CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis recent o hotărâre prin care a stabilit că o persoană care exercită profesia de avocat trebuie considerată o „persoană impozabilă” din perspectiva TVA. De asemenea, CJUE arată în ce condiții nu se aplică principiul autorității de lucru judecat într-un litigiu privind TVA. Avocata Livia Moldovan de la SCA Iordăchescu și Asociații a analizat hotărârea.
CJUE a fost sesizată în această cauză de către Curtea de Apel București. Un avocat a solicitat organelor fiscale să dispună radierea sa retroactivă din registrul persoanelor impozabile în scopuri de TVA și restituirea TVA-ului încasat de fisc în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2014, pentru motivul că acesta ar fi fost înscris din eroare în registrul menționat.
Organele fiscale nu au răspuns cererii sale, astfel că avocatul s-a adresat instanței, acțiunea fiindu-i respinsă prin sentința Tribunalului București din 17 februarie 2017. Avocatul a formulat recurs arătând că, într-un alt litigiu, Tribunalul București pronunțase o hotărâre în 21 septembrie 2016, rămasă definitivă printr-o decizie a Curții de Apel București din 30 aprilie 2018, în cuprinsul căreia s-a reținut, cu referire la activitatea aceluiași avocat din perioada ianuarie 2011 – noiembrie 2014, că „persoana care exercită profesia liberală de avocat, nu desfășoară nicio activitate economică și, în consecință, nu se poate considera că efectuează operațiuni de livrări de bunuri sau de prestări de servicii, din moment ce contractele încheiate cu clienții săi sunt contracte de asistență juridică, iar nu contracte de prestări de servicii”.
Considerentul citat este greșit în mod flagrant, pentru că prestarea de servicii este orice operațiune care nu constituie o livrare de bunuri [art. 24 alin. (1) din Directiva 2006/112], iar avocatul, prin exercitarea profesiei sale, îndeplinește o activitate economică ce constă în oferirea de servicii pe o piață liberă.
Totuși, conform art. 430 alin. (2) Cod procedură civilă, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive privește și considerentele acesteia, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă, urmând ca, potrivit art. 431 alin. (2) din același cod, partea interesată să poată opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. „Opunerea lucrului anterior judecat” se face pe calea excepției autorității lucrului judecat (mai exact, a efectului pozitiv al acesteia), excepție de ordine publică ce poate fi invocată de oricine, în orice stadiu al procesului. Importanța ei în garantarea securității raporturilor juridice permite chiar încălcarea principiului non reformatio în peius: ca efect al admiterii excepției, părții i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată.
În acest context, Curtea de Apel București, învestită cu soluționarea recursului avocatului, a sesizat CJUE, întrebând:
1. dacă persoana care desfășoară profesia de avocat se include în domeniul de aplicare al art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112 ce definește persoana impozabilă ca fiind „orice persoană care, în mod independent, desfășoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau de rezultatele activității respective. Orice activitate a producătorilor, comercianților sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activitățile miniere și agricole și activitățile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată activitate economică. (…)”;
2. dacă principiul priorității dreptului comunitar permite derogarea într-un proces ulterior de la autoritatea de lucru judecat de care se bucură o hotărâre judecătorească definitivă prin care s-a stabilit că avocatul nu livrează bunuri, nu desfășoară activitate economică și nu încheie contracte de prestări servicii, ci contracte de asistență juridică?”.
Prin hotărârea din 16 iulie 2020, CJUE a răspuns întrebărilor adresate de Curtea de Apel București în sensul că:
1. o persoană care exercită profesia de avocat este o „persoană impozabilă” din perspectiva TVA, și
2. dreptul Uniunii se opune ca, în cadrul unui litigiu privind TVA, o instanță națională să aplice principiul autorității de lucru judecat atunci când acest litigiu nu privește o perioadă de impozitare identică cu cea care era în discuție în litigiul în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească ce a dobândit respectiva autoritate și nici nu are același obiect ca acesta, iar aplicarea principiului menționat ar împiedica luarea în considerare, de către instanța amintită, a reglementării Uniunii în materie de TVA.
„În consecință, în ipoteza în care instanța de trimitere ar dispune, în temeiul normelor de procedură de drept român aplicabile, de posibilitatea de a respinge acțiunea principală, i-ar reveni sarcina de a face uz de aceasta și de a asigura efectul deplin al dreptului Uniunii, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu aplicarea interpretării reținute în decizia din 30 aprilie 2018, din moment ce această interpretare nu este compatibilă cu dreptul Uniunii”, se arată în hotărârea CJUE.
Avocata Livia Moldovan arată că în privința răspunsului CJUE la prima întrebare a Curții de Apel București, el era previzibil și nu se impun analize suplimentare. Nu la fel de simplă este, însă, situația privind răspunsul la cea de-a doua întrebare.
”Așa cum a reținut CJUE la pct. 22 și 23 din hotărârea analizată, principiul autorității de lucru judecat este deosebit de important atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale. Astfel, „pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca hotărârile judecătorești rămase definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate. Prin urmare, dreptul Uniunii nu impune instanței naționale să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judecătorești, chiar dacă aceasta ar permite îndreptarea unei situații naționale incompatibile cu acest drept”.
Într-adevăr, dreptul Uniunii nu impune unui organ judiciar național obligația ca, pentru a ține seama de interpretarea unei dispoziții relevante a acestui drept adoptată de Curte, să revină, din principiu, asupra deciziei sale care a dobândit autoritate de lucru judecat.
Suntem de acord că, atunci când normele de procedură interne aplicabile prevăd posibilitatea ca instanța națională să revină, în anumite condiții, asupra unei hotărâri care are autoritate de lucru judecat pentru a face ca situația să fie compatibilă cu dreptul național, această posibilitate trebuie să prevaleze, dacă sunt întrunite condițiile menționate, pentru a restabili conformitatea situației în discuție cu dreptul Uniunii.
Totuși, credem că normele de procedură românești nu permit, în litigiul de trimitere, revenirea asupra hotărârii care a dobândit autoritate de lucru judecat și în care calitatea de persoană impozabilă a avocatului a fost deja analizată, chiar într-o manieră ce contravine dreptului unional.”, scrie avocata Livia Moldovan pe site-ul SCA Iordăchescu și Asociații (articolul complet AICI)
