Curtea a respins intervenția fostei judecătoare Daniela Panioglu în procesul dintre Uscov și Guvern

Curtea de Apel București a repsins cererea de intervenție a fostei judecătoare Daniela Panioglu în procesul deschis de avocata AUR, Silvia Uscov, împotriva Guvernulu privind înființarea unui comitet de analiză a legilor Justiţiei.

G4Media prezintă live principalele detalii din timpul ședinței de judecată:

UPDATE 13:05 Curtea de Apel admite intervenția unui oarecare Nicodim Lupea, care a mai intervenit și în alte procese celebre, precum cel privind anularea alegerilor și litigii ale fostului președinte Traian Băsescu.

UPDATE 13:04 Curtea respinge intervenția fostei judecătoare Daniela Panioglu, ieșită la pensie recent.

UPDATE 13:01 Curtea admite intervenția Cancelariei în proces.

UPDATE 12:57 Avocatul reproșează asociațiilor că nu au legitimitate să intervină în acest proces.

UPDATE 12:54 Avocații contestă cererile de intervenție ale asociațiilor de magistrați care susțin demersul Guvernului.

UPDATE 12:48 Uscov și avocatul ei se contrazic pe cererea de intervenție a Declic. Avocatul susține că trebuia timbrată, deci trebuie respinsă, în timp ce Uscov spune că cererea nu trebuia timbrată. Judecătorul le cere celor doi să se hotărască.

UPDATE 12:39 Se pune în discuție competența instanței. Este, conchid ambele părți. Se pune în discuție și conexarea celor două dosare pe această temă, al Silviei Uscov și al asociației Elenei Radu.

UPDATE 12:37 De data asta, Silvia Uscov și l-a angajat avocat pe apărătorul Elenei Radu din celălalt proces cu același subiect. Așa se explică prezența lui astăzi, în sala de judecată.

UPDATE 12:35 Au făcut cereri de intervenție Declic, în favoarea Guvernului, și o persoană fizică în favoarea Silviei Uscov.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns