Patru senatori din patru partide diferite au inițiat proiect de lege pentru modificarea Legii nr.136/2020, cunoscută ca legea carantinării/izolării.
Proiectul de modificare a Legii nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, publicată în Monitorul Oficial al României din 18 iulie 2020, prevede următoarele:
Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept sau interes legitim printr-un act administrativ individual emis potrivit art. 8 alin. (3) poate introduce, in termen de cel mult 24 de ore de la data comunicării deciziei direcţiei de sănătate publică, acţiune la judecătoria în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are reşedinţa ori la judecătoria în a cărei circumscripţie este situat spaţiul sau unitatea sanitară în care este izolată, solicitând anularea actului. Cererile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru”.
Apelul se soluţionează de sectia civilă a tribunalului intr-un termen ce nu va depă.şi 24 de ore de la data sesizării instanţei, prevederile alin. (5) aplicânduse în mod corespunzător”
Dispozițiile prezentei legi sunt aplicabile şi proceselor în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a acesteia. Dosarele se trimit, de urgenţă, pe cale administrativă, secţiilor devenite competente să le judece potrivit prezentei.
“Stabilirea unui termen scurt, de cel mult 24 de ore, pentru introducerea unei acţiuni judiciare este justificată de faptul că izolarea persoanelor nu poate depăşi 48 de ore. Modificarea operată va permite creşterea eficacităţii mecanismului de contestare a actului administrativ individual, astfel încat soluţionarea acestuia să se poată realiza de catre instanța de judecată în interiorul celor 48 de ore”, se explică în expunerea de motive.
Proiectul este inițiat de senatorii Robert Cazanciuc (PSD, fost ministru al Justițiie, Daniel Fenechiu (PNL), vicepreședinte UNBR, George Dîrcă (USR) și Cseke Attila (UDMR).
Senatul este cameră decizională.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

