Antrenorul de fotbal, în vârstă de 69 de ani, ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către 11 femei, dintre care patru minore.
Polițiști de la BCCO Alba Iulia, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de pornografie infantilă și proxenetism, față de victime minore.
Din cercetări a reieșit faptul că materiale pornografice cu minore ar fi fost produse, stocate și transmise, prin intermediul unor sisteme informatice, de către persoanele bănuite, domiciliate în județul Alba, în special în unele localități din zona Munților Apuseni.
„În urma activităților, a fost descoperit un imobil, care ar fi fost pus la dispoziția unor persoane care apelează la serviciile unor alte persoane care practică prostituția, în interiorul imobilului fiind disimulat un sistem de înregistrare audio-video. Până în prezent, s-a stabilit că principala persoană bănuită, în vârstă de 69 de ani, ar fi obținut foloase materiale de pe urma practicării prostituției de către 11 femei, dintre care patru minore, cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani”, a transmis IPJ Alba. Presupusul proxenet este antrenor de fotbal la Abrud.
La serviciile minorelor care practicau prostituția, ar fi apelat cel puțin cinci persoane bănuite, cu privire la care există bănuiala rezonabilă că ar fi fost înregistrate video.
Au fost săltați în dosar și fostul primar al orașului Abrud, Nicolae Simina (PSD) și un fost polițist din IPJ Alba.
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.

