Adunările generale ale instanțelor din circumscripția Curții de Apel Cluj au adoptat în unanimitate o poziție extrem de critică față de actualele măsuri privind justiția și salarizarea magistraților.
Cei 290 de judecători participanți la adunările generale au denunțat „degradarea constantă și tot mai accentuată a statului de drept”, au solicitat intervenția Consiliului Superior al Magistraturii la nivel național și internațional și au avertizat că vor analiza, la următoarea ședință, inclusiv posibilitatea opririi integrale a activității instanțelor.
În urma dezbaterilor din Adunările generale ale judecătorilor instanțelor din raza Curții de Apel Cluj, a fost emis următorul comunicat:
”Un număr de 290 de judecători din circumscripția Curții de Apel Cluj, din total de 290 de judecători participanți la ședință, au stabilit, cu unanimitate, în cadrul Adunărilor Generale a judecătorilor următoarele:
- Denunță degradarea constantă și tot mai accentuată a statului de drept din România, susținută de subordonarea puterii judecătorești de către puterea politică.
- Solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de garant al independenței justiției, să efectueze toate demersurile instituționale la nivel intern și internațional în vederea restabilirii echilibrului specific statului de drept prin oprirea de îndată a campaniei de discreditare a puterii judecătorești și prin recunoașterea de către celelalte puteri a independenței reale a judecătorului, ca cerință esențială într-o societate democratică.
- Resping, ca inacceptabile, dispozițiile cuprinse în propunerea legislativă privind salarizarea judecătorilor, susținând în integralitate observațiile înaintate de Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii având acest obiect.
- Amână pentru viitoarea ședință a Adunării Generale luarea unei hotărâri privind oprirea integrală a activității instanței.”
CLUJUST Justitie. Stiri. Anchete. Procese. Avocati. Sistemul judiciar. Interviuri. Jurisprudenta. Portal. Cluj.


