Decizia definitivă din dosarul “Ferma Băneasa” a fost atacată cu contestație în anulare, o cale extraordinară de atac. Contestația are stabilit primul termen în 2 februarie 2021, la ICCJ.
În dosarul având ca obiect contestația în anulare, apar 18 contestatari, primii trei fiind Nela Ignatenko, Robert Roșu și Remus Truică. Din citativ pare să lipsească Al României Paul.
Potrivit Codului de procedură penală, împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
ART. 426
Cazurile de contestaţie în anulare
Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea din apel a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Reamintim că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 10/2017, s-a admis sesizarea privind dezlegarea unor chestiuni de drept şi, în interpretarea dispoziţiilor art. 426 lit. b) din Codul de procedură penală, s-a stabilit că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


