Președintele Nicușor Dan a susținut azi, la Helsinki, în cadrul Summitului Statelor UE de pe Flancul de Est, că își menține poziția potrivit căreia principalele probleme din sistemul de justiție trebuie soluționate din interior, fără ingerințe politice.
Întrebat dacă își păstrează opinia că dificultățile semnalate în justiție trebuie rezolvate exclusiv de sistemul judiciar, Nicușor Dan a precizat:
”O componentă este administrarea sistemului de justiție din interiorul ei și-mi mențin opinia că este cea mai importantă. Adică în momentul de față avem niște structuri alese, subliniez cuvântul alese, atât la nivel de CSM, cât și la nivelul instanțelor Și aici este nevoie ca în procesul de alegere cei mai buni dintre magistrați – pentru că e o categoriile relativ mică 7000 de persoane și se cunosc aproape toți unii pe ceilalți – să ajungă să fie în structurile de conducere, să direcționeze justiția
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.
