Poliţiştii din Cluj au prin un bărbat căutat de autorităţile din Portugalia pentru comiterea infracţiunilor de furt, lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi omor calificat.
Mihai Răzvan Oprea, în vârstă de 35 de ani, urmărit internațional, a fost depistat, pe raza municipiului Cluj-Napoca în 17 ianuarie.
Pentru depistarea celui în cauză, polițiștii au beneficiat de date și informații suplimentare, obținute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – Inspectoratul General al Poliției Române.
Bărbatul, originar din municipiul Tecuci, judeţul Galaţi, avea emis pe numele său un mandat european de arestare de autorităţile din Portugalia pentru săvârşirea infracţiunilor de furt, lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi omor calificat, fapte petrecute în luna decembrie 2014, în Portugalia.
Mihai Răzvan Oprea, cunoscut drept consumator de droguri, este acuzat ca a violat-o si apoi a ucis-o pe fata partenerei sale, o portugheza de 17 ani. Apoi a incercat sa ii ascunda trupul intr-o padurice de la marginea orasului in care locuia.
Vara trecută, barbatul ar fi primit o amendă in Romania, astfel că autoritățile române au pornit pe urmele lui.
În cursul zilei de ieri, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fiind emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore faţă de acesta.
Astăzi, cel în cauză urmează a fi prezentat Curţii de Apel Cluj în vederea emiterii mandatului de arestare preventivă şi extrădării acestuia în ţara solicitantă.
La acţiune au participat poliţiştii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Cluj.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


