Judecătoria Cluj-Napoca confirmă rechizitoriul unui medic acuzat de agresiune sexuală asupra unei paciente

Un judecător de cameră preliminară de la Judecătoria Cluj-Napoca a confirmat legalitatea rechizitoriului și a dispus începerea judecății în cazul medicului și profesorului Remus Orășan, acuzat de agresiune sexuală asupra unei paciente minori sub forma unui sărut.

Soluția pe scurt, pronunțată în 26 ianuarie: ”În baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen., respinge ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul Orășan Remus-Ioan, prin apărător ales.

Constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosarul nr. 4038/187/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, privind pe inculpatul Orășan Remus-Ioan,, sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), (2) lit. a), c) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen.

Constată legalitatea administrării probelor, precum şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Orășan Remus-Ioan,, sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. (1), (2) lit. a), c) C.pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C.pen.

Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, potrivit art. 347 alin. 1 C.proc.pen.”

Acuzația

”Prin actul de sesizare a instanţei s-a susţinut, în esență, că inculpatul în data de 04.07.2022, în jurul orei 14:00, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de medic în specialitatea dermatologie în cadrul cabinetului medical Derma, cu punct de lucru situat pe B-dul 21 Decembrie 1989 nr. 23-25 din Cluj-Napoca, a exercitat, prin punerea în imposibilitatea de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa, un act de natură sexuală asupra persoanei vătămate …., pacienta autorului în vârstă de 16 ani la acea dată, constând în aplicarea unui sărut pe gură.”

Persoana vătămată a depus transcrieri ale unor înregistrări

Potrivit judecătorului ”ţinând cont de scopul primordial al reglementării unei proceduri privind autorizarea şi efectuarea percheziţiei informatice respectiv protejarea dreptului la viaţă privată, practica judecătorească şi doctrina, s-au pronunţat în sensul că percheziţia informatică nu este necesară atunci când datele comunicate la dosarul cauzei nu aparţin făptuitorului, suspectului, inculpatului sau unei terţe persoane (alta decât cea care le-a comunicat).

S-a apreciat astfel că nu se impune efectuarea unei percheziţii informatice atunci când persoana vătămată depune la dosarul cauzei un mijloc de stocare care îi aparţine şi pe care se regăsesc înregistrări video, audio care îl incriminează pe inculpat.

Cu atât mai mult, nu se poate reţine inadmisibilitatea probei ce rezultă din înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către persoana vătămată, înscrisuri care cuprind date create şi stocate iniţial sub forma unor date informatice.

Nu poate fi acceptată susținerea potrivit căreia efectuarea percheziţiei informatice este singurul mod în care pot fi valorificate din punct de vedere probatoriu date informatice (imagini, înregistrări, mesaje text etc.) stocate pe un sistem informatic sau pe un mijloc de stocare, fără distincţie în raport de persoana căreia îi aparţin datele informatice sau care le-a creat, de modul în care au fost obţinute datele informatice de către organele de urmărire penală, de existenţa vreunui pericol de afectare a dreptului la viaţă privată sau a vreunui pericol de alterare a datelor respective.

În cauză, înscrisurile la care face referire inculpatul cuprind într-adevăr probe care au fost create şi stocate iniţial, sub forma unor date informatice (în sensul art. 138 alin. 5 din Codul de procedură penală), în cuprinsul unui sistem informatic (telefonul mobil al persoanei vătămate), dar având în vedere cele arătate mai sus, judecătorul reține că nu a fost necesară efectuarea unei percheziţii informatice pentru a realiza transferul acelor date (probe) în cuprinsul unor înscrisuri.

Tot astfel, judecătorul reține, astfel cum s-a indicat şi în cadrul rechizitoriului la capitolul mijloace de probă, respectiv la descrierea situaţiei de fapt, că acestea au fost avute în vedere strict cu titlu şi cu valoare de înscrisuri, acest lucru fiind evident în mod contra celor indicate de inculpat, prin avocat. Prin urmare, deşi s-a invocat necesitatea existenţei unui mandat de percheziţie informatică, atâta timp cât persoana vătămată în mod voluntar a depus aceste înscrisuri la dosarul de urmărire penală tocmai pentru a proba cele reclamate, în mod evident exista un consimţământ al acesteia, nefiind necesară existenţa unei percheziţii informatice, cu consecința autorizării de către un judecător de drepturi și libertăți al unui astfel de procedeu probatoriu.

În concluzie, judecătorul de cameră preliminară va constata legalitatea efectuării actelor de urmărire penală şi a administrării probelor în cursul urmăririi penale.”, se arată în motivare.

Comments

comentarii