Doi inculpați trimiși în judecată de DNA Cluj după ce au păcălit o femeie că-i eliberează soțul

Doi inculpați au fost trimiși în judecată de DNA Cluj pentru că i-au cerut unei femei 30.000 de euro sau un imobil pentru a interveni pe lângă un procuror cu scopul de a-i pune în libertate soțul.

”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a doi inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În data de 03 august 2023, cei doi inculpați ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 30.000 euro sau un imobil de cel puțin aceeași valoare, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unui procuror și că-l va determina pe acesta să stabilească, într-o cauză pe care o instrumenta, o încadrare juridică favorabilă față de soțul martorului și să dispună cercetarea în libertate a acestuia.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Cluj.”, a transmis DNA.

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News

Lasă un răspuns