Acasă » ȘTIRI » Funcționar din Primăria Florești, prins în flagrant în timp ce lua mită de la un condamnat
primaria floresti

Funcționar din Primăria Florești, prins în flagrant în timp ce lua mită de la un condamnat

Un funcționar din Primăria Florești este urmărit penal în stare de arest la domiciliu după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua mită de la o persoană condamnată la muncă în folosul comunității.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au dispus, la data de 10 februarie 2016, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă Ionuț Sorin Cocan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

La data de 11 februarie 2016, procurorii au solicitat instanţei arestarea preventivă a inculpatului. Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus faţă de inculpat măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, împotriva încheierii, procurorii formulând contestaţie, care a fost respinsă prin încheierea Curţii de Apel Cluj din data de 16 februarie 2016.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, au rezultat următoarele: Inculpatul, în calitate de funcţionar public, i-a pretins numitului B.T.F. suma de 1.000 de lei pentru a-l ponta în fişa de prestare a muncii în folosul comunităţii, fără ca cel dintâi să se prezinte efectiv la desfăşurarea activităţilor, B.T.F. aflându-se în perioada de supraveghere ca urmare a unei condamnări definitive şi trebuind să desfăşoare 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. La data de 10 februarie 2016, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 800 de lei.

În cauză, procurorii au colaborat cu lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. şi au beneficiat de suportul tehnic-operativ al Direcţiei de Informaţii şi Protecţie Internă. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt, şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare.

Comments

comentarii

Vezi și

chreches-si-copii

Tribunalul Cluj îi dă voie primarului din Baia Mare să fie Moș Nicolae pentru copii nevoiași

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a primit acordul instanței Tribunalului Cluj să părăsească domiciliul …

Lasă un răspuns