Screenshot

40 de percheziții într-un dosar de evaziune fiscală: Prejudiciu estimat la 2 milioane de lei

Polițiștii de la Investigarea Criminalității Economice Mureș desfășoară 40 de percheziții în mai multe județe din țară, între care și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală ce vizează firme suspectate că au înregistrat facturi fără conținut real. Ancheta, coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, vizează un prejudiciu de aproximativ 2 milioane de lei adus bugetului de stat.

”La data de 12 februarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, pun în aplicare 40 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș (30), Braşov (2), Iaşi (2), Olt (2), Cluj (1), Argeş (1) și municipiul București (2).

Activitățile au loc într-un dosar de urmărire penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în modalitatea înregistrării în evidențele contabile, în perioada 2020-2025, de către mai multe societăți comerciale coordonate de un grup de persoane din județul Mureş, a unor facturi fiscale fără conținut real.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de aproximativ 2.000.000 de lei.

În cauză, s-a dispus ridicarea unor documente și efectuarea unor audieri în județele Suceava, Bihor, Neamț, Ilfov, Satu Mare şi municipiul București.”, a transmis Poliția Română

Comments

comentarii

Urmărește CLUJUST pe Google News
[wp-rss-aggregator template="monitorul-de-cluj"]

Lasă un răspuns