Noua primăriță a comunei Beliș din Cluj a fost trimisă în judecată pentru o șpagă de 500 de lei

Noua primăriță din comuna turistică Beliș (județul Cluj), Violeta Trifu, a fost trimisă în judecată pentru o mită din vremea când era secretar general al Primăriei.

”Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a finalizat cercetările intr-un dosar având ca obiect infractiunea de luare de mită. in cauză s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatei Trifu Violeta, functionar public — secretar general cadrul Primăriei comunei Beliş, jud. Cluj, in stare de libertate, sub aspectul săv’ârşirii infracţiunii de luare de mită.

Din probatoriul administrat de procuror a rezultat următoarea situaţie de fapt:

Inculpata Trifu Violeta, ‘in calitate de funcţionar public secretar general în cadrul Primăriei comunei Beliş şi membru aI comisiei locale de fond funciar, in luna septembrie 2021 a primit suma de 500 de lei de la un martor denunţător, in legătură cu îndeplinirea şi urgentarea indeplinirii actelor ce intrau in indatoririle sale de serviciu din cadrul comisiei de fond funciar, potrivit normelor legale prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 890/2005 din 4 august 2005 şi ale fişei postului, in vederea eliberării unui titlu de proprietate pentru o suprafaţă de teren situată in comuna Beliş.

Menţionăm că rechizitoriul, insoţit de dosarul cauzei, a fost trimis spre competentă soluţionare către Tribunalul Cluj.”, a transmis Parchetul.

Trifu Violeta a candidat independent, cu susținerea PNL.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns