CCR: ”independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor…pensiile de serviciu nu constituie un privilegiu”

Judecătorii CCR notează în motivarea Deciziei privind neconstituționalitatea abrogării pensiilor speciale ale magistraților că ”independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor”.

Extra din Decizia 153/2020:

”În ceea ce privește aspectele de principiu menționate, sunt enumerate ”repere de natură constituțională de a căror respectare cumulativă legiuitorul este obligat să țină seama în procesul de legiferare”, respectiv: pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu; pensiile speciale sunt instituite în considerarea unui anumit statut al categoriei profesionale respective; necesitatea existenței unei rațiuni suficient de puternice care să justifice eliminarea pensiilor speciale pentru o serie de categorii profesionale; interdicția eliminării pensiilor speciale pentru anumite categorii profesionale, în considerarea statutului lor constituțional, sens în care obiecția de neconstituționalitate a Avocatului Poporului cuprinde referiri la mai multe categorii profesionale.

97. În ceea ce privește pensia de serviciu a magistraților, la care se referă ambele sesizări de neconstituționalitate, sunt prezentate considerentele care au fundamentat soluțiile pronunțate de Curtea Constituțională, cu precădere prin Decizia nr.20 din 2 februarie 2000 și Decizia nr.873 din 25 iunie 2010. Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și critici distincte sub acest apect, cu referire la cadrul constituțional și legal care configurează statutul specific al magistraților. Întrucât însă, prin aceste critici, sunt susținute considerentele care au fundamentat pronunțarea deciziilor Curții Constituționale invocate ca temei de neconstituționalitate prin raportare la art.147 alin.(4) din Constituție, Curtea va proceda și în acest caz, potrivit jurisprudența sale, la o analiză mediată de art.147 alin.(4) din Constituție, iar nu la o analiză distinctă a încălcării dispozițiilor constituționale deja constatate ca fiind încălcate prin soluții legislative precedente similare celor acum criticate (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr.581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.737 din 22 septembrie 2016).

98. Examinând jurisprudența invocată, într-o ordine ce ține de cronologia acesteia, iar nu în mod special de obiectul deciziilor pronunțate, Curtea constată că, prin Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, a reținut ”că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii. Astfel, aceste statute speciale stabilite de Parlament prin legi sunt mult mai severe, mai restrictive, impunând militarilor şi magistraţilor obligaţii şi interdicţii pe care celelalte categorii de asiguraţi nu le au.”

99. Prin aceeași decizie, Curtea a constatat că ”reglementarea în vigoare a pensiei de serviciu pentru militari, ca şi cea a pensiei de serviciu pentru magistraţi, cu diferenţele pe care această pensie le prezintă faţă de pensia comună de asigurări sociale, nu constituie o încălcare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, principiu prevăzut de art.16 alin.(1) din Constituţie. Această constatare se bazează pe specificul comun al activităţii militarilor şi magistraţilor, care, astfel cum a rezultat din analiza anterioară a dispoziţiilor constituţionale şi legale aplicabile, impune celor două categorii profesionale obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, ceea ce justifică în mod obiectiv şi rezonabil o diferenţiere a regimului juridic de pensionare faţă de regimul stabilit pentru alţi asiguraţi care nu sunt supuşi aceloraşi exigenţe, restricţii şi riscuri”. Curtea a invocat și dispoziţiile art.11 şi 20 din Constituţie, referitoare la raportul dintre reglementările interne şi cele internaţionale, Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr.74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.193 din 4 mai 1999, jurisprudenţa sa referitoare la aplicarea principiului egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării, în deplin acord cu jurisprudenţa CEDO, în aplicarea prevederilor art.14 privind interzicerea discriminării din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (de exemplu, prin hotărârea pronunţată în Cauza Marks contra Belgiei, 1979).

100. Totodată, Curtea a constatat că abrogarea dispozițiilor referitoare la pensia de serviciu pentru magistraţi este contrară exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept, respectiv:

– “Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii“, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august – 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin rezoluţiile nr.40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr.40/146 din 13 decembrie 1985, care prevăd în mod expres prin art.11 că “durata mandatului judecătorilor, independenţa acestora, siguranţa lor, remuneraţia corespunzătoare, condiţiile de muncă, pensiile şi vârsta de pensionare sunt în mod adecvat garantate prin lege“;

– “Recomandarea nr.R (94) 12 cu privire la independenţa, eficacitatea şi rolul judecătorilor”, adoptată la 13 octombrie 1994 de Comitetul Miniştrilor al Consiliului Europei, subliniind importanţa independenţei judecătorilor în scopul întăririi preeminenţei dreptului în statele democratice şi în considerarea art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a “Principiilor fundamentale [ale Organizaţiei Naţiunilor Unite] privind independenţa magistraturii”, care a stabilit, printre alte importante măsuri pe care statele membre urmează să le adopte, şi pe aceea “de a veghea ca statutul şi remuneraţia judecătorilor să fie pe măsura demnităţii profesiei lor şi a responsabilităţilor pe care şi le asumă”;

– art.6.4 din “Carta europeană privind statutul judecătorilor”, adoptată în anul 1998, care prevede că “În mod special, statutul garantează judecătorului sau judecătoarei care a împlinit vârsta legală pentru încetarea funcţiei, după ce a exercitat-o ca profesie o perioadă determinată, plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională”.

101. Din examinarea documentelor internaţionale menţionate, Curtea Constituţională a reţinut ”preocuparea organismelor care le-au adoptat de a se promova independenţa şi imparţialitatea judecătorilor, ţinând seama că judecătorii se pronunţă asupra vieţii, libertăţilor, drepturilor, îndatoririlor şi bunurilor cetăţenilor. În acest context, o importanţă deosebită o au măsurile preconizate pentru asigurarea unui statut, a unei remuneraţii şi a pensiei adecvate pentru magistraţi, precum şi a garantării prin lege a acestora.” De asemenea, Curtea a constatat că ”în toate aceste documente principiile şi măsurile stabilite cu privire la statutul şi drepturile magistraţilor sunt puse în relaţie directă cu prevederile art.10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cu cele ale art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul fundamental al oricărei persoane de a fi judecată de un tribunal competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege.” În aceste condiţii, Curtea Constituţională a constatat că, deşi unele dintre documentele internaţionale menţionate au valoare de recomandare prin prevederile pe care le conţin şi prin finalităţile pe care le urmăresc, fiecare dintre acestea vizează direct texte cuprinse în pacte şi în tratate la care România este parte şi, prin urmare, se înscriu în spiritul prevederilor art.11 şi 20 din Constituţie. Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că raţiunile pe care se întemeiază prevederile din actele internaţionale avute în vedere în considerentele anterioare ale acestei decizii se află în convergenţă cu dispoziţiile art.123 alin.(2) din Constituţie, conform cărora “Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii“. Într–adevăr, aceste dispoziţii constituţionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constituţionale obligatorii pentru Parlament, care are îndatorirea de a legifera instituirea unor mecanisme corespunzătoare de asigurare reală a independenţei judecătorilor, fără de care nu se poate concepe existenţa statului de drept, prevăzută prin art.1 alin.(3) din Constituţie. În concluzie, Curtea a reținut că abrogarea art.103 din Legea nr.92/1992, referitor la pensiile de serviciu ale magistraților, contravine şi principiului stabilit prin art.123 alin.(2) din Constituţie.

102. Tot astfel, prin Decizia nr.873 din 25 iunie 2010, Curtea Constituțională a reținut că ”atât independenţa justiţiei – componenta instituţională (conceptul «independenţei judecătorilor» nereferindu-se exclusiv la judecători, ci acoperind sistemul judiciar în întregime), cât şi independenţa judecătorului – componenta individuală, implică existenţa unor numeroase aspecte, cum ar fi: lipsa imixtiunii celorlalte puteri în activitatea de judecată, faptul că niciun alt organ decât instanţele nu poate decide asupra competenţelor lor specifice prevăzute prin lege, existenţa unei proceduri prevăzute de lege referitoare la căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti, existenţa unor fonduri băneşti suficiente pentru desfăşurarea şi administrarea activităţii de judecată, procedura de numire şi promovare în funcţie a magistraţilor şi, eventual, perioada pentru care sunt numiţi, condiţii de muncă adecvate, existenţa unui număr suficient de magistraţi ai instanţei respective pentru a evita un volum de muncă excesiv şi pentru a permite finalizarea proceselor într-un termen rezonabil, remunerare proporţională cu natura activităţii, repartizarea imparţială a dosarelor, posibilitatea de a forma asociaţii ce au ca principal obiect protejarea independenţei şi a intereselor magistraţilor etc.” Curtea a mai reținut că ”este indubitabil faptul că principiul independenţei justiţiei nu poate fi restrâns numai la cuantumul remuneraţiei (cuprinzând atât salariul, cât şi pensia) magistraţilor, acest principiu implicând o serie de garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat. Pe de altă parte, independenţa justiţiei include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor”. În concluzie, Curtea a constatat că ”principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură cu care apără celelalte garanţii ale acestui principiu.” Cu referire la Decizia nr.20 din 2 februarie 2000, precitată, precum și la aspectele de drept comparat, Curtea a concluzionat că ”statutul constituţional al magistraţilor – statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii – impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art.1 alin.(3) din

Legea fundamentală. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile art.1 lit.c) din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor – prin care se elimină “pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale”- sunt neconstituţionale în raport cu principiul menționat.

103. În același sens, prin Decizia nr.433 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.768 din 10 decembrie 2013, Curtea a reținut că ”are o bogată jurisprudenţă prin care arată, în esenţă, că reglementarea regimului juridic al pensiilor de serviciu într-un mod diferit decât cel propriu sistemului general al asigurărilor sociale nu constituie o discriminare în sensul art.16 alin.(1) din Constituţie sau al art.14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. S-a reţinut, în acest sens, că, potrivit prevederilor art.47 alin.(2) din Constituţie, dreptul la pensie, ca şi celelalte forme de asistenţă socială se exercită în condiţiile stabilite de lege. (…) În considerarea situaţiei specifice deosebite a unor categorii socioprofesionale, legiuitorul poate institui tratamente juridice diferenţiate atât prin condiţii şi criterii de acordare derogatorii, cât şi printr-un mod de calcul şi cuantum diferite ale pensiilor (în acest sens, a se vedea Decizia nr.684 din 15 decembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.177 din 23 februarie 2006, Decizia nr.455 din 30 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.539 din 22 iunie 2006, sau Decizia nr.119 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.252 din 16 aprilie 2007). Aşa fiind, legiuitorul a reglementat, la art.82 din Legea nr.303/2004, condiţiile în care judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi pot beneficia de pensia de serviciu. La acordarea acestui beneficiu, legiuitorul a avut în vedere importanţa pentru societate a activităţii desfăşurate de această categorie socioprofesională, activitate caracterizată printr-un înalt grad de complexitate şi răspundere, precum şi de incompatibilităţi şi interdicţii specifice.”

104. În același sens Curtea a statuat și prin Decizia nr.501 din 30 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.618 din 14 august 2015, prin care a reamintit jurisprudența mai sus menționată (par.15), observând, totodată, că ”pensia de serviciu pentru magistrați a fost reglementată inițial de art.815 din Legea nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.197 din 13 august 1992, introdus prin art.I pct.40 din Legea nr.142/1997 privind modificarea și completarea Legii nr.92/1992 pentru organizarea judecătorească, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.170 din 25 iulie 1997, care în urma republicării Legii nr.92/1992 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.259 din 30 septembrie 1997 a devenit art.103 din acest act normativ. Cu privire la pensia de serviciu a magistraților, Curtea a statuat că aceasta a fost instituită în vederea stimulării stabilității în serviciu și formării unei cariere în magistratură. Conform reglementărilor menționate, pensia de serviciu se acordă la împlinirea vârstei de pensionare numai magistraților care, în privința totalului vechimii lor în muncă, îndeplinesc condiția de a fi lucrat un anumit număr de ani numai în magistratură. Instituirea pensiei de serviciu pentru magistrați nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensație parțială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutului special căruia trebuie să i se supună magistrații” (par.16). Tot astfel este și Decizia nr.574 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.540 din 2 iulie 2019, iar, cât privește regimul sever al incompatibilităților magistraților, Decizia nr.45 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.199 din 5 martie 2018.

105. Curtea subliniază caracterul constant al jurisprudenței sale referitoare atât la regimul juridic general al reglementărilor în domeniul pensiilor, cât și al pensiei de serviciu a magistraților. Atât înainte, cât și după revizuirea Constituției, pronunțându-se asupra diverselor reglementări care s-au succedat în domeniu, Curtea a statuat, în mod consecvent, asupra aceleiași interpretări a normelor constituționale de referință, sens în care a invocat, de fiecare dată, în deciziile sale, jurisprudența

consistentă creată, relevantă în raport cu obiectul concret al fiecărei cauze. Față de această jurisprudență, Curtea constată, în acord cu susținerile autorilor sesizării, că legea criticată nesocotește deciziile instanței de contencios constituțional menționate.

106. Astfel, legea adoptată pornește de la o premisă contrară deciziilor Curții Constiuționale prin care s-a statuat în mod expres faptul că pensiile de serviciu nu constituie un privilegiu.”

Comments

comentarii