Actual sexual cu un minor sub 16 ani va fi considerat viol, potrivit unei inițiative legislative privind creșterea consimțământului în România votată, astăzi, de deputații din Comisia Juridică a Camerei Deputaților.
„Comisia Juridică din Camera Deputaților a dat astăzi raport de adoptare pentru inițiativa care privește creșterea consimțământului sexual în România.
Prin modificările legislative propuse, cresc, totodată, și pedepsele pentru cei care întrețin relații sexuale cu minorii forțați să se prostitueze, dar și pentru pornografia infantilă.
Este o lege atât de necesară! Avem nevoie de cât mai multe instrumente pentru a bloca monștri care distrug vieți, care provoacă traume psihice iremediabile și care nu își au de fapt locul în societate.
Vreau să fiu clară: ca om și ca mamă nu pot avea niciun fel de înțelegere pentru autorii unor astfel de fapte. Niciuna!”, a scris pe Facebook președinta Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol (PSD). Aceasta este unul dintre inițiatorii proiectului de lege care mai prevede și majorarea pedepselor pentru cei care întrețin relații sexuale cu minorii forțați să se prostitueze, dar și a celor pentru pornografia infantilă.
Potrivit statisticilor oficiale, în ultimii 6 ani, din cele 18.500 de sesizări de copii abuzați, 12.600 de cazuri au fost închise de anchetatori. De cele mai multe ori, agresiunea sexuală este instrumentată drept act sexual cu minor. Astfel, în România, la fiecare 6 ore, un copil este abuzat sexual.
Inițiativa a fost adoptată sub presiunea societății civile. Comunitatea Declic a adus, în Parlament, chiar în fața sălii Comisiei Juridice, o statuie de 2 metri care reprezintă suferința unui copil abuzat sexual.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.



