ridicată în temeiul articolului 18 din Convenție de către reclamanți sunt similare cu cele deja examinate de Curte în cazul lui Rashad Hasanov și alții (în care Curtea a constatat o încălcarea articolului 18 din convenție, luată coroborat cu articolul 5). În special, reclamanții din acest caz și cei patru reclamanți din cazul lui Rashad Hasanov și alții au fost arestați și reținuți în principal pe baza acelorași acuzații penale și ulterior au fost urmăriți și condamnați în cadrul aceleiași proceduri penale (a se vedea Rashad Hasanov și alții, citată mai sus, §§ 5-12 și §§ 65-66).

Cu toate acestea, spre deosebire de cazul lui Rashad Hasanov și alții, în prezenta cauză Curtea nu a fost chemată să examineze dacă reclamanții au fost privați de libertate în absența unei „suspiciuni rezonabile” a faptului că au comis o infracțiune penală. , întrucât reclamanții nu au făcut apel la deciziile inițiale care i-au privat de libertate și nu au ridicat această plângere în apelurile lor împotriva prelungirii arestului preventiv și, prin urmare, nu au epuizat căile de atac interne în această privință.

Prin urmare, cazul de față ar trebui să se distingă de cazurile în care dreptul sau libertatea unui solicitant a fost restricționat într-un scop care nu a fost prevăzut de convenție; în aceste cazuri nu a apărut nicio problemă cu privire la o potențială pluralitate de scopuri (comparați, de exemplu, Rashad Hasanov și alții, citată mai sus, § 119; Aliyev împotriva Azerbaidjanului, nr. 68762/14 și 71200/14, § 206, 20 Septembrie 2018; și Navalnyy, citat mai sus, § 166).

În cazul de față, Curtea trebuie să se ocupe de problema pluralității scopurilor în examinarea plângerii reclamanților în temeiul articolului 18 din Convenție. Curtea va examina astfel dacă deciziile autorităților interne de a menține reclamanții în arest preventiv au urmărit și un scop ulterior și, dacă acesta este cazul, dacă acest scop ulterior a fost scopul predominant al restricției dreptului reclamanților la libertate (comparați Merabishvili, citat mai sus, §§ 318-54).

În ceea ce privește întrebarea dacă detenția preventivă continuă a reclamanților urmărea un scop ulterior, Curtea a constatat deja în cazul lui Rashad Hasanov și alții (citat mai sus, §§ 122-24) că declarația publică comună a 8 martie 2013 emisă de Procuratura Generală și MNS a vizat în mod clar NIDA și membrii acesteia, afirmând că „încercările ilegale de a submina stabilitatea social-politică stabilită în țară au fost făcute recent de unele forțe distructive radicale”. De asemenea, din declarația menționată mai sus reiese că încă de la începutul procesului penal, în cadrul căruia reclamanții au fost ținuți în arest preventiv, autoritățile de aplicare a legii au încercat să facă legătura între pretinsa deținere a stupefiantelor de către reclamanți substanțe și cocktail-uri Molotov către membrii lor din NIDA afirmând, fără nicio rezervă, că „de la mijlocul anului 2012, toți cei trei, dependenți de substanțe narcotice și devenind membri ai NIDA prin Internet, participaseră activ la o serie de organizații activități ilegale ”(a se vedea paragraful 14 de mai sus) (a se vedea Rashad Hasanov și alții, citată mai sus, § 122).

În plus, Curtea a considerat că autoritățile de urmărire penală intenționau să demonstreze că NIDA și membrii săi erau „forțe distructive” și o organizație care desfășura „o serie de activități ilegale”, bazându-se doar pe faptul că substanțele narcotice și cocktailurile Molotov ar fi fost găsit în apartamentele membrilor NIDA (ibid., § 123).

Curtea consideră, de asemenea, că instituirea de proceduri penale împotriva reclamanților de către autoritățile de urmărire penală și detenția preventivă ulterioară a acestora au fost folosite de autoritățile interne pentru a împiedica organizarea unor noi proteste împotriva guvernului.

În acest sens, Curtea acordă o importanță deosebită momentului în care au fost inițiate procedurile penale împotriva reclamanților în ajunul manifestării programate pentru 10 martie 2013, în urma unei serii de demonstrații împotriva guvernului în care reclamanții și alți membri ai NIDA a participat activ (comparați Mammadli împotriva Azerbaidjanului, nr. 47145/14, § 102, 19 aprilie 2018 și Ibrahimov și Mammadov împotriva Azerbaidjanului, nr. 63571/16 și alți 5, § 153, 13 februarie 2020). De asemenea, Curtea nu pierde din vedere faptul că, în declarația din 8 martie 2013, autoritățile de urmărire penală au încercat să descrie douăzeci și opt de pliante cu cuvântul „democrația este urgentă, tel: + 994, adresa: Azerbaidjan” găsiet în apartamentul primului reclamant, ca material ilegal care demonstrează intenția reclamanților de a incita la violență și tulburări civile în timpul demonstrației ilegale programată pentru 10 martie 2013.

Curtea consideră că elementele menționate mai sus sunt suficiente pentru a-i permite să concluzioneze că a existat un scop ulterior în detenția preventivă a reclamanților; și anume, își propunea să pedepsească și să reducă la tăcere membrii NIDA pentru implicarea lor activă în demonstrațiile desfășurate împotriva guvernului cu privire la moartea soldaților care serveau în armată.

Curtea trebuie să stabilească acum dacă scopul ulterior în cauză a fost scopul predominant al restricționării dreptului reclamanților la libertate. Reiterează că exact scopul care este predominant într-un caz dat depinde de toate circumstanțele relevante. În evaluarea acestui punct, Curtea va lua în considerare natura și gradul de reprobare a pretinsului scop ulterior și va ține cont de faptul că Convenția a fost concepută pentru a menține și promova idealurile și valorile unei societăți democratice guvernate de stat de drept (a se vedea Merabishvili, citat mai sus, § 307).

În această privință, cazul reclamanților ar trebui privit pe fundalul arestării și detenției arbitrare a criticilor guvernamentali, a activiștilor societății civile și a apărătorilor drepturilor omului din țară. Curtea subliniază că, în cazul lui Aliyev (citat mai sus, § 223), a constatat că hotărârile sale dintr-o serie de cauze similare reflectă un model de arestare și detenție arbitrară a criticilor guvernamentali, a activiștilor societății civile și a apărătorilor drepturilor omului prin represalii. urmărirea penală și utilizarea abuzivă a legii penale cu încălcarea articolului 18. Curtea a reafirmat această constatare în hotărârile sale recente referitoare la arestarea și reținerea activiștilor societății civile, inclusiv a membrilor NIDA (a se vedea Natig Jafarov împotriva Azerbaidjanului, nr. 64581/16, §§ 64-70, 7 noiembrie 2019; Ibrahimov și Mammadov, citat mai sus, §§ 151-58; și Khadija Ismayilova împotriva Azerbaidjanului (nr. 2), nr. 30778/15, §§ 113-20, 27 februarie 2020) și consideră că situația solicitanților în acest caz reflectă acest model.

Curtea constată, de asemenea, că autoritățile aparent au acordat cea mai mare importanță acțiunilor lor care vizează NIDA ca organizație și administrația acesteia. Prin urmare, se pare că instituirea procedurilor penale împotriva reclamanților și detenția preventivă ulterioară a acestora au fost utilizate de autoritățile interne pentru a împiedica organizarea unor noi proteste împotriva guvernului cu privire la decesul soldaților care servesc în armată (a se vedea paragraful 73 de mai sus) și , de asemenea, pentru a paraliza activitățile NIDA prin arestarea și detenția ulterioară a patru membri ai consiliului de administrație al NIDA în martie și aprilie 2013. Curtea a constatat deja că arestarea și detenția lor au încălcat articolul 5 § 1 din Convenție și articolul 18 din Convenție coroborat cu articolul 5 (a se vedea Rashad Hasanov și alții, citată mai sus, §§ 108 și 127). Toate cele menționate anterior indică o predominanță a scopului ulterior urmărit de autorități în cazul reclamanților.

Acest lucru este văzut și în modul în care instanțele naționale au gestionat prelungirea arestului preventiv al reclamanților. În special, instanțele naționale nu au omis doar să ofere motive „relevante” și „suficiente” pentru a justifica necesitatea prelungirii arestului preventiv al reclamanților, dar au ignorat complet vârsta celui de-al doilea reclamant – un element major care, dacă ar fi fost luat în considerare, ar fi dus probabil la eliberarea sa rapidă din arest preventive.

Având în vedere toate circumstanțele cazului, Curtea este convinsă că scopul ulterior al restricționării libertății reclamanților, care a dus la detenția preventivă continuă a acestora, a constituit scopul predominant, care a fost să pedepsească și să-I facă să tacă pe membrii NIDA pentru implicarea lor activă în demonstrațiile desfășurate împotriva guvernului cu privire la moartea soldaților care serveau în armată.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 18 din convenție, luată coroborat cu articolul 5 § 3.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

Articolul 41 din convenție prevede:

„În cazul în care Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor la aceasta și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite doar repararea parțială, Curtea va oferi, dacă este necesar, o satisfacție echitabilă partea vătămată.”

Daune materiale

Al doilea reclamant a pretins 124.000 de euro (EUR) pentru prejudiciul material. În această privință, el a susținut că 121.391 de dolari SUA (USD) aparținând tatălui său au fost preluați de autoritățile de aplicare a legii în timpul percheziției efectuate în apartamentul său și că partea rămasă din suma pretinsă corespundea cu suma pe care familia cheltuise pentru a-i trimite mâncare și pentru a-l vizita în mod regulat în închisoare.

Guvernul a solicitat Curții să respingă cererea.

În ceea ce privește partea din partea cererii privind suma de bani luată de autoritățile de aplicare a legii în timpul percheziției, Curtea constată că prezenta cerere nu se referă la legalitatea percheziției în cauză. Mai mult, al doilea reclamant însuși a declarat că banii în cauză îi aparțineau tatălui său, care nu este reclamant în prezenta cauză în fața Curții. În consecință, Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pretins.

În ceea ce privește partea din creanță referitoare la suma cheltuită de familia sa pentru a-i trimite mâncare și a-l vizita în mod regulat în închisoare, presupunând chiar o legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins și încălcările constatate, Curtea constată că al doilea reclamant nu a prezentat dovezi documentare relevante care să susțină această afirmație.

În consecință, acesta respinge pretențiile celui de-al doilea reclamant cu privire la prejudiciul material.

Prejudiciu moral

În această privință, primul reclamant a solicitat 25.000 EUR și al doilea reclamant 100.000 EUR.

Guvernul a susținut că sumele solicitate de reclamanți erau nefondate și excesive. În plus, aceștia au susținut că 10.000 manate azere (AZN) ar constitui o compensație rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanți.

Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral care nu poate fi compensat doar prin constatarea unei încălcări și că ar trebui să se acorde astfel despăgubiri. Evaluând pe o bază echitabilă, după cum prevede articolul 41 al Convenției, Curtea acordă fiecărui reclamant suma de 20.000 EUR sub această rubrică, plus orice impozit care ar putea fi exigibil pentru această sumă.

Costuri și cheltuieli

Primul reclamant a pretins 2 000 EUR, iar al doilea reclamant a solicitat 10 000 EUR pentru serviciile juridice efectuate în cadrul procedurii în fața Curții și a instanțelor naționale. Aceștia au depus contractele relevante încheiate cu reprezentanții lor. Al doilea reclamant a solicitat ca despăgubirea pentru costuri și cheltuieli să fie plătită direct în contul bancar al reprezentantului său.

Guvernul a considerat că sumele solicitate de reclamanți erau excesive. În opinia lor, 1.000 AZN ar constitui o compensație rezonabilă pentru costurile și cheltuielile pentru primul solicitant și 1.500 AZN pentru cel de-al doilea reclamant.

Conform jurisprudenței Curții, un solicitant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate efectiv și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantumul. În speță, având în vedere documentele aflate în posesia sa și cantitatea de muncă desfășurată de reprezentanții reclamanților, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 1.500 EUR primului reclamant și suma de 2.000 EUR la cel de-al doilea solicitant, acoperind costurile sub toate capetele, plus orice taxă care ar putea fi datorată solicitanților. Curtea specifică, de asemenea, că suma acordată pentru cel de-al doilea reclamant trebuie plătită direct în contul bancar al reprezentantului său.

Dobândă implicită

Curtea consideră adecvat ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, UNANIM,

Decide conexarea aplicațiilor;

Declară cererile admisibile;

Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din convenție în ceea ce privește ambii solicitanți;

Hotărăște că a existat o încălcare a articolului 18 din convenție, coroborat cu articolul 5 § 3 din convenție, în ceea ce privește ambii solicitanți;

Reține

(a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda pârâtului Se indică la rata aplicabilă la data decontării:

(i) 20.000 EUR (douăzeci de mii de euro), plus orice impozit care poate fi exigibil, fiecărui solicitant, cu privire la prejudiciul moral;

(ii) 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro) primului solicitant, plus orice impozit care i se poate percepe, în ceea ce privește costurile și cheltuielile;

(iii) 2.000 EUR (două mii de euro), celui de-al doilea solicitant, plus orice impozit care i se poate percepe, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care trebuie plătit direct în contul bancar al reprezentantului său;

(b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare, se vor plăti dobânzi simple pentru sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în perioada de neplată, plus trei puncte procentuale;

Respinge restul cererilor de satisfacție echitabilă ale reclamanților.

Întocmită în limba engleză și notificată în scris la 18 februarie 2021, în conformitate cu regula 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

Material tradus și selectat de av. Adina Lincă.

Hotărârea în limba engleză poate fi accesată aici.

Comments

comentarii