Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a anunțat că este finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției și că prioritară devine foia de parcurs pentru îndeplinirea cerințelor Hotărârii pilot pronunțată de CEDO privind condițiile din penitenciare.
”Este finalizat proiectul de lege pentru modificarea legilor justiției – vom participa la toate dezbaterile!
Prioritară devine foia de parcurs pentru îndeplinirea cerințelor Hotărârii pilot, pronunțată de CEDO, referitoare la condițiile din penitenciare !
Comisiile din penitenciare sunt pregătite să pună în aplicare prevederile legii nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017.
Prevederile art. 55^1 reglementează “Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare”.
Potrivit alin. (1) “La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată”, a scris ministrul Toader pe Facebook.
Deputatul de Cluj, Steluța Cătăniciu, vicepreședinte al Comisiei juridice din Camera Deputaților, a spus că așteaptă proiectul în Parlament, unde va fi asumat de coaliția PSD-ALDE, ”chiar și cu unele amendamente, de care mi se pare că va fi nevoie după dezbaterile din ultima vreme”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

