Romance scam de peste 280.000 de dolari: Un bărbat din Sălaj a fost reținut după ce a înșelat o femeie din SUA

Procurorii Parchetului General și polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice Sălaj au efectuat o percheziție domiciliară și au reținut un bărbat bănuit că, între 2021 și 2024, a înșelat o femeie din Statele Unite ale Americii cu care avea o relație online, obținând peste 283.000 de dolari. Ancheta a relevat că acesta a folosit promisiuni false și documente bancare falsificate pentru a câștiga încrederea victimei.

”În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sălaj, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune în formă continuată și falsul în înscrisuri sub semnătură privată.

Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada 2021 – 2024, un bărbat ar fi indus în eroare o femeie, din Statele Unite ale Americii, cu care ar fi avut o relație.

Acesta i-ar fi prezentat mai multe informații nereale și i-ar fi făcut diverse promisiuni, determinând-o să îi transfere, prin intermediul mai multor operațiuni bancare, sume de bani ce ar fi însumat peste 283.000 de dolari americani, cauzând astfel un prejudiciu semnificativ.

Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul ar fi falsificat mai multe extrase de cont bancar, în scopul susținerii afirmațiilor mincinoase.

În urma percheziției domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri și obiecte utile cauzei.

Astfel, în urma administrării probatoriului, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.”, a transmis Poliția Română.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns