Denunțătorul momentului cere dotări pentru DNA: ”M-am dus acolo cu niște scobitori. Adică cu o tehnică veche”

Denunțătorul din dosarul ”Mită la MApN”, în care a fost arestat fostul senator PSD Marius Isăilă, spune că DNA are nevoie de dotări căci a mers la numeroase întâlniri cu tehnică veche ”la un risc foarte, foarte mare”. Denunțătorul este Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii de Mediu.

Fostul senator Marius Ovidiu Isăilă a fost arestat preventiv pentru cumpărare de influenţă, după ce ar fi promis intervenţii la ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, în legătură cu încheierea unor contracte între o firmă privată şi compania naţională Romtehnica.

Octavian Berceanu a spus la Europa FM că ”o structură din afară a României”, care intenționa să aducă pe teritoriul european muniție făcută în Rusia, i-a oferit 10 milioane de euro: „Trebuia să vă cumva să mă asigur că, din punctul lor de vedere, afacerea va funcționa. Și va funcționa pe termen lung”.

Fostul comisar-șef al Gărzii de Mediu le-a cerut decidenților să ia măsuri astfel încât Direcția Națională Anticorupție să aibă dotări moderne, un aspect esențial în acțiunile de combatere a corupției.

Octavian Berceanu: „Dacă sunt decidenți care vor să audă ceea ce spun acum, e foarte important. Dacă vor ca DNA-ul să lupte pentru combaterea corupției, are nevoie de dotări. Eu m-am dus acolo cu niște scobitori. Adică cu o tehnică veche, poate de 20 de ani. Și am fost verificat, dacă sunt purtător de tehnică, într-un mediu care nu este deloc prietenos. Au fost 17 întâlniri. Probabil la 10 din aceste întâlniri am fost verificat. Deci, dacă există decidenți în România care pot să apese un buton și să facă dotări pentru DNA, principală a instituției care se lucrează cu combaterea corupției în România, să o facă acum. Eu am mers acolo la un risc foarte, foarte mare”.

Marius Isăilă ar fi încercat mituirea ministrului cu cel puţin un milion de euro, prin intermediul lui Octavian Berceanu, fost Șef al Gărzii de Mediu.

Stenograme cu discuții dintre cei doi au fost prezentate de TVR Info:

  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Şi are asigurat pentru toate bătrânețile lui și pentru ce vrea el, tot! Noi ne ocupăm! Pe mine mă interesează doar atât, să facă asta, direct, se poate duce direct …(neinteligibil)… alt ministru…Poa`să vină și mama DNA-ului, având în vedere starea de urgență și de necesitate.
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU:… ăla la ROMTEHNICA ia…un milion, tu cât crezi c-o să iei? Că ești decidentu’?
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Da, corect!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Înmulțește și tu cu…
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Tu spune-i că la un contract, acum un an de zile, a luat de la un contract două milioane cash!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Spune-i, ca să știe! (…)
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: El e cu-americanii! Mi-a zis ROMAN! Zice: bă, s-a schimb… s-a mișcat bine, zice: al tău nu vrea mă, bani, ministru? Ce… (bip!!!) mea? Voi sunteți nebuni? V-aduc…vă umplu de bani! (Sursa: Referat cu propunere de arestare)

Recidivist, după ce în 2019 a fost condamnat la peste 5 ani de închisoare pentru luare de mită, Isăilă a propus ca banii să fie daţi in asa fel incat sa nu existe urme.

  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Vrea și la geantă, dăm și la geantă! Fără probleme! Eu, de exemplu, cu el lucrez la geantă. Mie îmi aduce la geanta. Că așa… ANAF… sume… ălea, ălea…
  • BERCEANU OCTAVIAN -ALEXANDRU: Da…ă…e ușor de…să îi reperezi..
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Io…îi zici: bă …ai un milion!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Da
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Când s-a semnat contractul și totul e legal ai un milion! (…) Da, nu, că vom fi generoși. Da, mă, da! Și, bă, bă, plus ce-i băgăm noi în buzunar, e treaba ta! Io-ți dau ție și tu te-ocupi de el! La geantă, ca să nu avem urme! Fără urme! (Sursa: Referat cu propunere de arestare)

Mita urma să fie dată pentru contracte între o firmă privată din Bulgaria şi Romtehnica, a cărui unic acţionar este Ministerul Apărării, iar Isăilă spera că, prin acest aranjament, va putea recondiţiona armament pentru Ucraina.

  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: Le punem, le asamblăm din nou, le vopsim, le-aranjăm și statul român le vinde…
  • BERCEANU OCTAVIAN -ALEXANDRU: Îhîm!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: …prin intermediul societății din Bulgaria, le vindem… c-avem cui!
  • BERCEANU OCTAVIAN-ALEXANDRU: Îhîm!
  • ISĂILĂ MARIUS-OVIDIU: End-user-u` este Ucraina, ca să știi! Final! (Sursa: Referat cu propunere de arestare)

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns