Balul tinerilor avocați din Baroul Cluj a ajuns la ediția a treia și devine o tradiție. Circa o sută de avocați s-au distrat pe muzica pusă de DJ, au ”tranzacționat” băuturi la InvestoBar și au câștigat premii.
Balul tinerilor avocați din Cluj a avut loc, anul acesta la Rodizio, o locație cunoscută pentru găzduirea unor party-uri celebre, precum cea de închidere la TIFF.
Consiliul Baroului Cluj a fost reprezentat de consilierul Voicu Sârb și prodecanul Victor Rusa, care le-a transmis un mesaj participanților și i-a felicitat pe tinerii avocați care au luat recent definitivatul.
De asemenea, asociația Young Lawyers Cluj a fost reprezentată de avocata Bianca Tomescu, care i-a chemat pe tineri să se implice în activitățile asociației.
Pe lângă distracție, participanții au avut parte de educație financiară într-un mod inedit: InvestoBar, conceptul care îmbină în mod creativ distracția cu gândirea strategică. Conceptul propune o simulare amuzantă a pieței bursiere, în care „acțiunile” sunt reprezentate de băuturi alcoolice, iar participanții vor „tranzacționa” într-o atmosferă relaxată și plină de energie. La bal, totul s-a desfășurat fără bani reali, într-un format gândit exclusiv pentru divertisment, socializare și un strop de competiție prietenoasă. Mai jos puteți vedea ”bursa” băuturlor afișată la bar.
Premiile oferită în cadrul InvestoBar au fost: premiul 1 – o sticlă de prosecco , premiul 2 – o sticlă de vin și locul 3 – un bidon de apă plată.
Banca Transilvania a fost partener principal al Balului tinerilor avocați, organizat de avocatele Bianca Olli-David și Maria Dosan.

În cadrul balului, a avut loc și o tombolă la care s-au câștigat trei bilete la party-uri/ concerte oferite de DJ Toni Maier.
Au participat și doi tineri avocați influenceri, cu mulți urmăritori pe rețelele sociale, Alin Chifor și Mălina Mureșan, care este și cântăreață.
Distracția pe diverse stiluri muzicale a ținut până spre dimineață.
@clujust
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



