Locatarii blocului de pe Aleea Detunata din Cluj-Napoca, unde locuia tânăra ucisă azi-noapte, sunt îngroziți de cele întâmplate. Pe aleea din fața blocului încă se poate vedea sângele victimei. Clujust a stat de vorbă cu un vecin care a găsit-o pe tânără zăcând pe jos și a sunat la 112. Același martor a dat nas în nas cu criminalul cu două ore înainte în ușa blocului. Administratorul blocului ne-a povestit ce se vede pe imaginile suprinse de camerele de supraveghere.
Administratorul blocului a predat imaginile poliției, iar acestea sunt în curs de analizare. Potrivit administratorului, pe imagini se vede un taximetru care o lasă pe tânără în capătul aleii, iar aceasta își ia bagajul și se îndreaptă spre scara blocului. De undeva din lateral, de lângă bloc, apare fostul iubit și o atacă. Chiar momentul înjunghierii nu se vede pe imagini, dar, potrivit administratorului blocului, se vede clar când atacatorul fuge pe stradă în jos către strada Unirii. Acesta este suprins de două camere, una de la intrare și una din lateralul blocului.
O scenă cumplită ne-a descris un tânăr locatar, care a sunat la 112 la ora 3 azi noapte. ”Era încovoiată cu fața către gard, i-am pus mâna pe obraz, încă era caldă, am întors-o pe spate ca să văd dacă respiră, nu mai respira, după care a ajuns și poliția. Era împunsă, cred că vreo 12-15 împunsături avea peste tot”
Culmea, același tânăr s-a întâlnit cu criminalul în fața scării cu două ore înainte: ”Ne-am salutat, dar nu a intrat după mine. A mai zăbovit în față”
Semnalmente
Martorul ne-a dat semnalmentele suspectului: înălțime 1,70, față rotundă, închis la culoare, cu barbă îngrijită, tricou negru cu un desen pe piept
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

