fbpx

Vlăduța Lupău a primit renunțare la urmărirea penală după ce a înapoiat ajutorul Covid

Cântăreața Vlăduța Lupău a fost cercetată pentru că a încasat ilegal ajutorul oferit artiștilor afectați de pandemia Covid-19. A înapoiat banii către AJPIS, iar procurorii au dispus renunțarea la urmărirea penală. Mai trebuie ca instanța să confirme soluția.

După ce au descoperit că artiștii din Sălaj au dat năvală la indemnizații Covid, susținând că i-a sărăcit pandemia, deși unii șofau mașini de sute de mii de euro,  procurorii s-au sesizat din oficiu și au început să verifice documentele în baza cărora aceștia au încasat indemnizațiile. Conform unor surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, în județul respectiv au fost deschise aproape 20 de dosare penale, iar unii artiști, care s-au lăcomit, au fost trimiși în judecată și au primit și condamnări.

Alții, cum e și cazul Vlăduței Lupău, au returnat banii imediat după ce s-au trezit cu dosare penale, așa că, indulgenți, procurorii au decis să-i ierte, în condițiile în care pagubele nu depășeau 10.000 de lei, iar suspecții nu aveau antecedente penale și au acoperit găurile provocate în bugetul statului.

„Întrucât pedeapsa pentru infracțiunea săvârșivă nu depășea șapte ani, iar persoana în cauză a acoperit, din proprie inițiativă, prejudiciul care depășea cu puțin suma de 8.000 de lei, procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj au dispus renunțarea la urmărirea penală. (…) Cu privire la fapte similare au fost înregistrate aproape 20 de dosare. Unii artiști, care au prejudiciat bugetul de statul cu sume mult mai mari, au fost trimiși în judecată și unii chiar au fost condamnați”, au declarat, în exclusivitate pentru Spynews.ro, surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În urmă cu două săptămâni, la Tribunalul Sălaj a fost înregistrat un dosar de confirmare a renunțării la urmărirea penală, în care artista este citată în fața magistraților pe 1 noiembrie. Teoretic, procesul este o simplă formalitate, pentru confirmarea ordonanței procurorilor, însă, practic, judecătorii ar putea și să respingă cererea și să returneze dosarul, pentru ca Parchetul să reia ancheta.

Comments

comentarii

Programul „Masă sănătoasă” în școli nu va beneficia de o alocare suplimentară de fonduri, în ciuda creșterii prețurilor. Suma modestă de 15 lei/elev se menține și în 2025.... Citește mai mult
Ziarul israelian Hareetz a realizat o analiză asupra situației alegerilor prezidențiale din România și a riscului ca țara noastră să fie condusă de un candidat pro-rus.... Citește mai mult

Lasă un răspuns