Horațiu Potra anunță prin avocați că se întoarce în România

Avocaţii lui Horațiu Potra au anunțat că acesta şi-ar dori să revină voluntar în România, pentru a se preda autorităților. Această declaraţie survine la o zi după ce presa internațională a dezvăluit că o rețea de influență rusă încearcă să împiedice extrădarea lui Potra din Dubai către România.

Un comunicat remis presei de Christiana Mondea şi Şerban Moga, care susțin că sunt avocaţii lui Horaţiu Potra, arată că ”în calitate de avocaţi ai familiei Potra, dorim să informăm opinia publică asupra faptului că cei trei clienţi ai noştri au luat decizia de a reveni voluntar în România și de a se preda autorităților, pentru a fi judecaţi în fața instanțelor române.

Această hotărâre nu este una impusă, ci un gest asumat, de demnitate și curaj, al unor oameni care doresc să își dovedească nevinovăția în mod deschis, în fața justiției române. Deși aveau șanse reale și considerabile de a evita extrădarea din Emiratele Arabe Unite, familia Potra a ales calea cea mai grea, dar și cea mai onestă: să se întoarcă acasă, să își confrunte acuzațiile și să își curețe numele. „Nu mă ascund și nu am de ce să mă ascund. Îmi e dor de familie și vreau să pot privi lumea în ochi, știind că am ales adevărul, nu frica”, a transmis Horaţiu Potra prin intermediul apărării sale, potrivit G4media.ro

Avocații mai susțin în comunicatul citat că ”Horațiu Potra nu s-a sustras niciodată urmăririi penale. La momentul emiterii mandatului de arestare, acesta se afla deja în Dubai, unde locuia și își desfășura activitatea în mod legal. Prin acest demers comun, familia Potra își exprimă disponibilitatea totală de a colabora cu organele judiciare și dorința ca toate aspectele cauzei să fie analizate în mod obiectiv, în cadrul unui proces corect și echitabil”.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns