Biroul de informare și relații publice al ÎCCJ a explicat cum au apărut două variante ale minutei Deciziei nr.430/2025 pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
”Clarificări privind eroarea de publicare a minutei Deciziei nr. 430/2025 soluționată în dosarul nr.1070/1/2025 referitoare la aplicarea prevederilor art. art.10 din Legea nr. 241/2005 în mecanismul pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală
Potrivit dispozițiilor art. 41 din Regulamentul de ordine interioară al Înaltei Curți de Casație și Justiție, după încheierea deliberării, completul de judecată întocmește minuta hotărârii, care este semnată de toți cei 9 judecători ce au participat la soluționarea cauzei. Această minută reprezintă actul oficial și autentic ce consemnează soluția adoptată de complet.
Diferența apărută între cele două versiuni publicate ale aceleiași hotărâri nu reflectă o schimbare a soluției pronunțate, ci este rezultatul unei erori umane de publicare, survenită în procesul de afișare a documentului.
Conținutul eronat a fost rectificat imediat ce neconcordanța a fost identificată, prin raportare la minuta semnată de judecători, singura care are valoare juridică.
Menționăm că la nivelul Înaltei Curți a fost declanșată o verificare administrativă având ca scop prevenirea unor situații similare în viitor.
Această situație nu afectează valabilitatea hotărârii pronunțate și nici caracterul ei obligatoriu pentru instanțe, astfel cum rezultă din minuta legal semnată a completului de judecată.
Soluția este accesibilă aici.” a transmis ÎCCJ
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

