MobTrap, pe numele lui real Michael Emeka Rosenfeld, originar din Nigeria, susține pe TikTok că a fost lovit cu pumnul în față de un polițist la Secția 4 Cluj-Napoca. IPJ Cluj a transmis că tânărul a adresat injurii și amenințări polițistului care l-a chemat la secție după ce o tânără s-a plâns și ea că a fost amenințată de rapper.
”Cu privire la situația desfășurată la sediul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca și a cercetărilor efectuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare în formă continuată și influențarea declarațiilor, Compartimentul de Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj este abilitat să comunice următoarele:
Urmare informării Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca asupra situației de fapt, procurorul unității menționate a dispus efectuarea fața de tânărul în cauză a cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, pentru adresarea de injurii cu acte de violență polițiștilor.”, a transmis IPJ Cluj.
Despre incidentul pentru care a fost chemat rapperul la secție, reprezentanții Poliției au comunicat:
”La data de 22 iunie a.c., o tânără în vârstă de 20 de ani, din județul Cluj a sesizat Poliția municipiului Cluj-Napoca – Secția 4 Poliție, cu privire la faptul că la data de 23 martie a.c., un tănăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Cluj-Napoca, i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență, prin intermediul unei înregistrări video postate pe platformele de socializare. Ulterior, la data de 17 iunie a.c., în timp ce se afla în prezența mai multor persoane, în zona unei baze sportive din cartierul Mănăștur, ar fi fost amenințată din nou de cel în cauză cu acte de violență, provocându-i acesteia o stare de teamă.
Totodată, tânăra a reclamat faptul că a fost intimidată și amenințată cu moartea, prin intermediul unui mesaj trimis de cel în cauză unei cunoștințe comune, pentru a nu sesiza poliția despre situația de fapt.
În cauză, polițiștii Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au demarat cercetările, context în care s-a emis un ordin de protecție provizoriu, aspect care a condus la invitarea la sediul unității de poliție a tânărului de 19 ani, în scopul informării asupra prevederilor și măsurilor dispuse.
Aflat la sediul secției de poliție, tânărul ar fi adresat injurii și amenințări cu acte de violență agenților de poliție și instituției, context în care a fost îndrumat să manifeste un comportament civilizat. Acesta ar fi devenit agresiv, polițiștii procedând astfel la imobilizarea lui.
Au fost demarate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare în formă continuată și influențarea declarațiilor, fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore a celui în cauză.
Unitatea de parchet competentă a fost informată cu privire la amenințările cu moartea și intențiile de distrugere a bunurilor instituției adresate de cel în cauză polițiștilor, în vederea analizării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunii de ultraj.”