Coșmarul succesiunii pentru o soție supraviețuitoare cu doi copii minori. Ușă trântită în nas la primul notar

Jurnalista Ioana Câmpean de la G4Media.ro, a scris un text cu gândul la persoanele care trec prin tragedii similare și sunt nevoite să răzbească singure prin haosul birocratic, unele fără să aibă deprinderea de a căuta prin legi, de a desluși proceduri. Redăm din text partea cu succesiunea la notar și procesul pentru hotărâre de curatelă pentru copii:

”În calitate de „soție supraviețuitoare” (denumirea pentru „văduvă” în actele oficiale), am mers la începutul lunii aprilie la un notar pentru a afla ce acte sunt necesare pentru succesiune. Nu îmi imaginam la acel moment ce avea să urmeze. Mi-a fost trântită ușa în nas. Notarul respectiv a refuzat să se ocupe de succesiune, spunându-mi pur și simplu că nu mai vrea să facă succesiuni în care sunt și moștenitori minori. Mi-a recomandat să-mi caut avocat, pentru că oricum trebuie să merg în instanță pentru o hotărâre de curatelă pentru copii.

Am aflat totuși că, atunci când copiii minori rămân fără unul dintre părinți, statul vrea să se asigure că drepturile acestora în cadrul succesiunii vor fi apărate. Iar pentru asta trebuie numit un curator – o persoană care să semneze în numele lor, dar pentru care nu există niciun criteriu. Singura regulă este că nu poate fi părintele care este în viață. Curatorul poate fi o rudă, un cunoscut, cineva pe care îl alege părintele rămas singur și care să aibă timp și dispoziția să se înhame la un proces extrem de birocratic. Socrul meu a fost de acord să-și asume această sarcină.

Am angajat un avocat care pe 20 aprilie a depus dosarul la judecătorie. Pentru asta am făcut copii xerox după cartea de identitate, certificatul de căsătorie, certificatul de deces al soțului meu, certificatele de naștere ale copiilor, actele de proprietate ale bunurilor mobile și imobile, contractul de ipotecă și contractul de leasing. Toate în câte 3 exemplare semnate de mine pe fiecare pagină că sunt „conform cu originalul”. Socrul meu a trebuit să aducă copii xerox după CI, precum și adeverință de la medicul de familie că este sănătos, cazierul fiscal și cel judiciar.

Instanța a fixat un termen relativ scurt pentru procesul pe fond – 6 mai.

Cu două zile înaintea termenului, m-am trezit la ușă cu un reprezentant al Autorității tutelare. Instituția tocmai primise o adresă de la judecătorie să facă anchetă socială. Doamna care a venit la mine acasă mi-a pus o serie de întrebări, între care câte camere are locuința, dacă au copiii camerele lor, de când locuim aici, ce studii am, dacă sunt salariată și pe ce post. Nu am înțeles relevanța acestor informații în procesul de succesiune. Dacă aș fi locuit într-o cămăruță împreună cu copiii mei și aș fi fost șomeră, eram mai puțin îndreptățită să-mi moștenesc soțul?

La judecătorie, surpriză. Deși a cerut acte în dosar (raportul Autorității tutelare), în ziua procesului, 6 mai, judecătoarea a spus în sala de judecată că respinge acțiunea pe motiv de „necompetență generală” și că vom primi în aceeași zi decizia.

Am sunat imediat la Autoritatea tutelară – următoarea instituție care ar fi putut emite decizia de curatelă. Aceasta mi-a comunicat că mă așteaptă întâi cu decizia rămasă definitivă prin care instanța se declară necompetentă în această speță.

A doua zi constatam, pe portalul instanțelor, că judecătoarea a amânat pronunțarea deciziei pentru două săptămâni, până în 19 mai, când a respins pe motiv de necompetență. Nu a ținut cont că atât eu, cât și socrul meu (părțile din dosar) am depus cerere de renunțare la calea de atac și a fixat 30 de zile termen de recurs.

De o lună de zile deja aveam depusă la alt notar (unde am ajuns îndrumată de un prieten) cererea de deschidere a succesiunii. Notarul aștepta decizia instanței pentru numirea curatorului, astfel încât să înceapă procedura. A rămas fără replică atunci când i-am spus la telefon că judecătoarea a respins speța.

În 9 iunie, a apărut hotărârea în dosarul electronic (prin poștă a sosit abia în 22 iunie). Cu numele meu scris greșit. O mică neglijență pentru care, dacă aș fi cerut să fie îndreptată, ar fi trebuit să plătesc eu 5 lei pentru greșeala statului.

Autoritatea tutelară a acceptat până la urmă să nu mai aștepte ca decizia instanței să devină definitivă și în 13 iunie am primit în sfârșit decizia prin care socrul meu era desemnat curator pentru dezbaterea succesiunii. Autoritatea tutelară a dat decizia fără anchetă socială, funcționarii de acolo spunându-mi că aceasta nu se face în cazul succesiunii și nu înțeleg nici ei de ce instanța a cerut-o. Calitatea de moștenitor nu depinde de statutul social, avere etc. Nu era vorba despre un divorț în care să se stabilească tutela copiilor.

• Tot cei de la Autoritatea tutelară mi-au explicat că este haos în proceduri. Și ei, la rândul lor, doresc să se clarifice odată atribuțiile, pentru că, în lipsa unor reglementări clare, fiecare își asumă răspunderea atât cât consideră necesar. Din acest motiv, multe dintre autoritățile tutelare refuză să mai dea decizii de numire a curatorului minorilor pentru succesiune și, drept urmare, notarii trimit oamenii aflați în astfel de situații direct la instanță. Marea majoritate a judecătorilor dau aceste decizii. Există doar câțiva care resping, fiind o excepție ceea ce mi s-a întâmplat mie la instanță.

Din acest moment, notarul a început procedurile pentru succesiune. Primul pas a fost audierea a doi martori. Este procedura standard la orice succesiune: doi prieteni ai soțului meu au venit în 23 iunie la notar și au declarat, sub semnătură, separat, în fața notarului, că soțul meu nu avea alți copii (naturali sau adoptați), în afară de cei doi ai noștri. Notarul trebuie să se asigure că nu există alți moștenitori atunci când face actele pentru succesiune.

Două luni a durat obținerea tuturor actelor necesare – de la Fisc, bănci, extras de carte funciară etc. -, iar în 23 august, notarul a emis certificatul de moștenire, acceptat de mine și de curator în numele copiilor.”

Textul integral AICI

Comments

comentarii