Peste 16.000 de români au fost consultați și tratați de Caravana Medicală AUR

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a prezentat duminică, 3 martie, la Cluj, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul înregistrat de Caravana Medicală AUR după șapte luni de activitate. La eveniment au fost prezenți medici voluntari, precum și coordonatorul proiectului, Mihai Enache, alături de președintele AUR, George Simion.

În cele șapte luni de activitate, Caravana Medicală AUR a ajuns în 29 de județe, respectiv 90 de localități. Au fost consultați și tratați 16.244 de pacienți, pentru care s-au efectuat 11.703 seturi de analize medicale complete, 10.498 consultații oftalmologice, 6.309 ecografii, 8.720 EKG și 1.247 consultații stomatoloice. În total, au fost efectuate peste 38.400 de investigații medicale.

„Este un proeict pe care îl inițiasem sub forma unui spital. Nu ne-au lăsat să îl facem. Ne-au zis că este deturnare de fonduri și că vom fi legați, că vom ajunge la închisoare pentru că vrem să facem bine românilor. Ideea ne-a venit de la domnul Victor Ponta, care și-a cumpărat din banii de subvenții două mașini Tesla. Am întrebat și noi AEP dacă putem cumpăra autovehicule și dacă există limită la preț, tonaj sau dotări. Ni s-a spus că nu există în lege astfel de limite și că nu avem probleme. De aceea am creat acest spital mobil care funcționează. Nu este o acțiune electorală. Va continua până la uzura fizică a autovehiculelor și a dotărilor de la bord. Nu ne-au lăsat să cumpărăm din subvenție aparatură medicală, dar am cumpărat-o din donații.

În programul de guvernare al AUR este cuprins un program de Screening prin care o să ajungem la toți cetățenii României. Nu vă imaginați ce au găsit colegii pe parcursul celor șase zile în Cluj, unde ni se spune că e prosperitate, bogăție și că lucrurile merg bine. Poate pentur o pătură privilegiată. Sunt mari discrepanțe aici, situații peste care am dat și în Botoșani, Vaslui sau Galați, județe prin care a trecut Caravana. Am reușit să ajutăm oameni care nu își permiteau să facă operații de cataractă. Mulți bătrâni au probleme cu ochii și nu se pot opera după ce au plătit taxe o viață întreagă”, a declarat președintele AUR, George Simion, în cadrul conferinței de presă.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns