Președintele UNJR, Dana Gîrbovan

Gîrbovan îl acuză pe ministrul Toader de sfidare la adresa magistraților

Presedintele Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania, Dana Girbovan, a postat pe Facebook o scrisoare adresata prim-ministrului Sorin Grindeanu, in care il acuza pe ministrul Justitiei, Tudorel Toader, de sfidare la adresa magistratilor pentru ca nu i-a consultat in cazul desecretizarii arhivei SIPA. Redam scrisoarea:

Domnule prim ministru Sorin Grindeanu,

Afirmatiile ministrului justitiei Tudorel Toader din conferinta de presa din data de 31 mai, potrivit carora hotararea de guvern pe care ati adoptat-o azi privind “desecretizarea” arhivei SIPA a fost pe site inca de pe timpul ministrului Raluca Pruna, iar prin aceasta s-ar fi parcurs etapele de transparenta, este o sfidare la adresa magistratilor si o desconsiderare a colaborarii oneste, bazata pe buna credinta si transparenta intre Ministerul justitiei si corpul magistratilor.

Ministrul justitiei din 2016, doamna Raluca Pruna, si-a fundamentat acea propunere de hotarare de guvern pe o serie de dezinformari si neadevaruri.

Una dintre acele dezinformari publice spuse de minstrul de atunci a fost ca in acea arhiva nu s-a intrat din 2006. Zilele acestea am aflat ca s-a intrat, inca in repetate randuri.

Un alt lucru neadevarat spus de ministrul Pruna in 2016 a fost ca arhiva SIPA nu a fost inventariata deloc. Arhiva a fost inventariata, inca in repetate randuri.

Daca hotararea pe care ati adoptat-o azi are la baza proiectul de hotarare al ministrului Raluca Pruna, asa cum a spus ministrul Toader, inseamna ca e bazata pe neadevaruri si dezinformari.

Afirmatia ministrului justitiei Tudorel Toader asadar, ca prin reciclarea propunerii de hotarea facuta de ministrul Pruna dansul ar fi parcurs etapele de transparenta, este de-a dreptul sfidatoare la adresa oricui are un pic de memorie.

La fel de grav este faptul ca, asa cum rezulta din spusele ministrului Toader, din competenta comisiei care va inventaria, din nou (a cata oara?), aceasta arhiva nu face parte nici un magistrat, ci vor fi cinci persoane care toate sunt sub control politic.

Daca aceasta arhiva a fost cauza de santaj pentru magistrati, lucru recunoscut inclusiv de Comisia Europeana, inseamna ca prin solutia oferita de ministrul Tudorel Toader ajungem ca tocmai aceasta arhiva, care a fost cauza de santaj in mana serviciilor si politicienilor, sa fie din nou potentiala arma in mana politicienilor care au control asupra persoanelor ce vor inventaria, din nou, aceasta arhiva.

Reiteram solicitarea sa nu trimiteti spre publicare in Monitorul Oficial aceasta hotarare de guvern, sa reveniti asupra acesteia si sa-i solicitati ministrului justitiei sa publice absolut toate rapoarte, procesele verbale, ordinele si orice alte inscrisuri care au legatura cu aceasta arhiva.

Este inacceptabila o noua “inventariere” a arhivei pana cand nu vor fi complet lamurite toate aspectele privind inventarierile anterioare.

Odata clarificate aspectele de pana acum legate de arhiva, putem gasi impreuna cu CSM si alte persoane interesate cea mai buna solutie ce sa se faca cu arhiva.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns