Polițistul din Cluj, cercetat acum pentru tâlhărie asupra unei prostituate, a scăpat de un dosar pentru după ce a încetat procesul ca urmare a intervenirii prescripției faptei.
Polițistul Marius Claudiu Rus de la Secția Florești din cadrul IPJ Cluj a fost judecat pentru tulburarea ordinii și liniștii publice ca urmare a unui scandal dintr-un club din 2020.
Atunci a fost acuzat că a lovit cu o rozetă pusă pe pumn un alt bărbat, cu care s-a împăcat ulterior pentru incracțiunea de lovire, dar a fost trimis în judecată în 2022 pentru infracțiunea de tulburarea ordinii și liniștii publice.
În 2 iulie 2025, instanța Judecătoriei Huedin a dispus încetarea procesului prin aplicarea celor două decizii vestite al Curții Constituționale privind prescripția.
Solutia pe scurt: ”În baza art. 396 alin. (1) ?i (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C.proc.pen., art. 154 alin. C.pen. si art. 5 C.pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C.pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 si nr. 358/2022 ale Curții Constitutionale a României şi prin Decizia nr. 67/2022 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, art. 18 C.proc.pen., încetează procesul penal demarat împotriva inculpatului R. M. C., trimis în judecată pentru comiterea infractiunii de tulburare a ordinii si linistii publice, prev. de art. 371 din Cod penal, ca urmare a intervenirii prescriptiei răspunderii penale. În baza art. 275 alin. (3) C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.”
”În drept, reţinem că fapta inculpatului Rus Marius Claudiu, care, la 19.01.2020, în jurul orei 01:00, în timp ce se afla în incinta localului „Le Dome” situat în proximitatea pârtiei de schi amenajată în localitatea Mărișel, jud. Cluj, în prezența a aproximativ 60-80 persoane, a exercitat violențe fizice asupra victimei Opriș Florin Mihai, prin aplicarea unei lovituri puternice cu pumnul la nivelul feței, fapt ce a provocat indignarea și tulburarea ordinii publice, cu consecința părăsirii intempestive a localului de către persoanele prezente, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. de art.371 din C.pen.”, se arată în motivarea hotărârii.
”În speţa dedusă judecăţii termenul de prescripţie a început să curgă la data de 19.01.2020 şi s-a împlinit la data de 19.03.2025.
Instanţa reţine că în cauză inculpatul prezent în şedinţa de judecată din data de 02.04.2025, nu a solicitat continuarea procesului penal.
În consecinţă, având în vedere toate aceste considerente, instanța va dispune în cauză încetarea procesului penal, constatând că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) – d) CPP.”, se mai arată în hotărâre.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


